Alex m-a rugat mai demult să scriu un articol comparativ despre tații din Suedia, Irlanda și Romania, din moment ce am locuit în țările astea. Mi-e foarte greu să focalizez chestiunea doar pe tați, așa că măcar zic ceva de parenting.
Modelul din Irlanda, nu e esențial diferit de cel din România. Din prima săptămână de când am pășit în Irlanda mi-am zis că singura diferență majoră dintre irlandezi și români este că pe insula asta n-a trecut Ceaușescu. Părerea mi-o mențin până azi, după aproape 2 ani de locuit printre rugby-știi ăștia verzi. Cu suedezii problema stă fundamental diferit în sensul că ei cred foarte mult în sistemul propriu (economic și social fiindcă la politic nu știu prea multe). Dacă vreunul o ia razna cu credința în sistem, e suficient să ia o mică vacanță prin Europa ca să înțeleagă cât de confortabil e în țara lui. Poate Elveția l-ar mai demoraliza puțin dar cine are bani de Elveția?
Revin iar oleacă la epoca lui Ceașcă. Sunt sigur că mai sunt oameni care își aduc aminte de cadența clară a lucrurilor de pe atunci de credeam în infinita stare neschimbătoare a lucrurilor. În particular, grădinița sau școala aveau rolul clar de a-ți educa copilul astfel încât tot ce mai au de făcut părinții este doar să-i învelească înainte de culcare. Ăsta e, cu aproximație, parentingul în Suedia, împreună cu locuri de joacă din 300 în 300m, dragoste și respect pentru natură. Atenție, nu pun pe picior de egalitate substanța și finalitatea educației din Suedia vs România lui Ceaușescu. E ca o diferență de la alb la negru.
Dacă în Irlanda sau România oricine poate să fie educator pornind de la premisa că toți avem instincte de parenting, Suedia zice: “băi, la noi nu e suficient, pune mâna și învață despre creșterea copilului, altfel vom avea un conflict major de convingeri, apoi dezbinare.” De exemplu, suedezii își educă odraslele foarte mult să evite conflictul de la mic mai mare, indiferent de zestrea cognitivă. Oamenii crescuți acolo vor găsi mijloace să trateze problema atfel decât lovind cu pumnul în masă. Privind la nivel macro, așa ajunge un popor cu mic, cu mare, să fie foarte abil politic iar din sărăcia cruntă a anilor ‘70 a devenit foarte prosper și s-a eschivat de 200 de ani de la conflict armat, cu toate că Rusia a suflat în ceafă precum românilor.
N-are rost să vorbesc despre excepții educaționale în sus sau în jos fiindcă bla-bla, se înțelege că peste tot dăm de grupuri minoritare care bla-bla.
Acu’, să vă zic sincer, io nu dau 2 bani pe parenting. Asta nu înseamnă că oricine dă, greșește, sau că peste 2 ani n-o să-mi schimb părerea. Suntem dinamici, ce doamne-iartă-mă!.
Să vă zic de ce în momentul de față am opinia asta: n-o să faci parenting cu o pramatie de tată, unul extrem de ocupat care conduce o companie, unul afemeiat, e non-stop pe facebook etc. Dacă cineva crede că sunt retoric, iată și calculul:
Probabilitatea (P) să nu fie obosit de la muncă 1/30 înmulțit cu (*)
(P) nervos din cauza prietenilor, familiei, implicării în viața socială fiindcă #rezist, banilor etc 1/60 * (P) disponibilitate mentală de a vorbi cu copilul 1/20 * (P) de a se informa 1/30 * (P) efortul de a se observa și voința de a schimba atitudini în comportamentul de tată 1/40 * (P) sentimentul de zădărnicie și abandon când alții își bat joc de copilul tău 1/40 * etc. dă până acum un rezultat estimativ de 1/57 600 000. Adică probabilitatea ca cineva să facă parenting de calitate și consistent este mai mic decât 1/57 600 000. P’șatuncea ce facem, ce vorbim noi, că și io sunt peste 99% sentiment de vinovăție și sub 1% tată.
Pentru mine, parentingul va fi mereu un act colectiv iar în particular, tot ce faci când copilul te observă. E act colectiv fiindcă eu vreau ca vecinii, oamenii de pe stradă să mi-l educe cu răbdare, vreau ca Tudor să aibă multiple modele parentale atunci când are un play-date sau ia lecții de taekwondo. D-aia m-am dus la capătu’ pământului în Suedia fix într-o grădiniță Montessori, fiindcă sunt incapabil și sper ca tot muntele ăsta de vinovăție care tot crește în mine, să se transforme mereu într-o infinită răbdare cu încăpățânările, obiceiurile, manipulările, preferințele și întrebările lui tâmpite.
Follow
Send
Educatia incepe acasa si se continua in mediul in care traiesti! Interesant articol. Asta ar trebui sa ne trezeasca suspiciunea de ce vedem la TV, in Romania, numai reclame cu betivi si infractori si la stiri numai violenta.