Quiz: Cum merge relația cu soția ta de când aveți copii?

1. Unde ați fost în ultima vacanță fără copii?
a. “Pe bune, vrei să mă enervezi de la prima întrebare?”
b. “La noi nu există așa ceva. Noi plecăm în vacanță doar cu copilul. Și cu 2 bone. Și cu ai ei. Și uneori și cu ai mei, când ai ei au și ei nevoie de-o vacanță.”
c. “Ultima oară fără copil am fost la Vegas. Și pe ea am trimis-o cu tot cu copil la mă-sa.

2. Când i-ai luat flori ultima oară soției?
a. “Nu, nu, ei chiar nu-i plac florile. Mi-a spus ea o dată.”
b. “Mi-aduc aminte parcă a fost ieri, deși au trecut 3 ani de-atunci.”
c. “Vinerea trecută i-am trimis un buchet imens la birou. Aveau o înmormântare și uitaseră să cumpere.”

3. Care sunt cele 2 cuvinte pe care ti le adresează soția cel mai des?
a. Sforăi, animalule!
b. N-am chef!
c. Te iubnupotsăcredcăteuițiiarlameci!

4. Care sunt cele 2 cuvinte pe care i le adresezi cel mai des soției?
a. Mi-e foame!
b. Plânge copilul!
c. Te dorGOOOOOOOOOOOOOOL!

5. Când faceți dragoste, te concentrezi mai degrabă…?
a. Asupra ceasului. Poate de data asta chiar îți depășești recordul de 4 min și 11 sec.
b. Asupra zgomotelor din casă. Ultima oară când v-a surprins copilul a avut coșmaruri o lună, sărăcuțul/sărăcuța.
c. Asupra ei. Și te întrebi când ar fi mai bine să-i spui că vrei și tu niște cartofi prăjiți cu șnițel.

6. Care este culoarea preferată a soției?
a. ……..
b. ……..
c. …….

7. Despre ce a fost ultima discuție serioasă pe care ați purtat-o?
a. Despre mă-sa căreia îi rupi picioarele dacă o mai prinzi la tine în casă.
b. Despre mă-ta aia care le știe ea pe toate.
c. Despre pe cine luați în vacanță. Pe mă-sa aia pe care îți vine s-o calci pe cap sau pe mă-ta aia căreia îi pute totul.

8. Cât timp de gândire ai nevoie ca să spui cum o cheamă pe partenera ta?
a. “O cheamă Popescu, ca pe mine.”
b. “Ăăăăăă…..Stai, ai și dat drumul la cronometru?”
c. “Când spui parteneră, te referi la soție, nu?”

9. Care este primul lucru pe care îl faci dimineața?
a. Îți verifici facebook-ul.
b. Îi verifici Facebook-ul.
c. Îi șoptești încet la ureche: dă-mi și mie un pic de plapumă, că m-am c@c@t pe mine de frig toată noaptea.

10. Ce vă place să faceți când sunteți fără copil?
a. Să vă uitați la tv. Ea în dormitor și tu în sufragerie.
b. Să ieșiți la un film. La care întarziați mereu pentru că ei îi ia o veșnicie să se machieze, iar pe tine te-a durut fix în cur și n-ai făcut rezervare.
c. Să faceti sex. Uneori chiar și împreună.

Dacă ai completat acest chestionar, dacă doar l-ai parcurs, dacă te-ai nimerit azi din greșeală pe acest blog pentru prima oară în viața ta, îți dau un singur sfat: diseară când ajungi acasă și te-o întreba dacă ai completat chestionarul ăla cretin de pe blogul idiotului ăluia, să răspunzi NU fără să clipești. Altfel, o să fie nasol, oricum ai da-o. Garantat.

1 Comment

  1. 1.Vara trecuta, pe Coasta Amalfitana; copilul de 9 luni a ramas in grija ambelor bunici.
    2. Pe 8 martie.
    3& 4 – Hon, asta e apelativul nostru cand ne strigam.
    5 – Recunosc ca punctul b ma preocupa tare, desi nu s-a intamplat niciodata, slava domnului!!
    6 – Foarte simplu, tocmai ce a folosit-o in ianuarie cand a facut sigla pt noul business :)) Deci mooov!
    7 – Acum cateva minute – dezasamblam sau nu patutul lui Rares in care nu mai doarme de vreo 6 luni.
    8- Instant.
    9- Il rugam fiecare pe Rares sa mai doarma un pic.
    10 – Sa mergem la film, pe 27 februarie am primit un martzisor tare dragutz, sub forma unor bilete la Short’s UP.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*