Înainte să ne distrugă orice altceva, oare ne va distruge obezitatea?

În ultimele două săptămâni am tot fost cu Iulia și cu Mark pe la piscină. Și când spun piscină, mă refer la locuri publice, nu pe la vreun prieten pe-acasă. Și de fiecare dată am rămas extrem de surprins (căci parcă la piscină e mai evident) de obezitatea care nu doar că ne înconjoară, darpare că ne cotropește de-a dreptul.

Și nu mi se pare neapărat o problemă cu obezitatea adulților, deși sunt convins că niște specialiști m-ar contrazice și ar spune că e o problemă foarte gravă. Nu înțeleg însă cum poți, ca părinte, să vezi că ai un copil obez și să nu faci nimic în privința asta.
Da, înțeleg subiectivismul părinților. Recunosc că sunt primul care cade de multe ori în capcana asta, văzându-și copilul mai frumos, mai deștept, mai talentat, mai cum vreți voi decât este el în realitate. Dar sper din tot sufletul că dacă el ar fi foarte gras (nu vorbim aici de câteva kile în plus, ci de câteva zeci), nu l-aș lăsa să nu facă nimic, pentru ca apoi să se chinuie toată viața.

Sigur, e foarte complicat și dureros pentru un părinte să trebuiască să îi spună copilului său: Auzi, ești cam gras(ă), trebuie să facem ceva în privința asta. Nimeni nu vrea să aibă această conversație. Dar cred că a nu face nimic, când este evident că el sau ea suferă, este cea mai mare greșeală. Uneori, ca părinte, trebuie să ai și niște conversații mai neplăcute, trebuie să îl ajuți pe copil să aibă o imagine realistă a sa și a ceea ce ar trebui să facă.
Da, e mult mai simplu să trebuiască să îi spui copilului că nu e talentat la sport sau la pian, decât sâ îi spui că e gras sau poate chiar obez. Dar nici să nu îi spui sau, și mai rău, să nu faci nimic, nu mi se pare o soluție.

Din păcate, obezitatea este o problemă la nivel mondial. Dacă deschizi un site de specialitate și te uiți la bolile și problemele pe care le cauzează obezitatea, îți vine să închizi repede calculatorul, așa de tare te poți speria. Și, cu toate acestea, cu toate că este una din cele mai discutate teme, cu toate că îi vedem pe alții și comentăm despre ei, când vine vorba de noi sau ai noștri, ne facem că plouă. Adică nu facem nimic.

Și nu am cum să nu fac o legătură între inactivitatea fizică a copiilor din ziua de azi și problemele pe care le au cu greutatea. Sunt niște copii în parcul în care mergem noi, pe care îi văd acolo cam pe la orice oră m-aș duce. Ok, nu par să fie genul premianți la școală, dar nici nu e vreunul dintre ei obez. Nu e nici măcar gras. Și nu pledez aici pentru renunțarea la educație în favoarea jocului de dimineață până seara. Ci spun doar că joaca în aer liber, alergatul, cățăratul etc, par să fie factori care favorizează neapariția obezității.

Și nici măcar nu vreau să încep să vorbesc despre stresul emoțional pe care îl suportă copiii obezi. De la porecle, la glume proaste, la faptul că niciodată nu pot să alerge după unul care face mișto de ei, toate aceste lucruri contribuie la scăderea încrederii lor în ei înșiși, aspect care se va reflecta mai târziu în tot ceea ce vor face în viață.

Am spus-o și nu voi obosi să o tot repet: sunt unele lucruri pe care nu le putem controla în viața noastră, evenimente minore sau importante care uneori ne influențează mai mult decât ne-am dori. Obezitatea noastră și a copiilor noștri nu intră, din fericire, în această categorie. Este o problemă pentru care putem face ceva. Adică nu că putem, ci trebuie să facem ceva.
Niciunuia dintre noi nu i-a plăcut sau nu i-ar fi plăcut să fie “grasul grupului”. Gândiți-vă la asta și dacă aveți un copil obez ajutați-l să scape de această boală. Iar dacă nu știți cum, cereți ajutor. Dar nu stați fără să faceți nimic. Nu ar fi păcat ca înainte de războaie, calamități sau politicieni, să ne distrugă obezitatea?

Sursa foto: https://www.therichest.com/

1 Comment

  1. Copiii isi insusesc obiceiurile alimentare si stilul de viata din familie nu am vazut niciodata copil obez cu parinti normoponderali, poate nu tot obezi dar supraponderali tot erau…ca un parinte sa ia atitudine vis a vis de problema copilululi ar trebui intai de orice sa se puna sub semnul intrebarii (aspectul lui, stilul de viata, programul alimentar din familie) abia dupa ce va face schimbari in mediul in care traieste copilul acesta are o sansa sa-si revina, dar e forte greu…

1 Trackback / Pingback

  1. mihai vasilescu blog | Ce mi-a plăcut (săptămâna 127)

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*