Pe vremea mea…

Pe vremea mea nu se inventase parentingul. Copilul era precum TVA-ul prin anii ’90: făceai cam ce voiai tu cu el.

Pe vremea mea geolocalizarea însemna că ieșea mă-ta la geam și urla din toți rărunchii după tine. Așa că oriunde ai fi fost, lâmgă bloc sau departe, prin oraș, o auzeai și veneai gonetă acasă.

Pe vremea mea când ajungea tac-tu acasă, afla tot cartierul că fusese la ședința cu părinții.

Pe vremea mea cele mai bune chestii sărate erau pufuleții sărați. Cele mai bune chestii dulci erau pufuleții dulci. Iar cele mai sănătoase chestii erau pufuleții nesărați, adică ăia sărați peste care uitaseră să pună sare.

Pe vremea mea uneori ne uitam și câte două ore pe zi la televizor. Mă rog, atâta era emisia, dar orișicât…

Pe vremea mea vedeam un film de desen animat în șapte sau opt weekenduri.

Pe vremea mea să stai în casă era o pedeapsă.

Pe vremea mea cele mai mișto mingi erau alea de 35, neovalizate. Iar cele mai nasoale erau toate celelalte de 35.

Pe vremea mea, uneori, când jucam fotbal, aveam și o minge umflată și nespartă.

Pe vremea mea aveai voie să plângi doar când te băteau părinții. Dacă plângeai din alt motiv, îți zicea părintele să-ți bagi mințile în cap, ca să nu-ți dea el motive să plângi.

Pe vremea mea nu se inventase social media. Pe-atunci chiar trebuia să stai de vorbă cu cineva.

Pe vremea mea plecai o singură dată în străinătate. Și dacă nu te prindeau, acolo rămâneai.

Pe vremea mea puteai să faci orice ți-ai fi dorit să faahahahahaahahahahahahhahahahaha…hai c-am fost simpatic tare.

Pe vremea mea era altfel. Cu totul altfel. Uneori, mi se pare că nici n-am trăit acele vremuri, că sunt doar un vis.

sursa foto: https://www.click.ro/