Ce se întâmplă când nu intervii? Nimic grav, doar un copil ajunge la spital.

Adult slapping the face of a 9 year old girl

Poliţia şi Protecţia copilului din Târgu Jiu au deschis o anchetă după ce un copil de 13 ani a fost snopit în bătaie şi băgat în spital de mama sa fiindcă nu ar fi obţinut note maxime la şcoală.
Băiatul a fost muşcat de mână şi umplut de vânătăi pe tot corpul. El a fost externat și acum se află în stare bună.
Vecinii spun că nu ar fi primul incident, din casa acestora auzindu-se des țipete, pentru că mama copilului nu este mulțumită de felul în care acesta învață, deși este olimpic. – Digi 24

Din această știre extrasă de pe www.digi24.ro, cel mai cutremurător mi se pare următorul paragraf:

Vecinii spun că nu ar fi primul incident, din casa acestora auzindu-se des țipete

Aha! Deci ce înțeleg eu din asta este că vecinilor nu li s-a părut nimic nelalocul lui, atâta timp cât n-a venit nimeni să le spună că acel copil a ajuns la spital. Dar, la aflarea acestei vești, oamenii presupun că au fost de-a dreptul cutremurați și au început să “dea din casă” despre ce mamă denaturată aveau drept vecină.

Nu voi vorbi astăzi despre această femeie pe care, îmi cer scuze, dar nu o pot numi mamă, pentru că pur și simplu nu merită. Dacă a făcut ce spun anchetatorii că a făcut, sper să plătească pentru faptele sale.

Dar simt nevoia să insist asupra vecinilor acestei femei, căci ei sunt reprezentativi pentru o foarte mare parte a populației din România: populația privitorilor pasivi. Sunt foarte mulți și în toate domeniile (probabil că în anumite situații și eu am făcut asta), dar astăzi vreau să vorbesc despre cei care sunt martorii violenței față de copii și nu interivn în niciun fel pentru că…nu știu exact de ce.

Ieri am participat la un eveniment despre bullying (săptămâna viitoare, când mi se mai așează informația, voi povesti pe larg despre lucrurile pe care le-am aflat acolo) și m-a frapat o întrebare a unei doamne din public:

Din ce moment bullying-ul devine bullying? Adică, un pic de bullying nu înseamnă de fapt hârjoneală între copii? Și poate n-ar fi mai bine să nu intervenim?

Cred că asta se aplică și în cazul violenței față de copii, în sensul că sunt mulți cei care asistă fie la propriu, fie prin pereții casei la violența verbală sau doar “un pic” de violență fizică față de un copil (gen, îmi închipui, doar o pălmuță la fund) și nu simt nevoia să intervină, pentru că li se pare normală și pentru că sunt convinși că această violență nu va escalada.

Sunt foarte puține situațiile cunoscute în care o persoană foarte violentă a fost foarte violentă de la început. Majoritatea a fost puțin violentă și pentru că a văzut că celor din jur nu li se pare asta o problemă, a devenit moderat violentă și tot așa.

Așa că pasivitatea în fața unei palme la fund dată unui copil sau în fața unei înjurături adresată copilului este un lucru groaznic din punctul meu de vedere. Pentru că aproape niciodată o palmă la fund nu rămâne unică. Ea este urmată de altă palmă la fund și apoi, când copilul chiar îl enervează pe adult urmează o palmă peste față și, până să te prinzi, copilul ajunge în spital pentru că n-a învățat cât de bine ar fi vrut mă-sa aia cretină să învețe.

Și deși nu pare posibil, există ceva și mai trist decât asta. Tot aseară am aflat, apropos de bullying, că undeva la 80% dintre elevii români (sper că am reținut cifra exactă) nu consideră că profesorii din școlile lor ar fi capabili în vreun fel sau ar avea instrumentele necesare pentru combaterea bullying-ului.
Și nu am niciun dubiu că acest lucru este valabil și când vine vorba de violența în familie, ba probabil chiar în procente mai mari: copiii știu că nu are cine să le ia apărarea și să-i apere de proprii părinți (Doamne, cum sună asta!) pentru că niciodată, NICIODATĂ, nimeni nu le-a luat apărarea sau a făcut ceva are să-i ajute.
Gândiți-vă la asta puțin! Gândiți-vă că după că că oamenii pe care-i iubești mai presus de orice și care îți spun că te iubesc și că rolul lor este să te protejeze sunt cei care de fapt te abuzează, tu trebuie să faci față acestei situații știind că nu vei primi ajutor de nicăieri. Ceea ce te va face, destul de repede, să nici nu cauți ajutor, știind că asta n-ar face decât să-l enerveze pe părinte și să ți-o dea și mai rău sau mai tare.

Gândiți-vă la asta data viitoare când vedeți un copil abuzat de părinții lui. Gândiți-vă că nefăcând nimic vă cresc exponențial șansele ca atunci când copilul acela va ajunge în spital, voi să puteți spune că nu sunteți surprinși că s-a întâmplat asta, pentru că n-a fost prima oară. Sau, cine știe, poate dacă se întărâtă mai rău, ați putea să-l bârfiți pe acel părinte chiar și la înmormântarea copilului său că, de, s-au mai văzut cazuri.

Neimplicarea naște monștri. Unii lovesc copii, alții privesc nepăsători și complici de pe margine.

Sursa foto: http://www.huffingtonpost.com/

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*