Părinții – antrenori

De prin toamna anului trecut, aproape în fiecare weekend Mark are câte un meci de baschet. Și, fără excepție, în fiecare dintre aceste weekend-uri întâlnesc la sală o subspecie aparte a părinților: Părintele – Antrenor.

Acest părinte nu este un antrenor în sportul pe care-l practică al său copil în adevăratul sens al cuvăntului. Adică nu a făcut vreo școală, vreun curs, ba cred că unii dintre ei nici măcar nu au jucat vreodată baschet (o să mă refer la baschet, dar am înțeles că e cam la fel la toate sporturile). Această lipsă a specializării, nu-l împiedică pe Părintele – Antrenor să creadă despre el că este cel puțin Steve Kerr (antrenorul celor de la Golden State Warriors). Ceea ce îl caracterizează pe acesta este faptul că simte nevoia să fie antrenor doar pentru copilul său. Copil care, săracu’, nu mai înțelege de cine trebuie să asculte: de Antrenorul – Antrenor care îi dă niște indicații de pe banca de rezerve, sau de Părintele – Antrenor care îi dă MULTE indicații de pe banca cu spectatori:
– Așa, driblează…du-te, du-te, dă pasă..băi, n-ai mâncat nimic, că nu ești în stare să dai o pasă…Așa, apără-te…păi, ce faci, mă?, te depășește ăsta care e cu un cap mai mic…Aoleo, trebuie să ies cu tine la alergare, că te miști ca mă-ta mare…

Și tot așa. Părintele – Antrenor este mai mereu critic, indiferent cât este scorul în meci. El așa a învățat, că dacă stă cu gura non-stop pe copilul său, acesta va progresa. Că, na, sunt atâtea exemple de oameni care au vrut să tragă mai tare când cineva le-a spus și le-a tot spus și le-a repetat că nu sunt buni de nimic. (aici, dacă e cineva care dă din cap aprobator, să știți că eu am vrut să fiu ironic, se întâmplă exact invers).

Uneori, ca lucrurile s fie făcute exact “ca la carte”, Părintele Antrenor îi va felicita pe alți copii, din echipă sau adversari, dar niciodată pe copilul său, indiferent ce acesta va face. În cel mai bun caz, va mormăi un:
– În sfârșit ai jucat și tu un meci cum trebuie, după atâtea săptămâni în care ai fost praf!

Știți cum recunoști un copil de părinte antrenor? Te uiți la el, la copil, unde se uită prima oară căâd face ceva bine sau greșit: dacă se uită după aprobarea sau mustrarea părintelui, în loc să se uite la antrenor sau, și mai bine, să se bucure când face ceva bine. Să se bucure pentru el, nu pentru altcineva. Căci, să ne înțelegem, vorbim de meciuri de copii de 7, 8, 9 sau 10 ani. Adică de vârsta la care singurul lucru care ar trebui să conteze este cât de tare s-a distrat copilul. Și copiii de cele mai multe ori se distrează: ei cântă pe bancă, au glumele lor, au strigările lor, indiferent cine este la conducere.

Nu aș vrea să mă credeți vreun ipocrit. Căci în sinea mea, mai ales că am jucat baschet atâta vreme, îi dau lui Mauk diferite indicații. Și, uneori, îmi vine să i le și țip, atât de evidente mi se par și atât de mult mai ușor i-ar fi, dacă ar ține cont de ele. (spre deosebire de majoritatea Părinților Antrenori cu care mă întâlnesc, eu CHIAR am jucat baschet, la nivel de națională de juniori). Dar n-am făcut-o niciodată până acum și sper că nici nu o voi face.
După fiecare meci, îl luăm în brațe pe Mark și îi spunem că ni se pare că a fost minunat. Îl întrebăm cum i s-a părut lui și dacă s-a distrat. Și apoi, în meciurile noastre sau când ne uităm la vreun meci la tv, încerc să îi mai spun una – alta. Nu e foarte receptiv la ceea ce îi spun eu, așa că nu insist. Da, mi-ar plăcea la nebunie să joace baschet cât mai multă vreme și să reușească să facă și performanță. Dar realitatea este că habar nu am dacă își va dori și, dacă își va dori, dacă va reuși. Ce știu este că acum, datorită baschetului, are o pasiune și o preocupare care îl ajută să se joace mult afară sau în sală, să își dezvolte tot felul de aptitudini și, nu în ultimul rând, independența. Dacă rămâne și doar cu astea, și tot va fi câștigat enorm.

Deci dacă ai citit aceste rânduri și poate ești și tu genul Părinte – Antrenor, poate data viitoare când îți vine să spui ceva, nu o faci. Și te gândești că ai fi tu acolo, în teren și părintele tău în tribună: ce ai vrea să auzi, indiferent de cum joci? Ce ai vrea să vezi în privirea părintelui și în gesturile sale? Ce ai vrea să auzi primul lucru după meci, când ieși de la vestiare? Gândește-te la aceste lucruri și spune-le sau fă-le pentru copilul tău. O să aveți amândoi de câștigat, nu am niciun dubiu.

sursa foto: https://sportsmentaltoughness.ca/

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*