Tu ce ți-ai spune dacă te-ai întâlni cu tine, copilul de 10 ani?

Este una din întrebările mele favorite pe care le-o adresez taților, atunci când stau de vorbă cu ei. Și mi se pare fascinant de fiecare dată să le urmăresc reacțiile, până să înceapă să răspundă. Unii zâmbesc, alții se foiesc în scaun, dar toți par să facă o călătorie în timp, către copilul care au fost și ceva, altceva la fiecare, din copilăria lor le revine în memorie.
Așa că m-am gândit să răspund și eu la întrebare:

Dacă m-aș întâlni cu Alex, băiatul de 10 ani, în primul rând l-aș îmbrățișa tare, tare de tot. Știu cât îi place asta și că și-ar fi dorit să aibă parte de mai multe astfel de momente pe-atunci. Și în timp ce l-aș ține strâns în brațe, i-aș spune că îl iubesc și că e minunat așa cum este. Și l-aș ruga să încerce să nu uite asta niciodată și să nu simtă nevoia mereu să demonstreze că este suficient de bun. Căci chiar este. Și va fi și în viitor.

L-aș ruga să încerce să fie mai relaxat, mai puțin perfecționist. Să nu-l sperie atât de tare eșecul, căci el va veni oricum. De multe ori. De mai multe ori decât își poate imagina. Dar asta se întâmplă tuturor și important e ce faci și cum te aduni după ce ai greșit.

I-aș spune să nu mai procrastineze atât, dar cu siguranță nu ar ști ce înseamnă asta și oricum nu ar face lucrurile altfel.

I-aș spune că o să aibă o viața grozavă, dar că trebuie să încerce să se bucure mai mult de fiecare moment, de fiecare prieten, de fiecare întâmplare. Să nu mai alerge atât de mult să atingă cine știe ce obiective mari, ci să se bucure de micile victorii, căci ele dau culoare unei vieți și pot naște niște amintiri foarte frumoase.

I-aș spune să nu uite că toate lucrurile bune pe care i le va oferi viața, le merită pe deplin. Ele nu sunt o întâmplare sau vreun noroc care trece. Să nu se simtă ca un impostor uneori, căci nu are de ce.

Și la final l-aș mai ruga să nu mai fie atât de des aspru cu el însuși. Să se accepte cât de repede poate, cu toate defectele lui, căci pe multe doar el le vede, iar de altele oamenilor nu o să le pese. Da, i-aș spune să fie bun. Bun cu el în primul rând și apoi bun cu alții, ori de câte ori poate.

L-aș îmbrățișa din nou, l-aș pupa, i-aș mai spune o dată că-l iubesc și aș pleca lăsându-l cu zâmbetul nostru ușor tâmp pe față. Și poate, dacă aș putea să fac asta, ne-ar fi mai bine amândurora…

Tu ce ți-ai spune dacă te-ai întâlni cu tine pe când aveai 10 ani?