To do list

Loving can hurt, loving can hurt sometimes
But it’s the only thing that I know
When it gets hard, you know it can get hard sometimes
It is the only thing that makes us feel alive

We keep this love in a photograph
We made these memories for ourselves
Where are eyes are never closing
Our hearts are never broken
And time’s forever frozen still

So you can keep me
Inside the pocket of your ripped jeans
Holding me closer ‘till our eyes meet
You won’t ever be alone, wait for me to come home.

Stătea în fața adresei scrisă de el și îi venea să plângă. De nervi. Nu mai putea, deja i se părea prea mult. I se păruse simpatic la început și o idee foarte bună pentru a nu o face să se gândească la ce se întâmplase, dar acum parcă mersese prea departe. El era mort și îi lăsase căcatul ăsta de listă cu 6 lucruri de făcut. Dar nu, reuși să nu plângă. Căci ăsta era primul pe listă. 

Bună iubito,

Dacă citești asta eu sunt mort. De maxim 2 minute. Căci mi-ai promis că primul lucru pe care îl faci când primești vestea este să deschizi hârtia asta. Pe care n-ar fi trebuit s-o citești până acum…n-ar mai avea niciun haz. Te rog să faci 6 lucruri și îți promit că la final….cum dreacu’ să știu eu cum o să fie la final, eu sunt mort, ai uitat? Hai, fii atentă:

1. Nu plânge! Nu acum. Mai avem treabă. Mă rog, tu mai ai treabă și nu cred că ai mei o să fie prea funcționali în aceste momente. Nu plânge, căci am avut timp suficient să ne pregătim pentru momentul ăsta. Plus că probabil punctul 2 te va enerva teribil. Da, știu, numai eu pot să te enervez așa. Vezi că pot să te fac numai din vorbe? ☺

2. Vreau să mă îngropi! Da, știu ce am vorbit și că am stabilit că n-avem nevoie de niște pământ ca să ne păstrăm aproape unul pe celălalt. Dar asta era până să aflăm că am boala asta de căcat. Și până să mă gândesc că o să mă duc înainte de ai mei. Și ar fi prea mult pentru ei să n-aibă un loc unde să vină și să mă plângă (Să nu plângi!) sau să vorbească cu niște oase printre care se preumblă viermii (asta sigur te-a lecuit de dorința de a plânge). Și lasă-i pe ei să se ocupe de toată nebunia, o să vezi că le va plăcea când le vei cere asta, vor simți că pot face ceva pentru mine. Și oricum o să ai nevoie să le oferi ceva pentru ca apoi să le arunci bomba de la punctul 3 ☺.

– Cred că lui Coco i-ar fi plăcut foarte mult să știe că vă ocupați voi de înmormântarea lui, le zisese Lia socrilor săi, după ce se îmbrățișaseră cu toții. Și câtă dreptate avusese el. Fusese evident cu ochiul liber cum amândoi își îndreptaseră spatele și brusc deveniseră conștienți de enorma responsabilitate care trona pe umerii lor.
– Sigur, Lia…îți…îți mulțumim frumos!
– Nu aveți pentru ce…o singură rugăminte am..de fapt, e rugămintea lui Coco către voi…și, mi-a zis să vă zic, în caz că nu sunteți de acord….

3. Vreau să mă îngropați în blugii mei rupți. Mi-au plăcut atât de mult. Plus că vreau să le dau un motiv de bârfă tuturor babelor care vor veni acolo. Hai, c-o să fie fun. Dacă ai mei comentează, le zici așa: că toată copilăria mea mi-am dorit un câine și nu mi-au luat niciodată și că la 16 ani mi-au promis că oricând pot să le cer altcceva decât asta și ei promit să nu refuze. Nu c-am fost băiat deștept să-mi păstrez dorința? Și Popa Adrian n-o să comenteze…când poți, du-te lângă el și spune-i doar atât: “M-a sunat Coco, nu e nimic dincolo..ai pierdut pariul!”..o să înțeleagă el. Și te mai rog să-mi bagi în buzunarul din spate al blugilor poza aia mișto a ta. E,care?..aia doar în chiloțeii mov. Slabe speranțe să existe viață dincolo, dar și dacă e așa, să mă laud și eu pe-acolo, mai ales că atunci când vei veni și tu s-ar putea să fii o babă grasă și acră.

Da, Popa Adrian îi surprinsese pe toți când imediat după coborârea sicriului și după ce Lia îi șoptise ceva, scosese un “Hahaha” mult prea zgomotos și total nepotrivit. Dar i se trecuse repede cu vederea, fusese vecinul de palier a lui Coco în adolescență.
Întotdeauna când se gândise la perioada asta, Liei I se păruse că ăsta avea să fie momentul cel mai greu: când totul avea să fie…gata. Terminat. Nimic de făcut. Doar că el se ocupase și de asta:

4. Vreau s-o pui pe Adina să vină să doarmă la noi cel puțin o lună! Și să-i spui matracucei ăleia c-o iubesc așa guralivă cum e și că mă aștept să nu mă dezamăgească și să te țină de vorbă non-stop. Nu mă interesează despre ce vorbiți, atât timp cât vorbiți. O singură rugăminte am: acu’ că nu mai contează, poți te rog să îi povestești și prietenei tale cât de mare o aveam? Un pic de PR bun nu strică nimănui, viu sau mort.

Da, avusese dreptate. Din nou. Venirea Adinei îi făcuse foarte bine. Dar acum, acum era aici și nu era sigură că voia să meargă mai departe. Poate era mai bine să nu. Dar știa că ceea ce o oprea era frica. Până aici totul fusese clar. Acum, intra pe un teritoriu necunoscut. Căci punctul 5 suna așa:

5. Du-te la adresa asta. Când am fost tânăr am făcut multe chestii. Despre majoritatea ți-am povestit. Despre câteva nu. M-am gândit că e mai bine așa, mai ales că nu prea ar fi avut cum să te afecteze. Dar am făcut unele chestii în caz de, ca o poliță de asigurare. Du-te acolo și vezi despre ce e vorba. Și apoi, indiferent ce alegi să faci cu ei, să știi că eu sunt de acord. Nu e mult, dar e tot ce am mai de preț.

Mai verifică o dată adresa. Da, era sediul unei bănci. Intră ezitând.

După o serie întreagă de verificări și formalități se afla singură în cameră cu o cutie de valori. Se uita de minute bune la ea, neștiind ce să facă. Într-un final o deschise. Se uită la ce era înăuntru. Apoi se uită la ultimul punct de pe lista lui. Se uită din nou în cutie și începu să râdă. Întâi încet de tot, iar apoi din ce în ce mai tare. Ușor, ușor, râsul se transformă în plâns. Un plâns de pierdere, de dor, de “n-o să mai fie niciodată la fel”, de “ce mă fac eu de acum înainte”. Un plâns de durere și de sfârșit. Un plâns de început. Și de bucurie.

Pe listă scria:

6. Acum poți să plângi. Să nu uiți vreodată cât de mult te iubesc. Și să știi că o să te găsesc cumva, dincolo sau în următoarea viață.

Iar pe o hârtie din cutia de valori scria că undeva erau păstrate bucățele mici, mici de tot din el. Câteva milioane, mai exact.

Loving can heal, loving can mend you soul
And it’s the only thing that I know, know
I swear it will get easier
Remember that with every part of you
It is the only thing we take with us when we die

………………………………………………………………..

When I’m away, I will remember how you kissed me
Under the lamppost back on Sixth Street
Hearing you whisper through the phone,
“Wait for me to come home”.

Ed Sheeran – Photograph