Anul trecut eram cu Mark în parc, unde se juca fotbal cu gașca lui de prieteni. Mulți copii, cu vârste diferite, cu educație diferită, reuniți de bucuria de a fi părtași la acel meci. Printre ei, inevitabil, și câțiva copii având comportamente de bully. Îi știam de mai multă vreme, avusesem și câteva discuții cu ei pe această temă, încercând să le explic ce simt cei pe care îi tot umileau sau îi amenințau. Îmi dădeau dreptate, pentru ca peste o oră, o zi, o săptămână să facă exact la fel.
De data asta li se năzărise pe un băiat care era mai nou și care purta o șapcă. De câte ori treceau pe lângă el, îi luau șapca din cap și i-o aruncau cât colo. Victima nu zicea nimic, ba avea fix comportamentul tipic: la început i se păruse simpatic acel joc, dar pe măsură ce el se tot repeta, devenea din ce în ce mai afectat.
Un alt copil, la vreo 10 ani, spectator al acestui bullying, a încercat să le zică de câteva ori să înceteze. Bineînțeles că nu l-a ascultat nimeni, mai ales că majoritatea copiilor se distrau teribil, unii dintre ei fericiți că în acea seară nu erau ei victimele. Văzând că nu are nicio șansă de reușită, băiatul de 10 ani a venit spre mine și mi-a spus:
– Vă rog eu frumos să le spuneți să se oprească! Pe mine nu mă ascultă și e clar că acel băiat se simte foarte prost.
M-am ridicat, am mers să vorbesc cu acei bully care au încetat „hârjoneala” nu pentru că ar fi înțeles ceva din ce le spusesem eu, ci, cel mai probabil, de frică: eram unul mai puternic care le putea face rău, așa cum îmi închipui că văzuseră sau trăiseră cu multe alte ocazii în viața lor.
Dar eu am rămas impresionat de forța acelui copil de a nu rămâne un spectator pasiv sau, mai rău, unul care îi încurajează pe bully, și a făcut ceva concret pentru a opri bullying-ul: a venit și a spus unui adult. Reacția lui extraordinară m-a dus cu gândul la un alt copil: la mine. Și la cât de diferit reacționam eu.
Vedeți voi, așa cum știți deja, am jucat mult baschet în copilăria și adolescența mea. Și întotdeauna m-am considerat un lider al echipelor în care am fost. Nu pentru că am fost mereu cel mai bun din echipă, pentru că nu am fost, ci pentru că de cele mai multe ori reușeam să-mi mobilizez coechipierii și să fiu un exemplu pentru ei. În cele mai multe dintre situații.
Pe vremea copilăriei mele, bullying-ul era, ca și acum, o chestie foarte frecventă. Ba, pe atunci, era chiar de multe ori încurajată, în ideea că un copil supus bullying-ului altor copii sau al unor adulți se va căli în acest fel pentru ceea ce-l așteaptă în viață.
Cred că am fost și eu bully de câteva ori. Ok, mint, cu siguranță am fost. Dar ce e mai rău decât asta, este că de mult mai multe ori am fost un spectator al unor scene de bullying și nu am făcut nimic. Ok, iar mint: de multe ori chiar i-am încurajat pe bully pentru că mi se părea funny ceea ce făceau. Și îi încurajam sau rămâneam pasiv deși îi vedeam pe cei care erau victime și care sufereau evident. Mai mult, simțeam în adâncul sufletului că ceea e se întâmplă e departe de a fi în regulă. Simțeam asta, dar nu făceam nimic.
Mult prea târziu pentru copilul care am fost și pentru victimele scenelor de bullying la care am asistat, am înțeles că a fi lider nu înseamnă doar să fii ăla cool și cel cu care toți vor să fie prieten. Înseamnă și asta, dar înseamnă, în primul rând, să fii cel care ia apărarea celor care nu se pot apăra singuri. Să fii acolo pentru cineva când nimeni altcineva nu o face. Să spui cu voce tare când ceva nu ți se pare în regulă, chiar dacă ești singurul care o face. Și, da, uneori, înseamnă, copil fiind, să te duci la un adult și să-i ceri ajutorul, când vezi că de unul singur nu poți rezolva o situație.
Nu m-a învățat nimeni aceste lucruri. Și deși simțeam că ar trebui să le fac, nu le făceam pentru că nimeni altcineva nu le făcea și pentru că presiunea grupului era, pentru mine, mai mare. Vedeam suferința și durerea victimei bullying-ului, știam că nu vreau să fiu în locul lui, știam că nu e ok ce i se întâmplă, dar nu făceam nimic ca să opresc aceste comportamente.
Habar nu am care ar fi fost impactul unei astfel de acțiuni de-a mea, dar cu siguranță ar fi însemnat enorm pentru acei copii. Bullying-ul poate lăsa niște traume imense, traume care ne pot însoți pentru tot restul vieții. Și nu cred că cei care sunt bully vor dispărea vreodată. Dar cred că îi putem educa pe copiii de azi și de mâine să facă ceva când văd un astfel de episod. Toate studiile despre bullying arată că atunci când spectatorii fac ceva, când nu rămân pasivi, bully se opresc. Atât de simplu.
Da, ar fi ideal să ne naștem toți cu o mare capacitate de empatie. Dar mai realist este să înțelegem că putem căpăta această putere. Și că îi putem educa pe alții în direcția empatiei: prin exemplul propriu, prin povești, prin recunoașterea greșelilor proprii etc. Poate nu vom reuși niciodată să zburăm de unii singuri, să ne cățărăm pe clădiri, să dublăm timpul sau mai știu eu ce. Dar am putea face lumea asta a noastră mai bună, devenind mai empatici și ajutându-i și pe alții să înțeleag puterea imensă a empatiei.
Acum, că recitesc ce am scris, sună foarte bine pledoaria mea pentru empatie. (Hey, am vorbit despre empatie, nu despre modestie ☺ ) Dar poate că lupta voastră este despre altceva: despre încrederea în sine, despre munca în echipă, despre importanța disciplinei sau despre importanța gestionării unui proiect. Indiferent care ar fi obiectivul vostru de educația non formală, ar trebui să știți că este în plină desfășurare perioada de înscrieri a celei de-a VIII ediții a programului Raiffeisen Comunități prin care Raiffeisen Bank își propune să sprijine cu câte 10.000 de euro, 10 proiecte de educație non formală. Toate detaliile le găsiți în regulamentul de participare, iar înscrierile de proiecte au loc până pe 3 august, așa că grăbiți-vă. Grăbiți-vă pentru voi, dar mai ales pentru cei care vor beneficia de pe urma proiectului vostru.
Eu cred sincer că putem schimba lumea asta în care trăim om cu om și proiect cu proiect. Atâta timp cât alegem să nu mai fim doar niște spectatori, ci să devenim actorii principali ai vieții noastre dar, mai ales, ai vieții celor care au nevoie de ajutorul nostru.
Acest articol a fost scris cu sprijinul Raiffeisen Bank, o bancă în care eu și milioane de alți oameni avem încredere.
Follow
Send
Leave a Reply