Eu alerg. Tu alergi. Ea aleargă. Noi alergăm.
Cine ar fi crezut că îmi va lua doar 37 de ani ca să învăț să conjug corect acest verb? ☺ Adevărul este că exact asta se întâmplă. Acum mai bine de o lună vă povesteam că vreau să alerg pentru primul centru medical independent de oncologie și hematologie pediatrică din România. Apoi, tu, tu și tu ați zis că veniți să alergați alături de mine. Și, cine știe din ce motiv, a venit și ea. Și am alergat cu toții. Apoi, unii dintre voi ați zis că ați vrea să alergați și la voi în oraș. Și iată cum, la doar a doua ediție a evenimentului “Alerg pentru spitalul copiilor” care va avea loc sâmbătă, 9 mai, vom alerga simultan în 5 (cinci!) orașe din țară: Brașov, Cluj-Napoca, Galați, Ploiești și București. 
De ce alergăm? Unii, pe bună dreptate, vor spune că de nebuni. Pentru că ne-am propus, noi toți, o chestie cu adevărat nebunească: să strângem leu cu leu suma de 80 de milioane de lei necesară construirii unui spital pentru copiii bolnavi de cancer. Un loc în România unde aceștia să vină să se trateze și să se vindece. Un spital cum nu sunt multe pe lumea asta. O nebunie!
Sau, dacă ne întrebi pe noi, nu. Noi nu ne punem problema “dacă” vom construi spitalul, ci “cât de repede”. Pentru că nici cancerul nu zice “poate o să îmbolnăvesc anual 500 de copii români”, ci chiar o face. Iar copiii aceștia și părinții lor sunt nevoiți de prea multe ori să plece în alte țări pentru tratament.
Suntem un popor cu multe bube. Refuz să cred că nepăsarea pentru suferința altora se află printre ele. Sigur, multe exemple mă contrazic. Dar mult mai multe îmi dau dreptate.
În cazul acesta, e nevoie de fiecare și de noi toți. Și e mai simplu decât vă imaginați. E nevoie de 1 Leu de la fiecare dintre noi. 1 leu de la mine, de la tine, de la ea și de la noi și reușim să construim acest spital. Atât.
Așa că pe 9 mai, de ziua Uniunii Europene, când mai-marii acestei țări ne vor povesti (din nou) câte realizări mărețe au făcut ei pentru noi, hai să-i lăsăm să pălăvrăgească ei în fața camerelor, iar noi să ne punem echipamentul de alergare și la ora 9 să plecăm cu toții în alergare pentru copiii noștri, prin Brașov, Cluj-Napoca, Galați, Ploiești și București.
Sau, dacă vreți, de Ziua Uniunii Europene, haideți să fim extrem de egoiști și să ne gândim doar la ai noștri. Vă garantez că n-o să se supere nimeni pe noi.
Follow
Send
Și eu alerg …de nebun! (oare?) La Cluj.
Pentru că îmi pasă!
Gigi, suntem mulți nebuni. Și e minunat! 🙂
ştii, am fost întrebată- atunci când am început să povestesc despre alergare- dacă o voi face cu adevărat: “tuu? care ai probleme cu spatele de nici nu poţi merge uneori, darămite să alergi? vorbeşti serios?”
am citit statisticile şi m-am îngrozit. 🙁 ştiu sigur că propriul meu copil nu se va îmbolnăvi niciodată de cancer. pentru că nu-l am. şi pentru că dacă l-aş fi avut ar fi avut acum 22 de ani şi ar fi alergat cu mine, aşa cum pot. dar există cel puţin un copil şi un părinte acum care se zbat în neputinţă şi în disperare. pentru el o să alerg. şipentru că statisticile spun, dureros, că nu ne permitem să aşteptăm încă trei ani.
Ai dreptate, Camelia…Alergarea e doar un pretext pentru a ne arăta solidaritatea cu niște oameni care au atâta nevoie de ajutor. Bravo ție pentru că te implici, e nevoie de noi toți în acest proiect.
facem atât de puţin de fapt. realitatea dureroasă, alex, este că nu ne permitem luxul de a aştepta trei ani. 🙁
Eu, optimist din fire, spun așa: realitatea frumoasă este că suntem din ce în ce mai mulți cei care ne implicăm. Și asta îmi dă mari speranțe că nu vom fi nevoiți să așteptăm 3 ani. 🙂
sunt sigură şi eu că va fi aşa. 🙂