Mi-e rușine!

Mi-e rușine când mă gândesc la “progresul” făcut de umanitate în ultima perioadă. În plin secol 21 mai există zone pe acest glob unde oamenii se comportă ca în Evul Mediu, omorându-i pe alții din motive religioase și, mai nou, executându-și prizonierii prin decapitare sau “ardere pe rug” în piața publică (a se citi pe internet).

Mi-e cam rușine când mă gândesc la cât de pline sunt pușcăriile noastre, în timp ce în Suedia se inchid 4 (patru!!!!) pușcării din lipsă de deținuți. La o populatie de aprox. 10 milioane ei mai au 4,800 de pușcăriași, în scădere cu 1,000 față de acum 9 ani.

“Frică” este un cuvânt care nu începe să descrie ce simt atunci când citesc pe la alții (voi explica imediat) ce se întâmplă în Ucraina, cum mor oamenii ăia cu zile pentru că liderii lumii libere (orice ar însemna asta) nu se înțeleg la masa negocierilor.

Așa ca nu va pot spune cât îmi e de rușine și de ciudă pe vecinii noștri bulgari. În data de 7 februarie (sâmbătă), Președintele României, ales în noiembrie cu surle și trâmbițe ca să aducă schimbarea, a participat la un eveniment de importanță internațională: meciul Simonei Halep de la Galați dintr-o fază obscură a Fed Cup. În aceeași zi, la Munchen, a avut loc o “adunare” de băieți și fete care au încercat în van, să găsească o soluție la războiul ucrainean: tanti Merkel, nenea Hollande, tovarășul Lavrov (ministru rus de externe) printre mulți alții. Și, ei bine da, Președintele Bulgariei. Care am înțeles că a ținut și un discurs. Măcar, așa, pentru liniștea mea, Dl. Iohannis a ținut vreun discurs la Galați? Știe cineva?

Am râs ușor jenat săptămâna trecută când am citit că în Arabia Saudită s-a ținut o conferință pentru și despre emanciparea femeii. La care au participat numai bărbați.

Îmi vine sa urlu când văd pe CNN că ministrul lituanian de externe anunță ca guvernul său va publica un “manual de război” pentru a pregăti populația în caz că războiul din Ucraina se va extinde (Lituania, o țară zic eu “ceva” mai dezvoltată ca noi). Asta în timp ce politicienii noștri ne dau asigurări că, fiind în NATO și UE, suntem în siguranță. O să-mi permit o glumă de rahat: mai puneți un M în fața lui UE ca să vedeți cât nu dorm ei din cauza noastră.

În schimb îmi vine să urlu, dar nu știu la cine, când citesc că rata de absorbție a fondurilor structurale și de coeziune în ianuarie 2015 a fost 0. Mă, io cred că și să te străduiești să nu faci nimic și e foarte foarte greu. Bine, io zic că e vina ălora de la Bruxelles, că se știe că e leneși și hoți.

Bine măcar că la diplomație suntem praf. Nici o listă de invitații pentru un eveniment la Paris nu putem să trimitem fără să ne facem de cacao. Invitații sunt catalogați drept “scârbos”, “vrea cu soția” și parcă mai erau una sau două caracterizări deosebite.
Ca să nu fiu cârcotaș gratuit, citesc în timp ce scriu că dl. Aurescu, ministrul nostru de externe, a anunțat că diplomata responsabilă a fost rechemată în țară.

Dar nimic nu se compară cu rușinea pe care o simt de câteva zile încoace când văd că la noi sau prin alte părți se întâmplă foarte multe evenimente importante, iar România este pur și simplu hipnotizată de cazul Elenei Udrea. De o săptămână trăim ca să vedem ce se întâmplă cu femeia asta. A, plus, că suntem de-a dreptul intrigați de gestul ei “nazal” a cărui elucidare sigur va aduce liniștea mondială atât de mult așteptată.

Pe bune, zilele acestea mă simt ca în bancul ăla cu romul peste care dă inundația si suindu-se pe casă se roagă la Dumnezeu să îl salveze. Și trece o barcă, și încă una și tot așa. Dar el nu se urcă pentru că știe că Dumnezeu îl va salva. Și când în sfârșit moare și ajunge la Cel de Sus, îl mai și întreabă: Doamne, de ce nu m-ai salvat?
Ca să nu existe confuzie: în cazul de față noi nu suntem Dumnezeu.

Închei făcând o supoziție: nu cred că la asta se referea sintagma “România lucrului bine făcut”. Nu?

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*