Coșmarul care se tot repetă

Sunt din nou licean în Caragiale. Uneori sunt în curtea liceului, alteori pe holuri. Nu am reușit până acum să-mi dau seama dacă locul în care mă aflu reprezintă vreun indiciu pentru cum se va sfârși coșmarul, dar înclin să cred că nu.
E o zi senină, caldă. Nciodată frig. Ceea ce e un pic ironic pentru un om născut în ianuarie. Dar probabil că subconștientul are scenariul foarte bine pus la punct: totul trebuie să fie plăcut, niciun stres să nu-i atragă atenția că la un moment dat va veni șocul cel mare. O, Doamne, și cum mai vine el!
Rareori mi se întâmplă să mă întreb ce caut acolo. De obicei situația îmi pare foarte naturală. Cu excepția unei stări ușor inconfortabile pe care nu pot s-o definesc. Dar care ar trebui să-mi fie un semnal de alarmă pentru că eu, de regulă, sunt și eram și în perioada aceea, o fire foarte veselă și optimistă. Acum sunt ca în filmele acelea în care un singur personaj are un nor negru deasupra sa, care îl însoțește peste tot.
Sunt întotdeauna într-a 12-a. Nu știu cum știu asta, dar o știu. Niciodată nu sunt vreun ciutan, un boboc deabia intrat pe băncile liceului. Poate pentru că la 18 ani suntem mai conștienți de lucruri decât la 15? Poate, nu știu.
Mă plimb prin curte sau pe holuri, stau de vorbă cu colegi pe care chiar i-am avut în acea perioadă. Nu apar persoane pe care le-am cunoscut mai târziu, astfel încât să mă pot prinde că cel mai probabil visez.
Set up-ul este perfect. Eu sunt victima perfectă!

Acțiunea se petrece în primele ore ale dimineții, acele ore când veneai la școală fără să știi exact ce te așteaptă, cu inima și mintea deschisă pentru o nouă zi de plină de neprevăzut. Așa mă simt și eu, un tânăr cu toată viața înaintea lui.
Și atunci realizez nenorocirea. Oroarea mă lovește cu forța unui tsunami….: Am teză. Și n-am învățat nimic!

Să pățesc eu așa necaz….

 

 

 

PS N-am fost tocilar. Doar foarte competent în ale învățăturii.

2 Comments

  1. Salut Alexei
    Nu stiu daca ai inventat si ti s-a parut misto ideea.
    Eu am acest cosmar cam de 3 ori pe an, dar:
    – ploua rau afara si nu pot sa chiulesc. Un pic interesant ca pe vremea aceea nici uraganul Katrina nu ma oprea.
    – liceul are un aspect gothic, rece
    -ma chinui sa fiu bucuros dar ceva nu ma lasa…….aflu apoi…am teza si habar nu aveam
    Problema mea e ca si dupa ce ma trezesc am o spaima care se mentine ore bune

    • Nu, Ioane, nu am inventat. Chiar asta visez si chiar e cosmar, chiar daca am incercat eu sa-l prezint ca pe o chestie simpatica.
      Si la mine tot de cateva ori pe an si niciodata nu reusesc sa ma prind in somn ca e vis. Si ma trezesc si eu cu aceeasi senzatie de rahat.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*