F.A.Q.s

Am remarcat ceva in timpul evenimentelor de alergare pe care le initiez pentru ajutorarea unor copii. Fac cunostinta pentru prima oara cu multi oameni (parintii copiilor respectivi, alergatori, donatori etc) care nu stiu nimic despre mine. Unii imi pun cate o intrebare timida, fiindu-le parca frica sa nu deranjeze. Asa ca m-am hotarat sa raspund eu la cateva intrebari despre mine, intrebari care mi se par importante in acest context.

1. Cine esti?
Sunt un tip de aproape 37 de ani care se considera a fi un om foarte norocos. Am o iubita, Iulia, care, intamplator sau nu, imi este si sotie si un baiat de 3 ani si jumatate, Mark, care mi se pare pur si simplu minunat. In viata de zi de zi am norocul sa fac ceva ce-mi place: publicitate si evenimente. Iar de cateva luni am inceput sa scriu cam tot ce-mi trece prin cap…si imi place la nebunie.

2. Baiatul tau e…ok? Adica, e..bolnav?
Din fericire, nu.

3. Si atunci…?
De ce organizez astfel de evenimente? Din atat de multe motive:
a. pentru ca de cand sunt parinte am descoperit ca neputinta de a-ti ajuta copilul este, poate, cel mai groaznic sentiment pe care il poti trai
b. pentru ca mi-ar placea (pe bune, chiar mi-ar placea) sa am o super putere si sa vindec toti copiii din lume. Si pentru ca nu pot face asta, pot incerca macar sa ajut cativa.
c. Pentru ca imi place sa cred ca daca vreodata voi fi nevoit sa tip dupa ajutor, pe langa rude, prieteni, apropiati, vor exista niste straini care sa doreasca sa ma ajute.
d. Pentru ca mi se pare atat de nedrept ca intre un copil si sansa lui la o viata normala sa stea niste bani.
e. Pentru ca simt ca am datoria sa incerc sa fac ceva pe lumea asta. Si pentru ca nu par genul care sa inventeze ceva care sa ajute omenirea sa progreseze, asta nu inseamna, pentru mine cel putin, ca trebuie sa nu fac nimic.

4. De ce alergare?
Pentru ca imi place mult sa alerg. Si pentru ca, de multe ori, cand sunt foarte emotionat am tendinta sa evadez in alergare. Asa ca m-am gandit ca din cand in cand sa alerg si cu un scop.
Dar, pentru ca vine iarna, probabil ca in curand voi incerca sa ajut si in alte feluri.

5. Cum iti alegi cazurile?
Nu le aleg. Oricat de patetic suna, ele ma aleg pe mine. Citesc, ca noi toti, o gramada de povesti despre copii cu probleme. Si unele ma ating atat de tare, incat simt nevoia sa fac ceva. S-a intamplat sa citesc despre un copil si sa ma hotarasc in secunda 2 sa organizez o alergare. Despre altul am citit de nenumarate ori si intr-o zi am simtit ca trebuie sa incerc sa-l ajut. Habar n-am daca e corect sau nu si imi cer scuze fata de suferintele altor oameni. Pur si simplu asa simt.

6. Deci nu ii cunosti dinainte pe copiii respectivi?
Pana acum am organizat 4 alergari: doua in 2013 si doua in 2014. Nu, nu il cunosteam pe niciunul inainte.

7. Si care sunt…sansele lor?
Habar n-am si nici nu intreb vreodata pentru ca am invatat ca “sanatate”, “supravietuire”, “timp suficient” sunt chestii atat de relative. Eu aud niste parinti disperati care vor sa isi salveze copilul si incerc sa ii ajut, indiferent ce inseamna aceasta salvare. De cand il avem pe Mark am inteles ca orice zi alaturi de el este o minune de care Iulia si cu mine avem parte. Si sunt convins ca (aproape) toti parintii gandesc la fel.

8. Cum se simt copiii pentru care ati alergat pana acum?
Petru, primul baietel pentru care am alergat anul trecut, a murit, din pacate, in luna februarie a acestui an. Ioan e bine. Horia s-a operat si e bine, in perioada de recuperare. Mihnea a inceput tratamentul in Italia. Sper sa se faca bine cat mai repede.

9. Ce iti propui sa obtii din aceste evenimente?
Bani si speranta. Mi se par amandoua la fel de importante. Intr-un moment de cumpana cred ca ajuta foarte mult sa vezi ca nu esti singur si ca multi altii vor sa puna umarul langa tine si sa te ajute sa treci peste asta.

10. Si tu? Tu ce obtii?
Incredere in oameni, respect de sine si sentimentul ca nu fac degeaba umbra Pamantului. Si sper ca asta sa simta toti oamenii care se implica alaturi de mine. Pentru ca fara ei orice idee as avea eu ar ramane doar atat..o idee. Asa, impreuna, reusim sa facem mici minuni.

11. Vei mai alerga si pentru altii?
As vrea sa pot sa spun ca nu. Insa copii bolnavi vor mai fi. Prea multi, din pacate. Asa ca, da.

12. Pana cand?
Pana cand oi putea. Cel mai tare imi doresc ca peste ani, unii dintre acesti copii sa vina sa alerge alaturi de noi pentru altii. In acel moment cred ca voi simti ca am reusit cu totii ceva grozav.

 

Acestea sunt intrebarile la care mi s-a parut ca multi dintre oameni asteapta un raspuns. Daca mai sunt si altele, raspund cu drag. Daca m-am inselat, imi cer scuze.