Sunt câteva lucruri pe lumea asta care testează la maxim unitatea unei familii. Boala poate fi un exemplu. Venirea în vizită a soacrei poate fi un altul. Compartimentarea întregii case în doar două bagaje când se pleacă în vacanță am descoperit că este mereu un moment în care s-o iei la fugă și nu numai. (A, scuze…nu era “s-o iei la fugă”, era “ți-o iei din fugă și nu numai.”)
Dar, din experiența mea, nimic nu testează mai bine limitele la care poți ajunge după ce ți-ai depășit toate limitele răbdării decât ieșitul din casă cu întreaga familie. Și atenție! Asta după ce l-ai îmbrăcat pe ăla micu’.
Ca întotdeauna în astfel de situații, eu am dezvoltat o strategie câștigătoare pe care astăzi, în premieră mondială și în mod excepțional: Gratuit!, o voi împărți cu voi. Nu trebuie decât să urmați acești 49 de pași simpli și viața voastră nu va mai fi niciodată la fel. Garantat! Deci:
- Se invită copilul spre a fi încălțat.
- Se întreabă copilul cu ce vrea să se încalțe.
- Se întreabă tatăl dacă romanii erau mai puternici ca Storm Troopers.
- Se răspunde că probabil nu și se roagă copilul să-și aleagă o pereche de încălțăminte.
- Se reamintește copilului, ca în fiecare zi din ultimele 3 luni, că adidașii albaștri i-au rămas mici.
- Se constată tăvălitul pe jos și urletele copilului.
- Se roagă copilul să dea dovadă de înțel
- Se remarcă întețirea urletelor.
- Se îndeasă cu greu adidașii albaștri cu două numere mai mici.
- Se iese din casă cu toată familia.
- Se coboară, să spunem, 2 etaje.
- Se urcă înapoi cele 2 etaje cu copilul în brațe care urlă de durere că adidașii sunt prea mici.
- Se roagă copilul să întindă piciorul drept pentru a fi încălțat cu adidașii buni.
- Se anunță copilul că se dorește celălalt picior drept.
- Se urlă că stângul nu e dreptul, în aia mă-sii.
- Se întreabă tatăl dacă există o gaură în acoperiș, pentru că pe parchet e o ditamai balta.
- Se răspunde că nu, e de la ditamai transpirația tatălui.
- Se iese pe ușă.
- Se dă nas în nas la ușă cu mama care s-a întors să se schimbe. A patra oară.
- Se așteaptă mama în fața porții. Mult.
- Când în sfârșit apare, se întreabă timid mama dacă hainele alese nu sunt, de fapt, cele îmbrăcate de prima oară.
- Se întreabă nervos tatăl dacă vrea să plece singur cu copilul.
- Se răspunde încet, în barbă, că nu, dar că s-ar dori plecarea în lumea largă de unul singur.
- Se face referire la un loc strâmt aparținând mamei tatălui prin care tatăl ar trebui să intre înapoi.
- Se ajunge la mașină.
- Se constată că s-au uitat cheile în casă.
- Se întreabă mama sau copilul dacă nu vor să urce ei după chei, având în vedere că și ei vor merge cu mașina.
- Se întreabă tatăl dacă a fost o glumă.
- Se răspunde că nu.
- Se privește consternat cum, în ciuda răspunsului, mama și copilul se tăvălesc pe jos de râs.
- Se trece la amenințări: se anunță că dacă nu urcă altcineva, nu se mai pleacă nicăieri.
- Se anunță tatăl că dacă urcă altcineva, altcineva coboară și cu băgăjelul tatălui care se va duce să doarmă liniștit la mama lui.
- Se ia serios în considerare această opțiune.
- Se informează tatăl că îl ia naiba dacă ia în considerare serios această opțiune.
- Se urcă scările. Din nou.
- Se dă nas în nas cu vecina de dedesubt.
- Se ascultă reproșurile cu privire la fuga copilului prin casă.
- Se cere ierta
- Se ascultă reproșurile și cu privire la săriturile copilului prin casă.
- Se cere ie
- Se constată că vecina are multe reproșuri de făcut.
- Se invocă o durere imaginară de burtă.
- Se intră în casă.
- Din depărtare se aude cum vecina încă reproșează lucruri.
- Se constată lipsa cheilor de la mașină.
- Se instaurează panica.
- Se primește un sms “cheile erau la mine, am uitat că le băgasem în geantă. Dar bine că ai urcat, vine copilul să facă un pipi”.
- Se pune în balanță posibilitatea reală de a fugi pe ușa din spate.
- Se renunță repede la idee. Din păcate, nu există o altă ușă în spate.
sursa foto: thelaughingstork.com
Leave a Reply