Și bărbații se mărită

Aseară, la cină, povesteam cu Iulia despre niște oameni și ea zicea că el s-a căsătorit cu ea și că nu mai știu ce. Mark, în timp ce înfuleca o clătită cu miere:
– Cu cine s-a măritat bărbatul ăla?
– El s-a căsătorit cu X-ulica, îi răspunde Iulia. Bărbații nu se mărită, ei se căsătoresc sau se însoară.
– Aha! zice Mark, cu gura plină.
Și pentru că uneori, pur și simplu gândurile te mănâncă și se cer transformate în cuvinte grăite, mă aud spunând:
– De fapt, iubitule, mai sunt și bărbați care se mărită.
– Mda, zice Iulia, așa e.
– Nu, eu vorbesc de bărbați care se mărită, căsătorindu-se cu femei.
Mda, repetă Iulia. Nu te contrazic.

Nouă, bărbaților, ne place titulatura de “sexul tare” (asta bineînțeles cu excepția momentelor când nu e tare nici dacă îl rogi frumos, caz în care urâm să auzim cele 2 cuvinte). Ne place să fim cocoșii în familie, cei care purtăm pantalonii, factorii de decizie. Doar că, vedeți voi, ne mai place ceva, marii majorități dintre noi: femeia. Sau măcar câteva părți din ea. Ceea ce ne transformă de multe ori în niște…cum să zic eu așa, cu blândețe?…în niște sclavi trăind cu iluzia libertății. Libertate pe care, dacă mă întrebați pe mine, ne-o pierdem undeva în clasa a 5-a sau a 6-a când vreo colegă de clasă ne întreabă dacă n-am vrea să o ajutăm cu tema la fizică.

Și odată contaminați, ne mai vindecăm atunci când murim. Sau, poate, când ne moare cea mai importantă parte a corpului. (ce? da, normal că devenim niște legume! Nu, normal că nu vorbeam despre creier).

Și, da, sigur că unii dintre noi se mai și mărită. Sau altfel spus, intră în niște căsnicii în care votul lor când vine vorba de luarea deciziilor importante tinde la infinit spre zero. Dați-mi voie să vă dau doar 3 exemple ca să înțelegeți despre ce vorbesc:

1. În foarte multe familii, scoaterea tomberonului de gunoi pentru a fi ridicat de gunoieri este o treabă de cuplu, a familiei. Altfel nu-mi explic de ce în fiecare săptămână, în acele familii cineva spune:
– Și să nu uităm să scoatem gunoiul!
Și, ca un făcut, aproape niciodată bărbatul nu uită să scoată gunoiul. S-au mai auzit legende despre câțiva uituci, dar n-au fost niciunele cu happy end.

2. Orice bărbat își dorește să iasă din casă să vadă meciuri de fotbal cu prietenii săi. Nu, m-am exprimat greșit. Orice bărbat IESE din casă să vadă meciuri de fotbal cu prietenii săi. Cel puțin în mintea sa. Căci atunci când ajunge acasă, are loc mai degrabă genul acesta de discuție cu soția sa:
– Ha, și uitasem, azi joacă Barca în Champions League!
– ………….
– Nu m-am mai văzut cu Cristi de nu știu când….
– ……….
– Poate îl sun să ne vedem cu toții în weekend.
– În weekend mergem la mama.
– A, da, uitasem…Mamă, ce-am mai muncit zilele astea, ce bine mi-ar prinde câteva ore de relaxare…
– Relaxare!?! Pe mine mă întreabă cineva vreodată dacă am nevoie de relaxare? Nuuuuu! În schimb mă ia maică-ta la 3 păzește că de ce n-am invitat-o și pe tanti Tița la serbare și la birou ăia mă freacă la cap și, și…..
– Și pot să ies și eu să văd meciul diseară?
– !?!?!!?!
– De fapt, nici nu voiam așa de tare, nu joacă decât cu Juventus, deci pot să-l văd și de acasă..
– Ăăă, după ce adormi copilul, că-n seara asta am chat-ul cu fetele pe skype, ai uitat?
– A, nu , Doamne ferește, cum să uit! Mă bucur pentru tine! Dar cel mai tare mă bucur pentru mine.

3. Dar dovada cea mai mare a faptului că unii se mărită este prezența viitorului tată în camera sau sala de operație unde urmează să se nască copilul său. Ce om normal la cap sau măcar parțial normal la cap ar accepta așa ceva? Ce persoană căreia nu-i este o frică de consecințe soră cu moartea ar vrea să vadă…aia, atunci când din ea iese o chestie de vreo 3 kile și 50 de centimetri. Sau să-i vadă mațele soției, în timp ce îi spune: Te descurci grozav, ești minunată, te rog dă-mi drumul la mână, nu cred că mă pot descurca doar cu 4 degete în total!
Miracolul nașterii ar trebui să rămână un miracol pentru un bărbat, nu o chestie pe care s-o povestească apoi terapeutului, stând ghemuit într-un colț, cu genunchii strânși sub bărbie.

Sigur, ar mai fi multe exemple care să dovedească cum anumiți bărbați se mărită. Cred că ajung, așa cum mai cred că acest lucru nu se întâmplă cititorilor acestui blog. Sau mai corect spus, niciuna dintre cei 7.
Pentru a evita orice fel de supoziții, vreau să închei făcând 3 precizări:

1. Nu am fost prezent în sala de nașteri a fiului meu. Nu, adică sigur că acceptasem să merg, doar că am avut mega bulan și au uitat ăia să mă cheme. Sau i s-a făcut doctorului, un bărbat, milă de mine.
2. Ies la meciuri cu prietenii. Uneori.
3. În ultimul timp s-a întâmplat destul de des să nu mai scot gunoiul. Drept pentru care, am mai stat o săptămână cu el plin, dacă nici atâta lucru n-am fost în stare să fac.

Sursa foto: www.someecards.com

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*