Alergând cu câinii de la stână sau de ce e important să încercăm și lucruri noi

– Vai, domnu’, dar ce curajos sunteți!…
– De ce??
– V-am văzut mai devreme alergând printre câinii de la stână…Nu v-a fost frică?
– Ba da, un pic…Dar ei au venit spre mine lătrând, eu am început să vorbesc cu ei, să-i mângâi și apoi au alergat cu mine o bucată de drum…
– Mda, nu știu ce să zic…mare noroc ați avut că nu v-au mușcat…
– Aoleo!!…

Iubesc Herăstrăul meu în care alerg zi de zi. Și iubesc toate lucrurile familiare și la locul lor din viața mea. Ok, fie, sunt un tip mai degrabă conservator, tocmai de aceea mă mir când îl văd pe Mark atât de reticent să încerce lucruri noi…Oare de unde o moșteni asta?
Și tocmai pentru că am realizat de puțină vreme cât sunt de conservator (am zis conservator, n-am susținut că sunt și foarte deștept), mi-am dat seama cât de important este să încerc lucruri noi. Să mergem în locuri noi. Căci degeaba îi spun eu copilului că e foarte bine să experimenteze, când tot ce m-ar vedea el pe mine experimentând este o altă masă în aceeași cafenea zi de zi de zi, dacă înțelegeți ce vreau să spun.

Așa că săptămâna trecută am experimentat mersul într-un loc în care n-am mai fost niciodată, undeva în Vama Buzăului, la Pastel Chalet. IMG_4059.JPG

Sigur, prima oară am experimentat mersul în coloană pe Valea Prahovei, dar odată scăpați de acel calvar, am mai mers puțin și am dat de….finalul drumului. Nu, nu e o figură de stil, cu vreo 5 kilometri înainte de pensiune se termină drumul asfaltat și apoi mergi pe unul pietruit.
Copilul meu, cum îl știți dacă ați mai citit ceva pe-aici, liniștit, dar mai degabă nu. Că unde mergem? Când ajungem? Că uite, tată, nici drum nu mai e!! Da, mânca-l-ar tata, e genul de copil care la un moment dat te face să-ți dorești să oprești pe marginea drumului și să-l dai jos din mașină.

Și apoi ajungem la pensiunea asta minunată din mijlocul pustietății și două zile copilul meu nu mai știe ce să facă mai întâi: să se joace cu noii prieteni pe care și i-a făcut acolo în primele 10 minute. Sau să se plimbe în spatele pick-up truck-ului până la poalele Ciucașului. Sau să se cațere desculț până în vârful Cascadei Urlătoarea. 20750877_1783750338319546_489171673_nFun fact: și eu am încercat să mă cațăr desculț, dar nu am ajuns mai departe de jumătatea cascadei, iar Iulia și Enisa s-au prăpădit de râs privindu-mă cum mai degrabă încerc să nu calc pe acele pietricele…așa sunt eu, un ditamai omul cu suflet gingaș și tălpi sensibile…

Iar eu m-am bucurat două dimineți alergând singur cuc sau cu acei câini pe drumul neasfaltat, bucurându-mă de o ceață ireală în prima zi în care, bineînțeles, că nu am avut telefonul la mine pentru a face poze.IMG_4089Și-n alergările astea ale mele am realizat, din nou, că rutina mi-e tare dragă, dar și să faci chestii noi e foarte important. Poate și pentru simplul fapt că în toată țara asta a noastră (ca să nu mai zic de lumea întreagă) sunt atâtea locuri frumoase pe care merită să le explorezi. Și sigur, multe drumuri neasfaltate nu duc nicăieri sau nicăieri frumos. Dar, dacă ai noroc și îi asculți pe alții, un drum neasfaltat poate să te ducă la această cascadă prea puțin cunoscută, Cascada Pruncea. IMG_3835

 

Sau, într-un loc cu mult munte și mult mai multă liniște unde să dai peste Nea Comăniță, un ghid montan bun dar, mai ales, un povestitor desăvârșit.

Și pentru că am început povestindu-vă despre alergările mele, o să închei tot cu ele, căci într-una dintre acele dimineți, foarte devreme, am trecut în fugă pe lângă un țarc unde două vaci (din acelea de munte, cu talăngi, nu genul de oraș ☺), nici nu se treziseră bine și încă stând culcate s-au uitat lung după mine, chiar întorcând capul după ceea ce trebuie să fi fost pentru ele cu adevărat o arătare stranie. Îmi și închipui dialogul dintre ele:
– Fată, l-ai văzut pe ăla?
– Ahahahahahahhaha!
– Săracu’, ce-o fi în capul lui?
– Nu știu dacă e nebun, dar sigur o să fie mic dejun pentru câinii de la stână…
– Ahahahahahahahahaha!

Na, fetelor, c-am scăpat viu și nevătămat. Și m-am întors în orașul meu, la zgomot și la trafic și la praf. Și voi ați rămas acolo, la muntele vostru cu aer urat și multă verdeață. E, cine râde acum mai tare??…Mda, cred că tot voi…

 

Articol scris cu sprijinul Pastel Chalet, o marcă în care eu am încredere. Mulțumesc celor care sprijină mărcile care sprijină celmaibuntata.ro.

1 Trackback / Pingback

  1. Alergand cu cainii de la stana sau de ce e important sa incercam si lucruri noi - Cel mai bun tata la Pastel Chalet

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*