Ce urmează?

Nu mă pricep și înțeleg destul de puțin din politică dar, fiind român, asta n-ar trebui să mă împiedice s-o comentez. Deși nu voi face asta, cred că este evident pentru toată lumea că trăim vremuri tulburi. Și că, fie că ne place sau nu sau, mai important, fie că suntem pregătiți sau nu, suntem în mijlocul unei schimbări de sistem.
Însă oricât de nebunesc sună, eu cred că nu contează.

Atâta timp cât vom alege să rămânem doar niște comentatori ai evenimentelor (comentatul fiind, nu, un sport național) și, în funcție de tabăra cu care ținem, niște susținători ai vreunei acțiuni sau cei mai mari adversari ai ei, nu contează.

Atâta timp cât vom zâmbi fericiți că l-au mai prins pe vreunul în timp ce ne aprindem ultima țigară, aruncând pachetul gol pe jos, nu contează.

Atâta timp cât îl vom înjura în barbă pe vreun politician pus sub acuzare, în același timp în care îl înjurăm cu voce tare pe unul care a îndrăznit să ne taie calea în trafic doar pentru că noi treceam pe galben-roșu, nu contează.

Atâta timp cât primul lucru care ne va interesa dimineața va fi să deschidem televizorul doar ca să vedem peste cine s-au mai dus la ora 6, nu contează.

Atâta timp cât ne va interesa doar ce fac ei și nicidecum ce am putea face noi, nu contează.

Căci, în realitate, pentru fiecare dintre noi contează atât de puțin ce fac ei. Sau ce au făcut sau ar putea face în viitor ei. Tot ce contează este ce facem sau ce am putea face noi. Pentru noi, dar mai ales pentru cei de lângă noi, cunoscuți sau nu.
Contează doar dacă de mâine (ok, de luni, mâine fiind duminică) vom alege să rămânem niște comentatori simpatici, dar foarte cârcotași, sau niște jucători activi în societate.
Dacă vom alege să parcăm tot pe singurul loc liber, cel rezervat persoanelor cu handicap sau, bucurându-ne de faptul că suntem sănătoși, vom face o chestie care azi ne pare imposibilă, și anume să parcăm poate la vreo 500 de metri distanță.
Dacă vom alege să aruncăm pe jos hârtia din buzunar căci, nu, doar plătim taxe în orașul în care trăim, sau vom ridica hârtia aruncată de altcineva, doar pentru că am văzut chestia asta cool făcută de cineva în străinătate.
Dacă vom alege să spunem “Bună ziua”, “Mulțumesc frumos” sau “Nu e nicio problemă” în loc să ignorăm, să considerăm că ni se cuvine sau să urlăm pentru că cineva ne-a greșit.

Dar, poate, cel mai important este dacă vom alege să ajutăm. Un prieten, un cunoscut, un membru al familiei sau pe cineva aflat în nevoie. Ne place atât de mult când alții ne sar în ajutor și de multe ori ne gândim că e normal, sigur fac asta doar pentru că noi suntem niște oameni mișto. Nu ne trece prin cap că ar putea s-o facă pentru că, de fapt, ei sunt oameni mișto. Cred că tocmai de aceea ne urnim greu în a ne oferi ajutorul. Ni se pare că avem dreptul de a-l primi, dar nicidecum obligația de a-l oferi.

Ceea ce nu înțelegem însă este că dacă ne-am urni, fiecare dintre noi, să facem CEVA, ORICE, am câștiga foarte repede un lucru care pare că lipsește cu desăvârșire societății noastre actuale: Respectul. În primul rând, respectul față de noi înșine. Apoi respectul altora față de noi și respectul nostru față de ei. Și de aici, îndrăznesc să fabulez, respectul nostru, al cetățenilor, față de instituții. Dar, mai ales, respectul aleșilor față de noi. Cum ar fi asta? Știu, azi pare de neimaginat, dar și noi azi suntem doar niște comentatori.

Întrebarea care cred că se află în aceste zile pe buzele tuturor este Ce urmează? Este o întrebare greșită, din punctul meu de vedere. Întrebarea corectă pe care ar trebui să ne-o punem fiecare este Ce urmează să fac eu?