Războiul altora

În vara lui 2012 Ucraina era, alături de Polonia, răsfățata Europei. Organizau împreună Campionatul European de fotbal, zeci de mii de turiști îi treceau granițele iar aderarea la UE părea doar o chestiune de timp. Iar Donetsk, orașul lui Ahmetov și al său Șahtior, găzduia semifinala dintre Spania și Portugalia.
Astăzi Donetsk, un fel de Cluj Napoca, este o ruină. Intrați pe CNN să vedeți un reportaj despre Aeroportul Internațional (aflat momentan în mâinile separatiștilor) care arată ca…ca după război. Pentru că cine se gândește că în Ucraina nu e un război în toată regula, ci eventual niște lupte sporadice, cred că se înșeală amarnic.
Nu, nici eu nu cred că vom avea un război și în România. Dar da, acest scenariu nu mi se pare în totalitate imposibil. Și cu fiecare zi care trece, cu fiecare întâlnire eșuată între liderii acestei lumi, șansele să o belim cresc exponențial, zic eu.

În caz de Doamne ferește, vă spun din start că am deja mai multe planuri făcute pe unde și cum ieșim din țară și unde ne oprim. Dacă ne primesc Ionuț și cu Mirela în Australia, acolo ne oprim. Dacă nu, pendulez între Costa Rica si Hawaii.

Da, sunt român și da am o mândrie vis-à-vis de asta, care se manifestă mai ales atunci când alții ne iau în râs la modul gratuit. Dar mai presus de toate astea, sunt tată și soț. Și, atâta timp cât pot, aleg să fiu alături de familia mea, chiar dacă asta înseamnă să fug din calea războiului. Război în care apropos, noi am fi niște victime colaterale ale orgoliilor unor băieți care preferă să se joace de-a “pac-pac” cu oameni adevărați pentru simplul fapt că pot.
Separațiștii ruși au dat jos un avion anul trecut, mai țineți minte? Cum au reacționat “forțele binelui”? Au condamnat vehement acest “atentat la viața unor civili”. În traducere liberă: i-a durut fix în cur.
Da, dar noi suntem în NATO și în UE, veți zice. Da, asta mă mai liniștește și pe mine..oarecum. Dar să n-avem vreun dubiu că dacă se ajunge la vreo situație de căcat, renunță ăștia la noi până apucăm noi să zicem “NATO”. Că vorba ceea, dacă tot vor fi renunțat la Ucraina, putere nucleară din ce știu eu, la tărișoara aia plină de hoți de ce n-ar renunța?

Așa că sper cumva ca azi la Minsk sau în perioada următoare, criza din Ucraina să se rezolve. Și, la modul foarte egoist, sper ca să nu discute alții vreodată despre “criza din România”.
Cât despre mine, mi-e dragă Românica. Dar mamă, mamă, ce-i mai iubesc pe Iulia și Mark. Așa că dacă voi putea, nu voi permite niciodată ca războiul altora să devină al meu sau al familiei mele.

Follow

Send