Oamenii din Colectiv

30 octombrie 2015. Acum aproape un an. Da, nu știu dacă ați realizat asta până acum, dar în curând vom spune că a trecut un an de la tragedia din Colectiv.
Pentru mine, acel moment va fi pe veci legat de sunetul aproape continuu al ambulanțelor. Ambulanțe pe care le-am auzit din confortul canapelei apartamentului meu, știind că soția și copilul dorm liniștiți în cealaltă cameră. Deci, nu, nu-mi permit nici măcar să zic că-mi pot închipui ce a fost în sufletul unor oameni, a unor părinți, prieteni, rude, iubiți, soți, copii, în acea noapte sau în zilele următoare.
Sau astăzi când, stând de vorbă cu unii dintre cei care și-au pierdut pe cineva drag acolo, nu aud decât deznădejdea lor. Deznădejde provocată în primul rând de lipsa de acțiune a autorităților. Dar, deși ei nu o spun, îmi dau seama că deznădejdea lor este și o consecință a nepăsării noastre.

Ne-a păsat de Colectiv, ca societate, cu adevărat, doar vreo lună. Până când decesele provocate de…vedeți, cum să nu fie oamenii aceia deznădăjduiți, când după aproape un an ei încă nu știu (sau nu li s-a spus) de ce au murit copiii lor…până când decesele s-au împuținat și ne-a luat febra Crăciunului, febra guvernului tehnocrat, a noului an și apoi a venit ianuarie și grija noastră pentru Colectiv a dispărut ca zăpada călcată de roțile tot mai multor mașini.

Și pentru marea majoritate a oamenilor, Colectiv a rămas tragedia cu 64 de victime decedate și multe altele rănite, fizic sau sufletește. Dar unii dintre noi (dintre noi, da) trebuie să trăiască în fiecare zi cu gândul că acolo au murit sau au fost răniți niște oameni, oameni pe care ei i-au cunoscut. Nu victime, nu cifre, oameni în carne și oase. Și îmi închipui că pentru ei trebuie să fie groaznic să vadă că noi reducem totul la ceva atât de impersonal.

Acum ceva vreme, o mamă care și-a pierdut copilul cu vreo 2 ani în urmă, mi-a spus că i se pare groaznic de nedrept că oamenii par să-l fi uitat pe el, pe copil, atât de repede. Că ar vrea să facă în vreun fel să le reamintească de el: că a fost și că pentru părinții lui, cel puțin, va fi mereu.

Pe la începutul acestui an i-am promis unui om și mi-am promis și mie că voi face tot ce va depinde de mine să nu las Colectivul să dispară din memoria noastră. Pentru că, din păcate, văd că acest lucru se întâmplă în fiecare zi.
Da, sunt convins că în apropierea datei de 30 octombrie vor fi știri peste știri despre ce s-a întâmplat, despre ce face Statul (aici va fi cel mai distractiv, căci în funcție de televiziunea sau ziarul care va difuza știrea, va fi mai bine sau mai rău, ca în 1984 a lui Orwell), despre victime și cum au murit ele. Doar că…doar că după 30 octombrie va veni 31 octombrie. Și apoi 1 noiembrie și tot așa. Și iar vom uita de Colectiv, de care vom mai auzi în acest sfârșit de an doar ca unealtă de campanie electorală, eventual.

Am cunoscut oameni care și-au pierdut copiii acolo. Și unii dintre ei sunt precum mama de mai sus: nu vor să lase memoria copilului lor să se evapore. Și bine fac, zic eu.

Așa că pe 1 octombrie inaugurez o nouă secțiune pe blog: Oamenii din Colectiv. O secțiune ce-și propune ca pe întreaga durată a lunii octombrie să strângă povești despre oamenii care au fost acolo, indiferent ce s-a întâmplat cu ei. Povești despre cine au fost sau sunt ei, despre lucrurile care le-au plăcut sau le plac, despre pasiunile lor, poate despre iubirile și trăirile lor. Despre cum și-i amintesc rudele și prietenii, colegii de școală și vecinii.

Această proiect este făcut în parteneriat cu Asociația Colectiv GTG 3010. I-am rugat pe ei să mă ajute cu oameni care vor să spună povești despre oamenii din Colectiv. Dar oricine altcineva dorește să contribuie cu o poveste e binevenit. Eu le voi publica pe toate, chiar de va fi una singură, 10, 100 sau oricâte. Indiferent că vor fi mai multe despre aceeași persoană. Scopul este să creăm un colț de bibliotecă virtuală unde oricând cineva să poată intra și să afle cine au fost oamenii care au fost în Colectiv în acea noapte blestemată de octombrie. Nu niște cifre, ci oameni adevărați.

Și dacă citind, veți simți nevoia să ajutați în vreun fel, o puteți face donând orice sumă de bani în acest cont RO97RZBR0000060018485198 – Asociația Colectiv GTG 3010, iar acești bani vor merge către nevoile de îngrijire ale răniților. Da, mulți dintre ei încă mai au nevoie de îngrijiri, iar îngrijirile costă.

Sunt unul dintre cei care am vrut să văd în această tragedie o nouă șansă pentru cei care au sau am supraviețuit. Pentru copiii noștri. Pe zi ce trece, mi se pare că m-am înșelat amarnic.

Dar pot face și eu ceva: pot ajuta să nu ne uităm eroii. Căci deși nu și-au propus asta, toți acei oameni au devenit niște eroi. Ne-au devenit eroi. Și ca să-i putem cinsti, acum sau peste ani, trebuie în primul rând să nu-i uităm.

Oamenii din Colectiv, începând cu 1 octombrie, aici, pe blog.

4 Comments

  1. Stiu ca sunt atatea baruri faine care probabil au aceeasi dificultate in cazul unui incendiu, cutremur etc; dar pt ca sa evitam sa se mai intample asemenea orori trebuie sa ne pazim…:(

  2. Acea hala nu era destinata unui trafic mai mare de 10 oameni. Cei pe care trebuie sa ii luati la raspundere sunt cei din primarie care au dat acordul utilazarii acelei fabrici ca bar cu trafic de oameni de peste 100….pe noapte…gsus!!! Cum sa crezi ca poti sa evacuezi peste 60-70 oameni in caz de incendiu pe o singura usa de nici 2 m???

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*