De câte ori îmi spun că avem deja un copil și mă întreb cât de greu poate să fie cu mai mulți, Dumnezeu, bunuțul, ne lasă peste noapte vreun prieten de-a lui Mark sau îmi inventează vreun drum cu mașina cu mai mulți copii, ca să mă liniștesc. Nu mă înțelegeți greșit, probabil că e foarte mișto cu mai mulți copii și eu sunt genul care niciodată nu spune niciodată. Dar, pe moment, simt că cel mai mișto moment când vine vreun prieten pe la Mark e momentul când copilul acela pleacă la el acasă.
Dar să nu divaghez prea mult și să mă întorc la mersul cu mai mulți copii în mașină. Necaz de care am avut parte cel mai recent chiar ieri. Am fost să-l luăm pe un prieten de-a lui Mark pentru a-și petrece băieții după amiaza împreună. Ceea ce au făcut și a fost grozav. Și când spun grozav, înțeleg faptul că s-au jucat singuri. Dar ca să ajungem să se joace grozav, a trebuit să facem un drum cu mașina lung, frații și surorile mele! Au fost 7 minute cât o eternitate.
În primul rând, nu înțeleg de ce atunci când doi copii se află pe aceeași banchetă, la o distanță de maxim 1 metru între ei, li se pare mereu că unul se află pe Coasta de Vest a Americii și celălalt undeva pe lângă Moscova. Și deși nu au niciun device, se gândesc ei că dacă țipă suficient de tare, se vor auzi unul pe celălalt.
– AUZI, ȘTII CE AM FĂCUT EU?
– CEEEEEE?
– MI-AM LUAT O JUCĂRIE NOUĂ ȘI AM TRAS UN PÂRȚ.
– EU NU MI-AM LUAT NICIO JUCĂRIE, DAR AM TRAS ȘI EU UN PÂRȚ CHIAR ACUM.
Partea bună e că nu mai era nevoie să deschid vreun geam, fiind deja cu capul afară pentru că aveam cel puțin unul dintre timpane grav afectat. Știți cum e să țipe doi demoni copii lângă tine fără oprire, în timp ce tu ești la volan? Sper că nu, dar ca să vă faceți o idee, în acele momente te gândești că dacă ai intra într-un pom nu ar avea cum să fie mai rău.
Și în caz că vă întrebați, se poate și mai rău. Sunt acele momente în mașină când cei doi sau trei (dacă ești chiar ghinionist!) copii care stau în spate încep să se bată. Fizic, nu-ți explici cum, căci sunt prinși în centuri. Practic, din când în când se aude POC!.…Și apoi începe:
– Au!….Tati, X-ulică mi-a tras una!
– Pentru că tu mi-ai tras una înainte cu piciorul în burtă! (frățioare, sunteți Jackie Chan, ce naiba e în neregulă cu voi???)
– Vreau să oprești mașina și să-l lăsăm aici pe X-ulică!
– Nu se poate.
– De ce?
– Pentru că suntem în mijocul câmpului…în Grecia, în plm!!
– Atunci o să-i trag și eu una și nu-l mai las niciodată să se joace cu jucăriile mele!
– Nuuuuuu, tragem două, dar lasă-mă să mă joc, te rooooooog!
– Gata, nu mai pot, vă despart, fiecare într-o mașină, că văd că nu vă înțelegeți!!
– Nuuuuu, cum să ne faci una ca asta, e prietenul meu cel mai bun! Dacă faci așa ceva, ești cel mai rău tată din lume și vreau să râmâi tu aici pe câmp!
Moment în care te gândești serios că e cea mai bună ofertă pe care ai auzit-o de ceva vreme și mori de ciudă că nu poți să-i dai curs.
Dar cea mai „interesantă” (a se citi „când am crezut că anunț oprire de pipi, se dau toți jos și apoi plec cu scârțâit de roți) situație a fost când, fiind trei în mașină, după un drum de vreo oră cu mașina, o oprire să mâncăm ceva la un restaurant unde mai degrabă ne-au mâncat ei ficații, pe drumul de întoarcere, în care țipau mai ceva ca participanții la un concert de death metal (adică deși erau doar trei, făceau ca un stadion întreg) la un moment dat i-am rugat să facă liniște pentru că urma o melodie pe CD care îmi plăcea mult. S-a lăsat o liniște totală preț de vreo 4…5 secunde, apoi au izbucnit toți într-un râs isteric și și-au continuat urletele posedate, imuni la rugămintea mea. Și atunci am dezlănțuit Jihadul, pentru prima (și până acum) singura oară în viața mea:
– Băi, da’ sunteți nesimțiți!!??! V-am rugat să tăceți din gură două minute ca să ascult și eu o nenorocită de melodie și nici asta n-ați putut. Îmi vine să opresc mașina și să vă dau jos pe toți!!!! Pe toți!! Nu. Mai. Pot.
Liniște. Totală. Având în vedere că totuși am o voce, aș spune, foarte groasă, atuni când urlu nu cred că sunt foarte simpatic. Și uite așa, eu și tatăl celorlalți doi copii ne-am bucurat de încă vreo 6 minute de liniște. A fost grozav. (Da, ne-a mâncat în cur să spunem la începutul călătoriei că luăm noi copiii în mașină, ca să mai stea și fetele singure. Cine-o mai face greșeala asta…MCTL, direct!).
Toată întâmplarea asta se întâmpla pe drumurile Bulgariei. Când am ajuns în vamă și i-am spus vameșului ceva de genul:
– Bună ziua, să știți că mamele copiilor sunt în cealaltă maș…
N-am mai apucat să termin. Omul, bărbat și el, s-a uitat la fețele noastre, s-a uitat în spate la cei trei „îngerași”, a dat din cap înțelegător, ne-a înapoiat actele și ne-a spus:
– E ok. Drum bun!
Și astăzi imă întreb dacă a fost empatic sau foarte foarte ironic.
Sursa foto: https://www.tribecapediatrics.com/
Follow
Send
Leave a Reply