Martinel, al doilea copil al familiei

Nu v-am mai povestit de multă vreme despre cel de-al doilea copil al nostru, așa? 🙂
Da, adică știți că astă vară și-a rupt piciorul sărind pe geam de la etajul doi, fapt ce ne-a dat peste cap planurile de vacanță. Și mai știți că v-am povestit că astă iarnă a avut vreo câteva zile în care a plecat de-acasă.

Dar nu cred că v-am spus că a plecat de mai multe ori și după una dintre aventuri s-a întors cu mandibula ruptă. Doctorul ne-a spus că cel mai probabil un alt “animal”, că om nu pot să-i spun, i-a tras un picior. Am decis să nu-l operăm ci să încercăm să-l facem să stea cuminte două săptămâni, până se sudează mandibula la loc, un pic strâmbă, după cum ne-a spus doctorul. Au fost două săptămâni grele, nu putea să caște și chiar și mieunatul i se schimbase, poate tot din cauză că nu putea deschide gura cum trebuie.
Cert e că între Crăciun și Revelion, Martinel a zăcut. Și noi, mai ales cei doi adulți, ca niște părinți, am “zăcut’ alături de el.
Da, dacă ai copii și ai și animal de casă (nu broască țestoasă sau tarantulă) știi că a avea un câine sau o pisică este fix ca și cum ai avea un alt copil. Și nu mă refer la cum trebuie să ai grijă de el/ea, ci la cum ajungi să-l iubești, să-i porți de grijă, să suferi când pătește ceva. Când s-a întors după trei zile cu mandibula ruptă (nu știam atunci ce are, dar era evident că suferă) Iulia a plâns și n-a fost om până a doua zi.
Iar acum, de câte ori iese pe stradă noaptea, stăm îngrijorați până îl știm în siguranță acasă. Și ni se pare cel mai furmos pisic din lume, deși el este un tomberonez ordinar, n-are nimic special. Pentru alții, căci pentru noi este cel mai frumos.

Doamne, și eu chiar nu suportam pisicile acum 8 luni!! Iar acum mănânc cu ăsta în brațe, căci acolo îi place să stea, convins fiind că de fiecare dată mai primește și el ceva. Și primește, că are ochii ăia de milog.

În timp ce scriu, el doarme lângă mine, fără nicio grijă pe lume. Ce grijă să aibă, că e la cald, a mâncat de trei ori pânâ acum și nu e nici prânzul și a trecut și prin două sesiuni de masaj.

Da, mai avem un copil. Nu vorbește, e blănos și ne scoate din minți de foarte multe ori. Dar îl iubim la nebunie. Căci nici noi nu suntem chiar întregi la minte.

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*