Borcănașul de la Deva

Ieri m-a sunat Dan Terteci, organizatorul evenimentului “Premianții fără premii” de la Deva și mi-a povestit următoarea întâmplare:

Eram sâmbătă la o nouă ediție a evenimentului, când văd doi copii venind spre mine, având în mână un borcănaș. Când ajung în dreptul meu, copiii îmi spun:
– Nu vă supărați, puteți să îi dați acest borcan lui nenea care a fost săptămâna trecută?
Buimac, la început nu am înțeles despre ce e vorba, așa că i-am întrebat:
– Care nene, copii?
– Nenea ăla care construiește un spital pentru copii…am strâns și noi câțiva bănuți și vrem să îl ajutăm să construiască spitalul.
Așa că ți-am făcut o poză cu borcanul și prima oară când ne vedem, ți-l aduc.

Ca de multe alte ori când sunt extrem de surprins de vreo situație, îmi dau seama după, că inițial am avut o reacție foarte plată la auzul acestei povești minunate. I-am spus lui Dan că voi posta poza pe facebook și mi-am văzut în continuare de treabă. Apoi, însă, creierul meu a conștientizat într-un final ce gest frumos au putut să facă copiii aceștia și am simțit nevoia să încerc să le mulțumesc într-un mod mai potrivit.
Așa că, dragi copii ai domnului Iakob, vă mulțumesc în numele meu și al tuturor adulților care s-au implicat în acest proiect. Gestul vostru este unul cu adevărat deosebit și merită respectul tuturor. 11198868_959025984116625_532321212_n

În același timp în care mă gândeam la gestul acelei fetițe și a acelui băiețel, mi-a venit în cap un alt gând. N-ar fi trebuit, dar el a venit oricum. Mi-am adus aminte cum și acum, dar și la Campania “Dă-mi 1 leu pentru Tudor” au fost câțiva oameni (foarte puțini, e adevărat) care mi-au reproșat că îmi bat joc de donatori cerându-le doar 1 leu. Că oricine are 1 leu de dat și că ar trebui să cer mai mult, ca să simtă și ei că efortul lor contează. “Că iau de la săraci, cerând 1 leu, ca să îi operăm pe copiii bogaților, pentru că operațiile nu vor fi gratuite”.
Știu și înțeleg. Sunt unii oameni care nu vor să doneze pentru acest proiect. Mi se pare absolut normal și, cred că oricine poate depune mărturie, n-am întrebat pe nimeni de ce alege să nu se implice. E dreptul fiecăruia să facă ce vrea cu banii și timpul său. Dar am o problemă când unii dintre cei care nu vor să doneze încearcă să arunce cu rahat în proiectul nostru pentru a-și justifica decizia.
Așa că pe acești oameni i-aș invita, ca și exercițiu de imaginație, să le răspundă ei celor 2 copii din Deva care s-au străduit să umple acest borcănaș cu fise și bancnote de 1 leu. Să le povestească ei cum efortul lor a fost în zadar, pentru că, de fapt, conform teoriei lor, fiecare leu nu contează. Să le povestească cum acest spital nu se va construi niciodată pentru că “nu merită, n-o să-și scoată niciodată investiția”. Și, poate, de ce nu, să le spună de pe acum, ca să știe copiii o treabă, că n-are niciun rost să visezi și să crezi, lumea e un loc nasol oricum și nimic nu se poate schimba.
Da, să le spună ei toate acestea. Pentru că eu nu pot și nici n-aș ști cum. Și, de fapt, nici nu vreau.

Iar dumneavoastră, domnule Iakob, mi-ar plăcea să-mi dați voie să vă strâng mâna data viitoare când ajung în Deva. Dumneavoastră și copiilor dumneavoastră minunați.

2 Comments

  1. Sunt impresionant de povestea acestor copii care cred deja că binele este în oameni! Haideți să punem umărul, cu toții, să nu li se spulbere această părere!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*