Demascarea

Urasc cersetorii! Din cauza celor care practica cersetoria in ziua de azi, aceasta forma de a face rost de un colt de paine la care recurgeau unii ca ultima solutie a devenit o chestie extrem de desueta. Ba nu, a devenit o adevarata afacere. Exista cersetori bogati, “pesti” de cersetori sau oameni care se schilodesc pe viata pentru a-si mari veniturile din cersetorie. Ii urasc pe toti! Si imi face o placere sadica in a-i demasca pe “angajatii” din industria cersetoriei, cei care fac asta ca pe un job.

Cum a fost cazul unui tanar din zona Spitalului de Urgenta Floreasca. Se plimba pe strada in pijama, descult, cu o mina de om amarat si bolnav. Am pus si eu botul la suferinta lui. Pana cand, intr-o seara, l-am vazut in spatele unui bloc, venind “la lucru” bine imbracat si cu o tigara in coltul gurii. Se pregatea sa se schimbe. M-a vazut. Si m-a tinut minte. De atunci, de cate ori m-a zarit in timpul “orelor de program” m-a ocolit. Golan josnic!

Asa-mi pare si mosul asta. Nu stiu unde l-a gasit cine l-a gasit, dar daca ar exista o poza in dictionar in dreptul cuvantului “cersetor”, a lui ar trebui sa fie.
Imbracat mereu cu acelasi costum, aceeasi camasa si aceeasi cravata. Toate ponosite. Nu cred sa aiba mai mult de 65 de ani, dar arata mai batran, genul imbatranit de greutatile vietii. Nu merge printre masini, sta pe loc, mereu in acelasi loc. Cu capul intotdeauna plecat, nu cerseste cu mana intinsa. Nu, are o cutiuta la picioare si o bucata de carton pe care scrie “Va multumesc”. Atat.
Lucreaza la program: incepe de dimineata pentru ca il vad mereu pe la 8:30 cand trec cu masina spre birou. Si termina undeva in jurul pranzului, pentru ca nu-l mai vad niciodata dupa amiaza. Si, de vreo 2 saptamani, am fost atent sa vad daca “munceste” si in weekend. Nu! Probabil ca n-are nevoie.

De cateva zile, ma intriga ceva la el. Rau de tot. Daca e pe cont propriu sau lucreaza pentru cineva? Ma roade sa aflu…Trebuie!
Asa ca astazi o fac pe detectivul. Am plecat de la birou in jur de 11 si m-am oprit pe terasa unei cafenele care se afla la maxim 10 metri de locul sau. Beau ceva si rasfoiesc absent un ziar, fiind de fapt extrem de atent la el. Zici ca e o statuie. Nu pare sa se miste decat atunci cand cineva ii arunca in cutiuta o moneda sau o hartie de 1 leu. Atunci isi inclina si mai mult capul, ca intr-un semn de multumire. De ce i-or da unii bani, sa mor daca inteleg!

Hopa! E 11:35 si “cersetorul” meu isi strange castigul din cutiuta (din ce pot sa-mi dau seama nu par sa fie mai mult de 15 lei acolo) si o ia din loc. Platesc si ma iau dupa el, stand la vreo 20m in spate. El nu se uita in spate si oricum e aglomerat, dar mai bine sa fiu prevazator. Poate se intalneste cu vreun mardeias.
Dupa vreo 3 minute, o ia pe o straduta laturalnica. Apoi, pe inca una. Are inca acelasi mers incet si aceeasi fata trista, dar simt ca in curand va incepe sa rada de noi, cei pacaliti de el.
Merge….merge….merge….se opreste….ridica ochii din pamant…se uita in zare…si zambeste. Larg. Aproape ca rade. Stiam eu, fraiere!

Nu doar ca zambeste, dar i s-a luminat toata fata. Apoi face un gest care ma ia prin surprindere: isi desface larg bratele…(ce naiba?)…si o fetita ii sare la piept.
– Bunicule!!
Ridic si eu capul si vad ca suntem in dreptul unei scoli. Fetita nu pare sa aiba mai mult de 7 – 8 ani. Si pare extrem de fericita sa-l vada. In timp ce se desprinde din stransoarea lui, intreaba:
– Bunicule? Te rog, nu vreau chiar acum acasa. Hai sa ne plimbam prin parc si sa-mi mai spui o poveste. Vrei?
– Sigur, bunicule! (Doamne, ce glas de om bun are!) Dar ce zici daca astazi iti spun o poveste la…cofetarie?
– Pai n-avem bani, bunicule!
– E, uite ca azi avem bani cat sa impartim un ecler si un suc!
– De ciocolata?
– Pai nu de-asta ne place noua?
– Hai repede!

V-am spus ca urasc cersetorii? Si ma urasc pe mine pentru asta.

Follow

Send