Ce-am avut si ce-am pierdut

O sapca. Dintre toate lucrurile pe care le-oi fi pierdut, copil fiind, eu imi amintesc de-o sapca. O sa intelegeti curand de ce. Sau poate stiti deja, pentru ca aceasta poveste si-a cunoscut cele 15 minute de faima acum cativa ani cand prietenul meu Bogdan, un tip mult mai savuros decat mine, a relatat-o intr-o emisiune tv.
Dar ma defineste urmareste atat de mult aceasta poveste, incat mi se pare foarte potrivit sa o relatez si aici.

In primul rand nu am pierdut o sapca, ci am pierdut The Sapca. Se intampla prin anii ’86 sau ’87, adica in perioada cand niciun copil n-avea mai nimic. Cu atat mai putin vreo sapca. Iar eu aveam o sapca de blugi. Trimisa de tatal meu care lucra in strainatate. O vad si acum in fata ochilor: blugul de culoare bleu-marin, avand scris pe cozoroc “ABC”: A cu rosu, B cu albastru, C cu galben….Exact! Aveam cea mai tare sapca dintre toti prietenii mei.

Nici macar nu aveam voie sa ies cu ea la joaca. La scoala nici nu m-as fi gandit sa intreb daca pot s-o iau. O pastram pentru ocazii speciale: cand venea vreo matusa in vizita, cand ieseam cu familia duminica in parc (doar pana la intrarea in parc, cand fugeam la joaca o lasam la maica-mea, bineinteles), cand mergeam la vreo inmormantare (habar nu mai am daca am fost la vreo inmormantare in perioada aceea, dar daca oi fi fost, sigur am purtat Sapca).

Si tocmai pentru ca nu aveam voie s-o port oricand mi-as fi dorit eu, imi doream atat de tare s-o port mereu. Asa ca intr-o dupa amiaza cand vecinul meu, Mirciulica, m-a invitat sa merg cu el si cu tatal lui la piscina, mi s-a parut o ocazie ideala sa-mi port sapca.

M-am rugat de maica-mea cu cerul si cu pamantul sa ma lase sa mi-o iau. I-am promis ca voi avea grija de ea, ca nu are ce sa se intample: mergem la bazin, ne schimbam, ne lasam TOATE hainele la garderoba, facem baie, ne luam TOATE hainele de la garderoba, ne imbracam si ne intoarcem acasa, cu tot cu sapca.

“Ma, nu-ti lua sapca, c-o s-o pierzi!” tot zicea ea. “Te rooooooooog! Nu am cum s-o pierd! Nu stii cat sunt de atent!!??”

(Acum ca ma gandesc, ar fi fost simpatic sa va pot zice: Intr-un final, am convins-o: am plecat fara sapca.” ☺. Dar era doar o poveste simpatica. Asa…)

Uitati-ma pe mine, mandru nevoie mare cu Sapca mea pe cap, intrand cu Mircea si cu taica-su la vestiarul baietilor. Era un spatiu comun pentru toata lumea plus cateva cabine separate. Stiti vorba aia cu “prostu’ daca nu-i fudul….”, nu? E, ce-mi trece mie prin capul meu pudic: ce sa ne schimbam noi cu toata lumea, hai sa ne bagam intr-o cabina separata. Si intru eu cu Mircea, incepem sa ne hahaim, sa ne dezbracam, eu imi agat Sapca intr-un cuier (imi aduc aminte gestul parca a fost ieri), ne luam TOATE hainele, le ducem la garderoba si plecam in piscina. Distractie, inot, rasete, gata piscina.

Ne intoarcem la vestiar, facem dus, ne luam hainele, ne imbracam si uite cum ai belit-o tu, Alexica tata, ca ti-ai pierdut sapca. Va dau cuvantul meu de onoare, in acele momente n-as fi avut nicio problema sa ma intorc acasa pe jos in curu’ gol, dar cu sapca pe cap. Sapca insa, nu mai era. O uitasem in cuier, cine a gasit-o a zis ca “ursulet de jeleu, ce-am gasit ramane-al meu” si iata-ma pe mine cum fac primul atac de panica din viata mea: transpiratii reci, vorbe fara noima, dat din colt in colt, plans, ras nervos, “e doar o sapca, nu?” etc.

Norocul meu cu maica-mea. Cand am ajuns acasa, m-a luat in brate, m-a lasat sa plang cat am avut nevoie si apoi mi-a spus pe un ton bland: “daca iti inchipui ca te-o crede cineva cand scrii aberatiile astea…..” ☺ ☺ ☺

Cand ma gandesc in urma, nu stiu ce m-a marcat mai tare: pierderea sepcii sau intoarcerea acasa? Probabil ca o combinatie. Pentru ca din momentul in care tatal lui Mircea parca masina, am vazut-o pe maica-mea la geam incercand sa desluseasca prin geamurile fumurii ale masinii silueta. Nu a mea, ci a sepcii. Cand am deschis usa si am coborat..sapcaless..ei bine, s-a dezlantuit iadul (repet: eu eram in strada si ea la geam):

– Unde-i sapca?
– Ahhhhhhhhhhh (asta e plansul, nu balbaiala).
– Ce ti-am spus eu!!??? ( cu ochii mariti)
– Am lasat-o in cuier si…..ahhhhhhhhhhhh
– Ti-am zis sa nu-ti iei sapca!!???? (cu ochii relativ iesiti din orbite)
– Da’ am vrut si eu s-o port si….ahhhhhhhhh
– De cate ori sa-ti zic ca sapca aia nu e de purtat cand vrei tu!!??? (ochii au parasit demult orbitele)

Nu mi-a tras nicio palma. Niciunul dintre ei, nici atunci, nici vreodata in viata mea. Si nici nu mai stiu ce-a urmat. Adica imi aduc vag aminte ca mi-a mai facut capul mare cu “ti-am zis eu”.

Dar acest dialog cu ea la geam si eu coborand din masina n-o sa-l uit niciodata. Rad si acum cand scriu si imi aduc aminte, pentru ca o revad pe ea la geam, convinsa ca ma voi intoarce fara sapca si asteptand doar sa-i confirm premonitia si pe mine, coborand din masina cu o ultima speranta ca totul va fi ok, naruita din fasa din momentul in care am vazut ca a vazut ca n-am sapca pe cap.

Si ca sa intelegeti cat de mult ma defineste urmareste aceasta intamplare, pot sa va spun ca astazi, cand nu-mi gasesc sapca, am un ritual de la care nu ma abat niciodata: incep sa transpir instantaneu, vorbesc singur, dau din colt in colt, ma intreb de ce mi s-o intampla tocmai mie asta etc.

Probabil ca maica-mea nu-si mai aduce aminte. Ea cred ca inca se mai intreaba cum am reusit la un moment dat sa-mi rup treningul Honda (scos din tipla cu 1 ora inainte, cum altfel) si sa-mi ciobesc si un dinte, jucandu-ma fotbal de unul singur. Dar asta e o alta poveste…

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*