1,738 views

Alvin și veverițele și bullying-ul

Diminețile din timpul săptămânii mi le petrec în compania lui Alvin, Simon, Theodore și ale tâmpeniilor simpatice pe care le generează și apoi le rezolvă ei. Nu, nu am dat în mintea copiilor (nu de tot, cel puțin) ci mă bucur de aceste momente alături de Mark, care este înnebunit după veverițele astea.
Ieri am prins un episod în care gașca de matematicieni tocilari ai lui Simon era bullied (agresată) de unul din așa zișii golani ai școlii. Simon cel înțelept le-a povestit prietenilor săi că ar trebui să-i spună directoarei ori de câte ori acel băiat încerca să-i agreseze. Alvin în schimb a venit cu o soluție mult mai radicală: să-i transforme pe acei copii cuminți și liniștiți în niște duri care, la rândul lor, să-l intimideze pe “golan”. Normal că tocilarilor le-a surâs mai mult soluția lui Alvin și n-a durat mult până când au devenit ei înșiși niște bully. Faza clasică: victima devine agresor față de alții mai slabi ca ea.

Văzând acest desen animat mi-am adus aminte de o întâmplare pe care am trăit-o de curând și care, cumva, m-a șocat. Într-o după amiază în care eram cu Mark prin parc, o parte din prietenii lui jucau un meci de fotbal. Și am început să remarc cum câțiva dintre ei începuseră să-l agreseze pe un altul: râdeau tare de el, îl făceau prostănac, ba la un moment dat au început să-i ia șapca din cap și s-o arunce pe jos. Băiatul respectiv nu zicea nimic, deși se vedea clar că nu-i place deloc situația.
Eu stăteam pe o bancă foarte apropiată de ei și foarte repede l-am văzut pe un alt copil că vine la mine și îmi relatează ce fac acei copii și mă roagă să intervin în ajutorul băiatului, în caz că acel comportament se mai repetă. I-am spus că bineînțeles, că se poate baza pe mine. Ceilalți, bullies, au văzut faza, drept pentru care s-au oprit, l-au lăsat pe ăla în pace și și-au văzut de joc.
Dar eu am fost foarte impresionat de D. pentru că a avut atâta curaj încât să nu stea nepăsător și să privească de pe margine (asta se întâmplă cel mai des în rândul copiilor care văd un act de bullying: privesc nepăsători și nu se implică), ci să vină să ceară ajutorul unui adult.

Bun, a trecut episodul, au trecut vreo două săptămâni cred și într-o altă seară, în același parc, văd cu stupefacție cum D. îl agresează verbal pe un băiat grăsan: îl strigă în tot felul de moduri umilitoare, râde de el etc. Îl enervează atât de tare, încât ăla aleargă după el încercând să-l prindă. Nu reușește, ceea ce-l face pe D. să râdă și mai tare de el.

Și de aici șocul meu: mi-a fost greu să înțeleg cum același băiat de aproximativ 10 ani dă, la un moment dat, dovadă de atât de multă empatie față de un copil care este bullied și ia atitudine față de agresorii săi, pentru ca același copil să dea dovadă de lipsă totală de empatie și să nu înțeleagă cât de tare îl necăjește pe acel copil de care râde.

La momentul respectiv m-am gândit că ar trebui să intervin, dar n-am făcut-o. Mi-am spus că nu e treaba mea să-l educ, că poate trec peste o linie peste care n-ar trebui să trec. Acum, uitându-mă în spate, îmi dau seama că n-am făcut decât să mă comport ca majoritatea: am privit de pe margine, nepăsător (nu contează ce gândeam, contează că n-am făcut nimic) și am lăsat un copil să-l agreseze pe un altul, mai mic, mai slab, mai neajutorat.

Și dacă e să fiu sincer până la capăt, trebuie să mai recunosc că, elev fiind, îmi aduc aminte de cel puțin un moment în care am fost bully (probabil că au fost mai multe). Era un copil mai mic ca mine ca vârstă și i-am zis ceva urât, cred ă l-am și împins sau am făcut ceva fizic împotriva lui. De ce? Ca să mă dau mare față de prietenii mei, să le arăt cât sunt de șmecher, de puternic. Și îmi aduc aminte că pentru o fracțiune de secundă chiar m-am simțit șmecher și puternic și cum vreți voi.
Problema este că uite, au trecut vreo 25 – 30 de ani de atunci și deși nu-mi mai aduc aminte de multe chestii mișto pe care le-am trăit în școală, de câte ori îmi aduc aminte de acea fază (adică de foarte multe ori) mă ia așa, cu o stare de neliniște în tot corpul și îmi vine să țip la tâmpitul de mine de atunci și să-i spun că sunt un bou, că puterea adevărată nu înseamnă ce am făcut eu, ci însemna să-i iau apărarea acelui copil când unul ca mine l-ar fi batjocorit. Bine, îmi spun toate astea după ce îmi trece rușinea imensă pe care o simt.

Am multe întrebări despre bullying la care aș vrea să primesc niște răspunsuri. Așa că mă bucur enorm că diseară voi modera evenimentul Etichetarea și bullying-ul în școli. Vor fi acolo oameni care se confruntă cu acest fenomen sau îl studiază aproape zi de zi și sper să aflu cât mai multe de la ei despre bullying. Dacă aveți și voi întrebări, mi le puteți lăsa aici sau pe Facebook și voi încerca să le adresez și să revin către voi cu răspunsuri.

Documentându-mă pentru evenimentul de diseară, am reușit să trag două concluzii referitoare la bullying:
Prima este că nu există un profil clar al copilului care va deveni bully. Sigur, există niște factori favorizanți, dar nici ei nu sunt obligatorii. Deci niciun copil și niciun părinte nu este 100% ferit de acest fenomen groaznic. Ba, eu cred că, de fapt, cu toții suntem la un moment dat sau altul fie bully, fie victime. Da, și copiii noștri la fel. De aceea e important să știm cât mai multe lucruri despre avest fenomen.

Al doilea lucru pe care l-am aflat este că pare să existe o rețetă destul de sigură de a stopa bullying-ul. Ea nu înseamnă metoda lui Alvin, aceea de a transforma victima în agresor și, cu siguranță, nu este nici metoda mea de neimplicare în speranța că bullying-ul se va opri de la sine.
Nu, singurul lucru care îi sperie pe bully este atunci când privitorii se implică și se așează lângă victimă. Atunci când cei neimplicați aleg să se implice. Bully se simt mari și tari când dau de cineva cărora le e frică de ei. Când “miros” lipsa fricii, se lasă păgubași, devenind poate conștienți de propria lor frică. Căci da, și ei, acești bully, sunt, de cele mai multe ori, niște victime ale altor oameni sau ale unor contexte nefericite.

Bullying-ul sucks. Și depinde de fiecare dintre noi să îl stopăm. Plus că n-am menționat acum decât despre bullying-ul din școli. Dacă aș începe cu ce se întâmplă pe la locurile de muncă, ne apucă cel puțin 1 iunie…

Sursa foto: http://alvin.wikia.com/wiki/Members_Only

1 Comment on Alvin și veverițele și bullying-ul

  1. Succes in moderarea evenimentului! Fenomenul acesta a fost si este inca prezent in toate scolile. O educatie in prevenirea acestui fenomen este necesara. Plus implicatia profesorilor. Daca cei agresati ar sti ca exsita o interventie activa in oprirea agresorilor, acestia ar reactiona si ar lua masuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*