Ce fel de tată de adolescentă cred că voi fi – de Daniel Osmanovici

Când ești anunțat că ești tată de fată ai niște senzații tare ciudate. Te învăluie o căldură puternică, apoi simți o încordare nefirească atunci când vezi că altcineva vine pe lângă ea. Nu știu dacă am devenit un fel de arc încordat gata să pocnească, dar așa pare că voi deveni.
Bun …stai așa o vreme cu ea care te ține de deget și te topește de fiecare dată când o face.
Apoi vine momentul în care ai impresia că te strigă mai mult pe tine decât pe maică-sa.
Apoi pe la 2 ani și ceva sunt vreo 2-3 luni în care nu vrea să te mai vadă, vrea doar la mama. Atunci te simți precum un câine bătut și abandonat în ploaie. Momentul trece, uiți ușor de el, se estomează.
Apoi crește și apare un băiețel care o ține de mână. Primul instinct este să mă uit la părinți, pentru că, în mintea mea, ei dau calitatea acelui băiat. O prostie!
Apoi mai crește puțin și ajunge la școală și duci copilul la cursuri de engleză (să zicem) și auzi o discuție de pe bancheta din spate:
M-am gândit, zice el, ne trebuie două mașini, una mică să te duci la muncă și una mare să duc eu copii.
Mda, zice ea, dar să fie casa aproape de școală să nu stai mult pe drumuri și sa ajungi repede acasă.
Păi, zice el, o să fac ceva care să mă țină pe lângă casă ca să am timp de voi.
Acesta a fost momentul în care am tras de volan pentru că era să intru într-un refugiu de tramvai. Am fost lovit în plex, direct, fără să fiu anunțat de un copil de 6-7 ani, sau mai bine zis de discutia dintre doi copii.
Am auzit și văzut multe despre cum este tatăl unei fete. De la celebrele scene în care tatăl este apărătorul fetei, spion, scena din Bad Boys, la poveștile despre cursurile de shooting pe care aleg mulți tați să le urmeze.
Cineva, nu spui cine, pesoană importantă, mi-a zis că este de fapt o sumă a tuturor fricilor adunate după ce bărbatul, devenit tată, își dă seama cum a fost el. Ca să evite pedeapsa universului (care e deja considerată pedeapsă din moment ce a ieșit fată în loc să iasă băiat) caută să facă tot felul de lucruri care să nu o pună pe fata lui în situații periculoase.
Eu nu sunt așa. NU mă simt pedepsit și nici nu cred că e o pedeapsă a universului. Cred că sunt binecuvântat cu un copil minunat pe care încerc să îl învăț cum este lumea și încerc să îi dau încredere să vină către mine să povestească.
Cum o să fiu mai departe? Nu știu, probabil că voi avea atitudini mai puțin lăudabile la adresa mea, dar voi încerca să mă abțin sau să mă controlez.
Voi reuși? Sper să îmi iasă, pentru că nu vreau să fiu acel tată care merge cu copila în club sau caută modalități de supraveghere (am văzut asta și este oribil).
Un lucru pe care l-am aflat până acum este că viața sexuală copiii au ajuns să o înceapă de pe la 14 ani, iar eu sper ca fata mea să înțeleagă că sunt alte lucruri pentru care merită să amâne aceste începuturi.
Nu bravez, chiar asta simt și vreau să cred că voi face, DAR nu exclud varianta în care mă voi lăsa dus de sentimente și pornirea de a-mi apăra fata, copilul, comoara, soarele și luna mea, bebelușul ăla care îmi zice Te iubesc mult, tati!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*