Să-ți fie rușine!

Nu cred că există om de vârsta mea, părinte sau nu, care să nu fi auzit aceste cuvinte de prea multe ori de-a lungul vieții sale. Încearcă cineva să-și aducă aminte cum se simțea când le auzea? Ok, până vă hotărâți voi dacă vreți să treceți prin acest exercițiu dureros, vă povestesc cum mă simțeam eu. Pe scurt, ca ultimul om. Pe lung: ca ultimul om, umilit, dornic să pot da timpul înapoi și să fac lucrurile altfel, nu pentru că așa credeam că e bine, ci doar pentru a nu auzi acele cuvinte și a nu simți golul imens din suflet de a fi dezamăgit pe cineva care conta pentru mine.
Deși țin minte foarte bine ce am simțit, nu prea mai țin minte pentru ce trebuia să-mi fie rușine. Ba mai mult, acum că stau și mă gândesc, mi-am păstrat de-a lungul timpului diferitele obiceiuri “proaste” care probabil mi-au atras reproșurile acestea: mă mai scobesc în nas câteodată, mi se întâmplă să mai intru în vreun loc și să uit să salut, mi se întâmplă să mai și plâng. Ba chiar, un obicei la care nu am renunțat niciodată a fost să mă joc cu puța. Și nu doar că nu mi-a căzut sau mai știu eu ce altă nebunie oi fi auzit, dar această joacă s-a dovedit de multe ori foarte plăcută și chiar utilă.

Rușinea este, după părerea mea, poate cel mai groaznic sentiment care se naște într-un copil și pe care îl cărăm cu noi de-a lungul întregii vieți. Auzim de atâtea ori în jurul nostru, fie că ne este adresat nouă sau altora, că “e rușine” să faci una sau alta încât ajungem să fim convinși de acest lucru. Și din păcate nu e nimeni care să contrabalanseze aceste mesaje. Și asta din două motive:
1. În primul rând pentru că nouă ne este prea rușine să povestim despre diferitele obiceiuri pe care le avem, obiceiuri pe care ni le catalogăm devreme ca fiind “ciudate”, auzind asta mai mereu.
2. Apoi pentru că orice interlocutor trăiește și el în aceeași societate și, de multe ori, ar spune ce crede el că trebuie spus și nu ce simte cu adevărat.
Ironia maximă este că, odată adulți, plătim sume mari de bani unor terapeuți pentru a merge și a le povesti tot ceea ce simțim, iar ei să ne spună ca e absolut normal acest lucru.

Cred că orice persoană are tot felul de gânduri, frici, apucături, ticuri etc pe care le ține ascunse undeva adânc în el. Poate îi este atât de teamă de ele, încât nu și le recunoaște nici sie însuși. Și mai cred ceva: că un om care este obsedat de crime, nu este neapărat un criminal; un om furios nu este neapărat un om rău; un om căruia îi este frică de orice nu este neapărat un laș sau mocofan. Toți sunt oameni cărora le-ar prinde bine să poată povesti cu cineva despre ceea ce îi apasă. Doar că ei au învățat de mici că “ e rușine” și foarte “în neregulă” să vorbești de anumite lucruri, să simți anumite lucruri, încât preferă să se închidă în ei. Și făcând asta au de suferit. Atât ei cât și cei din jurul lor.

Gândiți-vă cât de frumos ar fi fost să ne putem duce la părinții noștri și să le spunem fără teamă că, de exemplu, am copiat. Sau am furat. Și, în loc să ne auzim toate relele din lume, ei să ne spună că ne înțeleg pentru că și ei au făcut asta când erau mici. Și abia apoi să ne explice de ce nu e bine acest lucru și ce au pățit ei. Nu credeți că ne-ar fi fost mult mai bine? Căci eu sunt convins.
Ok, noi suntem deja însemnați, fiecare (probabil) în felul nostru cu pecetea rușinii. Greu să mai scăpăm de ea. Dar putem face ceva minunat. Putem să NU o transmitem mai departe. Putem să avem mai multă înțelegere și să ne gândim, poate, de 2 ori până să zicem că aia sau ailaltă e o chestie rușinoasă.
Căci, da, eu sunt convins că o lume cu oameni care pot vorbi deschis despre orice subiect considerat tabu, subiect care îi macină rău, ar fi o lume mult mai frumoasă decât cea în care trăim azi.

Dar, da, aveți dreptate. Voi ați venit aici să citiți despre chestii reale, nu despre utopii. Să-mi fie rușine!

1 Comment

  1. Si adica ce i-ati spune de exemplu cuiva care fura florile din cimitir?
    Unui tinar care sta in autobuz/tramvai pe unul din scaunele rezervate pentru batrini femei gravide si invalizi?
    Unei persoane care scuipa pe jos cojile de seminte?
    Unui ins care lasa pe masa tava la restaurant cu autoservire?
    Vecinului de la etajul opt care lasa usa la lift deschisa?

    Sau credeti ca toate cele de mai sus se rezolva cu “nu-i frumos” …?!
    Nu-i frumos nu obliga. Sa-ti fie rusine obliga la autoevaluare si control, trezeste in ins responsabilitatea.
    Nu-i frumos – iar noi sintem o societate de esteti… nu functioneaza.

    Amenda desi e buna nu functioneaza in Romania decit aleator. Dupa cum vedeti justitia se trezeste din somnu-i cel de moarte cam tot la 25 de ani … Si oricum nici una din situatiile descrise mai sus nu e pasibila de amenda. Poate furtul florilor din cimitir dar tare ma indoiesc.

    Sa-ti fie rusine – caci sintem o societate in care fiecare este responsabil pentru faptele sale, si nu trebuie sa astepti sa vina de-afara cenzurarea actelor tale , ca vorba lui Kant: deasupra cerul instelat si in mine legea morala.
    Eu cred ca omului poti sa-i spui sa-i fie rusine in toate situatiile in care se abate cu buna stiinta de la o regula (in detrimentul altora!) desi ar putea la fel de bine sa se conformeze acelei reguli. Nu conteaza care este resortul care-l mina (de cele mai multe ori comoditatea sau teribilismul).

    Nu stai la rind la casa de bilete, sa-ti fie rusine. Nu tragi apa dupa ce ai folosit toaleta, sa-ti fie rusine.

    Doriti sa traiti intr-o lume in care nu parcam pe locul rezervat persoanelor cu handicap doar pentru ca ne e frica de amenda?

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*