Misiune Colectiv – de Narcis Hogea

,, Noi sutem darul LOR pentru oamenii de pe pământ. EI sunt darul nostru pentru UNIVERS.
Noi suntem ce aveau ei mai drag, EI sunt ce aveam noi mai bun. ”

 

,,Copil frumos și senin la naștere ți-am spus George Alexandru, nume de învingători, nume de oameni care au schimbat lumea, fără să știm că va veni, mult prea devreme, o zi când vei împraștia lumină și iubire dintre îngeri. Suflet curat ai mângâiat lumea cu zâmbetul tău și ne dai putere să-ți ducem mai departe crezul: ,,suntem modul în care ne tratăm unii pe alții, nimic mai mult”.
George Alexandru ,,eroii nu mai arată așa cum obișnuiau să arate, ei arată ca tine acum!”. ”

 

,,Adolescent, blând, luminat de o inteligență afectuoasă, generos, ocrotitor, ridica mâna cu timiditate să răspundă, parca în numele tuturor… El vrea ca toți ceilalți să se regăsească în răspunsul corect, așteptat de mine. Simt că trebuie să le adresez lauda lui și colegilor de clasă. El nu vrea aprecierea separat. El “face parte din întregul cel de căpetenie”. Și așa îl văd mereu, nedespărțit de prietenii de clasă, pentru ca erau mai mult decât colegi, la ore, în pauze, la baschet, la plimbări, la olimpiade…Timpul fuge, ne salutăm, ne oprim puține minute și îi mângâi obrazul tânărului student, la fel de îndatoritor cum îl știu… Mă conduce cu privirea, îi zâmbesc și mă gândesc la cel care va fi.”

 

,, 29.11.2014 
“Aaaaaaalin, suntem la Zbuciumeeeni!”
“Unde e Alin?”
“Peste toooot!”
……
“Băăăi, a început să ningă!”
“Aici rămânem. Si cu Aaaalin!”
*râsete*
Zăpadă, pâine caldă, vedere înţeţosată, muzica în timpane, bulgări.
Îmi e dor.
Nu mă pricep la scris, ştii asta, şi totusi vreau să te descriu cum eşti! Eşti aici! Mereu! Promit să aduc bere. ”

 

,, Hai noroc, Alex! Mi-e dor .. dor de tot. Dor de a râde fără niciun motiv împreună, dor de a avea pe cineva care să asculte, să înțeleagă și să-mi dea un sfat în orice situație. Ar trebui să te descriu acum, ca toată lumea să vadă ce persoană șmecheră ai fost. Dar eu n-am chef să te laud. N-am și cu asta basta …
Pentru că nu așa funcționa prietenia noastră. Pentru noi, cel mai mare compliment pe care ni-l puteam face unul altuia era „mare bou mai ești” sau „nu ești sănătos … ” . Pentru că asta însemna „Ești cu totul special și vai de mama ta în același timp și sunt onorat să te am ca prieten !” . Pentru că tu știai că faptele contează mai mult decât orice cuvinte.
Râdeam noi unul de altul mai tot timpul, dar când aveam nevoie de tine, ai fost mereu acolo. Îmi amintesc cum odată ajunsesem să mă cert cu cineva pentru 20 de minute doar pentru că eu nu înțelesesem contextul discuției. Dar tu mă susțineai sus și tare, zicând că am o dreptate absolută. Până când mi-am dat seama de neînțelegere și am început să râdem amândoi de ce fraieri am fost.
Ești un om de acțiune, Alex. Și aș vrea să-ți mulțumesc. Poate îți mai amintești când tu tot trăgeai de mine să plecăm (oriunde), să ne distrăm (oricând) și să dansăm (mereu). Iar eu, în ignoranța mea, te refuzam uneori pe motiv că mai trebuie să ne și „odihnim” (cât urai cuvântul ăsta). Ei bine, aveai dreptate, frate, timp de odihnă e destul. Poate chiar prea mult. Așa că acum vreau să fug, să plec, să obosesc. Ca să am pentru ce să mă odihnesc.
De aceea acum sunt trist . Pentru că tu ai fost trimis la odihnă mai devreme decât putem noi înțelege. Părea că tu nu ai fi obosit niciodată, argint viu. Să râzi, să simți, să te superi, să fugi, să iubești. Eu nu vreau să spun „La revedere”, pentru că nu simt asta. Așa că hai noroc, Alex! ”

 

,, Alex a fost ca un frate pentru mine. Inca de cand eram mici am copilarit impreuna, faceam toate prostiile, dar mereu aveam grija unul de celalalt. Imi amintesc si acum o patanie de acum 2 ani, in vara, cand eu, Alex si Ghido, alaturi de familia mea, am plecat toti pe munte. Fusese o noapte grea pentru noi trei, pentru ca fusesem la majoratul unui coleg de-al nostru toata noaptea si ajunsesem acasa destul de tarziu. A doua zi la 8 dimineata am plecat, pregatiti sa urcam pe munte. Am lasat masina la Piatra Arsa si de acolo am inceput sa mergem pe jos pana la Babele si ulterior, am ajuns in varful Omu. Eram atat de obositi, abia puteam sa mergem, dar a fost atat de bine ca eram toti acolo. Cand am ajuns sus la Babele, ni se facuse pofta de ciorba si am mancat toti trei pe nerasuflate o portie de fasole cu ciolan. Cel mai amuzant a fost momentul in care eu si Alex ne-am urcat pe o stanca, iar Ghido, in urma noastra nu reusea sa se catare. Dupa multe incercari,el a ajuns langa noi, dar iar a intampinat cateva probleme la coborare. Am ras toti pe nerasuflate si ne-am simtit atat de bine, desi eram atat de obositi. Au fost o gramada de amintiri frumoase, Alex era mereu cel cu rasul molipsitor si cel care gasea intotdeauna ceva de facut. Chiar si acum, cand Alex este intr-un loc mai bun, cand ma intalnesc cu fostii colegi povestim tot ceea ce obisnuiam sa facem, radem mereu si pastram in suflet toate momentele petrecute impreuna cu Alex. El este, a fost si va fi intotdeauna unul din cei mai buni prieteni! ”

 

,, Il cunosc pe Alex din clasa întâi , chiar cu putin inainte , cand ne-am certat pe niste roboţei . Acum că mă gândesc , primele noastre intalniri au fost certuri .. pe cine va fi Tom si cine Jerry in jocuri , cine numara in timp ce celalalt se ascunde .. Cine s-ar fi gandit ca persoana cu care ma cert cel mai des va ajunge sa devina un prieten atat de bun , un exemplu interesant de prietenie care sa tina o vesnicie. Istet, amuzant si sociabil , era un om care isi facea prieteni cu o viteza extraordinara. Pot spune că a fost modelul meu în anumite privințe .. deși ne spuneam des că nu ne suportăm (ca orice prieteni cu vechime) , știam mereu că, dacă am nevoie de ceva, Alex va fi acolo să mă asculte .. și încă este. ”

 

,, Alex este, a fost si va fi cel mai bun suflet pe care l-am intalnit. Nu am vazut o persoana oarecare.. Alex m-a lasat sa ii privesc sufletul inca de cand ne-am cunoscut. Un caracter solid si o minte visatoare. Alex imi este prieten oriunde s-ar afla el, si nu pot sa uit incurajarile lui (de fiecare data cand plangeam, eram suparata sau descurajata): “Hai mai Iulișca, tu te descurci oricum, îi bați pe toti, dai cu chitara în ei!” si il imbratisam atat de tare… Mi-e dor de el..Alex a fost si va ramane o parte foarte mare din sufletul meu, din tineretea noastra. Asa de bine ne-am simtit vara trecuta dupa ce ne-am intors de la afine si am stat la “băncuța lu’ Neblea” si cu ce drag am spus “ne vedem pe aceeasi vreme la anu’ “. ”

 

,, Când mă gândesc la Alex, ma gândesc la întruchiparea bucuriei și a fericirii .In viata mea, Alex era ca o raza de soare, mereu cu zâmbetul pe buze, mereu acolo sa ma faca sa ma simt mai bine, indiferent de cat de trista as fi, și nu e de mirare că de fiecare data reușea. Cu siguranță niciodată nu puteam fi trista cu Alex lângă mine, prietenul care îmi oferea cele mai minunate, calde și pline de afectiune îmbrățișări. Alex iubea viata și cu siguranță era una din persoanele care trăiesc și se bucură de fiecare moment. Alex este unul din cei mai buni prieteni, este parte din mine. Am spus-o și o voi mai spune, Alex a fost și încă este cel mai bun dintre noi. ”

 

,, Alex e probabil unul dintre cei mai amuzanti oameni pe care i-am intalnit si cred ca pe langa faptul ca e amuzant e si amuzat, in sensul ca facea pe oricine sa rada din orice si gasea in orice, oricat de trist ar fi fost, ceva de ras . Asa e el, de multe ori ii spuneam ca nu e sanatos si accepta asta cu zambetul pe buze . Bine, nu eram cu mult diferiti cu totii, daar… Un prieten bun si de nadejde si un sfatuitor la fel de bun si sunt atat de bucuros ca inca se aplica toate cele de mai sus. Multumesc mult, fratie! ”

 

,, Il stiu pe Alex din clasa a 9a si mereu am fost prieteni. I-am admirat inteligenta, buna dispozitie, rasul, determinarea

si loialitatea. Privind in urma, realizez ca am tanjit mult dupa prietenia lui. Am fost colegi de banca vreo jumatate de an, timp in care am ras extrem de mult si am vorbit ceva mai mult. Am petrecut o groaza de momente faine cu el, atat la scoala cat si la petreceri unde era unul dintre partenerii mei de dans . Daca in liceu eram colegi si prieteni, vacanta dintre liceu si facultate ne-a apropiat super mult. Vorbeam zilnic, despre orice. La început, despre muzica, carti, filme, planuri de vacanta, depanam amintiri. Dar apoi am inceput sa ne destainuim, sa vorbim si despre ce avem in suflet, despre ce ne dorim de la viata. Mi-a devenit unul dintre cei mai buni prieteni, ma asculta, ii puteam spune orice, ma ajuta, ma facea sa rad, lucru pe care incercam si eu sa il fac la randul meu. E un om minunat, loial, inteligent, cu un suflet imens, frumos fizic si sufleteste, un om care te face sa razi, indiferent cat de imbufnat esti, care te ajuta si te sprijina. Ce ne-a legat in acele luni a fost ceva unic, ceva ce nu ma leaga de altcineva. Nu am apucat sa ii spun ca imi e cel mai bun prieten, ca il apreciez pentru ceea ce e, ca ii multumesc ca m-a invatat sa fiu mai buna si mai ingaduitoare, ca mi-a schimbat viata si ca nu mai exista pe lume un om ca el, si copil si adult, un prieten adevarat si devotat. E tot timpul in sufletul meu si stiu ca prietenia noastra continua dincolo de granite, stiu ca e langa mine si ca ma spijina si imi da forta sa merg mai departe. ”

 

,, Alex nu era un simplu prieten sau coleg. Alex era cel ce definea termenul de “prieten”, pentru ca mereu cand ii cereai orice, un ajutor, sprijin sau sfat, el era acolo sau cel putin, facea tot posibilul sa te ajute cum poate mai bine. Alex era acel om langa care nu aveai cum sa stai trist, chiar daca avea sau nu glumele la el, nu aveai cum sa nu razi in momentul in care incepea si el sa rada, pentru ca era molipsitor, iti aducea un zambet pe buze in cateva momente. Pentru mine, Alex a fost un exemplu. A fost cel ce te facea sa crezi ca exista OAMENI pe lumea asta. Nu voi uita niciodata cum “mai baga o bucata” din beatbox-ul lui nebun, cum facea asta mereu pentru ca stia ca imi place si ca vreau mai mult si mai mult. Sunt cuvinte prea mici pentru un om asa mare. ”

 

,, Este foarte greu sa faci descrierea unui om care nu avea defecte.Daca sa-ti iubesti din toata inima prietenii, sau sa ajuti o persoana cu orice ocazie, sau sa fii alaturi de un prieten intotdeauna, pot fi considerate defecte, atunci: Da! Alex avea defecte, chiar foarte multe.
Cu cat imi aduc aminte de milioanele de momente frumoase din cei 12 ani de prietenie, cu atat realizez ca Alex a fost, cu adevarat, un inger pentru mine.El a fost prietenul caruia ii puteam spune orice, la orice ora din zi si din noapte, fiind sigura ca ma va asculta si imi va oferi cele mai bune sfaturi.
Cel mai mult am iubit la el faptul ca intotdeauna ma intelegea; niciodata nu m-a judecat si nu mi-a reprosat ceva, desi as fi meritat. El a vrut mereu sa ne ajute, chiar daca de multe ori era peste puterile lui. Cred ca cel mai tare l-a durut faptul ca nu intotdeauna COLECTIVUL clasei a fost unit, desi el a incercat mereu sa ne convinga ca TREBUIE sa fim prieteni cu totii si sa ne intelegem ca fratii. Acum regret pentru ca nu l-am ascultat…el vedea cu inima situatia.
Dupa plecarea lui, eu si Aida ne intrebam daca Alex a fost vreodata trist.Nu am fost surprinse, de fapt ni se paruse normal faptul ca el niciodata nu si-a aratat tristetea pentru ca nu voia sa ne ingrijoreze pe noi…
Uneori il mai aud pe Alex cum rade in hohote. Ne impresiona mereu cu rasul lui care lumina intreaga incapere si izbucneau alte rasete si alte momente amuzante.
Ma doare ca nu l-am apreciat mereu pe cat ar fi trebuit si ca nu i-am fost alaturi asa cum mi-a fost el mie, dar l-am iubit pe Alex la fel cum imi iubesc fratii si sunt mandra ca el mi-a fost unul dintre cei mai buni prieteni.As fi vrut numai sa ii spun lucrurile astea in fata.
Oare Alex stia cat de iubit era si cat de fericiti ne facea pe toti? ”

 

,, Alex va ramane in amintirea mea ca “cel mai fericit dintre pamanteni”, mereu cu zambetul pe buze, mereu glumet. Genul de prieten care este mereu langa tine cand esti trist si te face sa razi pana la lacrimi sau incearca sa te sprijine in momentele grele, cand viitorul te sperie si nu ai incredere in tine. Nimeni nu putea fi atat de posomorat incat sa reziste glumelor lui si chiar si dupa cele mai obositoare zile de liceu, strada rasuna de rasetele grupului nostru datorate remarcilor lui haioase.
Rasul lui imi rasuna acum in urechi si mai puternic si vindeca rani pe care plecarea lui le-a provocat. Sunt sigura ca ne priveste pe toti de acolo de sus si face glume pe seama noastra cu noii lui prieteni, ingerii. Stiu ca nu a incetat sa mai fie si de fiecare data cand merg singura pe strada, imi e alaturi si zambeste, ca in vremurile bune. Ca in data de 16 august la 4 dimineata cand strazile erau goale si noi mergeam acasa…trei tineri fericiti, poate putin galagiosi, bucurandu-ne de ultimele zile de vara si de libertate. Imi amintesc de zambetul cald cu care mi-a promis ca totul o sa fie bine, reusind sa transmita ca intotdeauna o stare de calm si mi-a spus ca o sa ne vedem cu siguranta la iarna “acelasi loc, ne rezervam o masa pentru toata vacanta”. Acum mi-a mai ramas doar amintirea acelui zambet frumos si un loc gol la masa noastra. Nimeni nu o sa iti ia locul, nici de la masa si nici din sufletele noastre pentru ca eroii nu mor niciodata si tu esti eroul meu, eroul nostru. ”

 

,, 2 octombrie 2015, a doua zi oficiala de facultate si prima zi de cursuri din cadrul facultatii de Automatica si Calculatoare, Politehnica, Bucuresti. A fost ziua cand mi-am intalnit pentru prima data colegii de facultate. Curand, urma sa aflu ca TU, Alex Hogea, vei deveni cel mai bun prieten din toate timpurile. Imi amintesc si acum cand ne-am adunat toti in campusul facultatii si eram curiosi sa ne cunoastem. Erai atat de vesel, cu un zambet larg si optimist, prezentandu-te “Alex”. Obisnuiam sa stam pe facebook sa vorbim ore in sir, sa radem si sa ne facem griji pentru facultate. Desi nu am avut mult timp, simteam ca Te cunosc de o viata intreaga. Cu Tine nu puteam sa stau trista niciodata, mereu gaseai ceva care sa ma faca sa rad si sa-mi ia gandul de la toate grijile. Acum, insa, nu imi vine sa cred ca dupa un an de facultate, nu am sa Te mai gasesc in banca, zambind, asteptand sa inceapa orele. Ti-am spus candva ca de mica imi place sa scriu despre mine, despre ganduri si despre oameni, insa acum ma aflu in fata calculatorului nepuntincioasa, incercand sa scriu despre Tine…
Am sperat intotdeauna ca vei supravietui si ca vei reusi sa castigi lupta cu viata, insa Dumnezeu a avut pentru Tine planuri marete, de neinteles, poate, de catre noi, muritorii. Sper in continuare ca acolo unde esti acum sa fii Tu, cel de altadata, cu sufeltul pur si fericit. Ma rog pentru linistea Ta, pentru tot ceea ce ai simtit si pentru sufletul Tau care nu a mai avut timp sa isi ia “ramas bun”. Vreau sa stii ca ma consider una dintre cei mai norocosi oameni de pe acest Pamant, pentru ca am avut ocazia sa Te cunosc cu adevarat. Iti multumesc pentru toate momentele frumoase si fericite si pentru toate gandurile si cuvintele spuse cand am avut nevoie. Sa ai grija acolo Sus, sa ii aperi pe toti cei dragi Tie si sa ai sufletul linistit! Intr-o zi, ne vom intalni din nou, dar pana atunci iti spun “Ramas bun, suflet drag, vei fi mereu in sufletul meu!”. ”

 

,, Sunt sigura ca de aceea s-a născut Alex: misiunea lui pe pământ a fost să ne arate calea spre lumină, armonie și iubire! Fără el suntem mai goi și mai stingheri, dar cu sufletele pline de șuvoaie de iubire si generozitate. Îți mulțumesc, Alex, ca ai făcut parte din viață mea! Îți mulțumesc pentru lecțiile pe care mi le-ai oferit chiar daca pentru puțin timp! ”

 

,, ,,Ai grija frate!” spunea adesea copilul meu. Cuvintele lui erau mereu calde, intelepte si mai ales se armonizau perfect in texte optimiste, senine. Cuvintele lui erau, mai presus de toate puternice pentru ca intotdeuna exprimau ganduri pure, de iubire si de prietenie. 
Veselia lui contagioasa era expresia unei inteligente pure neatinsa de infatuare, dar dublata de o educatie exemplara. Constienta propriei forte intelectuale il facea modest si simplu.
Lupta lui era cu el. Niciodata n-a luptat cu vreun coleg pentru nimic, el stia ce poate. N-a inteles viata ca pe o lupta. El se considera ,,un graunte de nisip pe fundul unui ocean”. Ii placea sa se joace. Se juca cu noi, cu sora lui, Teodora, cu nedreptatea pe care, de multe ori, n-o recunostea. Nu si-a impovarat sufletul cu ura sau cu deznadejde si era capabil de gesturi semnificative pentru unii, absolut firesti pentru el. Dadea dovada de o inteligenta emotionala remarcabila, fara sa fi studiat.
Tinea cu Steaua si cu FC Barcelona si la fiecare succes isi exprima in mod liber bucuria, sarind si tipand. Iubea muzica si facea beatbox atat de bine, spre uimirea noastra, care nu l-am incurajat deloc. Stia sa adune in jurul lui oameni si-si pretuia prietenii despre care povestea atat de frumos. Isi respecta porfesorii, care-l iubeau pentru felul minunat de a fi. Nu era inalt, dar spiritul ii depasea cu mult corpul fizic. Era altruist si empatic. Ocrotea fetele si a fost capabil de iubire pura si tainuita in propriul suflet pe motiv ca nu era impartasita.
Ne-a lasat multe daruri pe care le ducem cu noi. Ne-a lasat iubirea lui, increderea lui, puterea lui, veselia lui si ne face mandri de el permanent. Suntem binecuvantati pentru ca am avut in preajma timp de nouasprezece ani un astfel de copil. ”

,, Mai departe de moarte, mai departe de viata,
mai departe de dragoste, mai departe de mine,
mai departe de noi,
mai departe de cei care-am fost,
de cei care-am fi putut deveni.
Si cursa continua. ”

Cursa, Octavian Paler

Gânduri, lacrimi, DOR!
DOR nebun și nechibzuit care te urmărește și te pândește după fiecare colț de amintire.
Colegi, Profesori, Prieteni, Rude suntem cu toții aici în fața realității și recunoaștem în lumina caldă de pe cerul greu de senin, un suflet care a crezut în forța colectivului.
Chiar dacă e greu de imaginat misiunea lui George Alexandru pe acest pământ stă scrisă într-un singur nume – COLECTIV!

 

Seria Oamenii din Colectiv este realizată în parteneriat cu Asociația Colectiv GTG 3010. Dacă citind aceste rânduri veți simți nevoia să ajutați în vreun fel, o puteți face donând orice sumă de bani în contul RO97RZBR0000060018485198 – Asociația Colectiv GTG 3010, iar acești bani vor merge către nevoile de îngrijire ale răniților. Da, mulți dintre ei încă mai au nevoie de îngrijiri, iar îngrijirile costă.

Iar dacă aveți o poveste despre un Om care a fost în Colectiv în seara de 30 octombrie 2015 pe care ați vrea să o împărtășiți și cu ceilalți, o puteți trimite la una din următoarele adrese: contact@colectivgtg.com sau alex@funvertising.ro

E important să știm cine au fost și sunt Ei, ca să nu-I uităm vreodată. Ca să nu uităm vreodată!