Top 10 momente din perioada studenției

Mâine voi fi la Iași, împreună cu “domnul” Mircea cum îi zic oamenii de acolo (bine, e adevărat că e și bătrân..are deja 39 de ani) să povestim studenților de acolo despre Funvertising. Abia aștept, o să fie foarte distractiv…sper să li se pară și lor așa. ☺
Am profitat de acest moment ca să-mi (re)amintesc unele din momentele “frumoase” din perioada studenției mele. Ca să știți, am făcut ASE-ul (la stat, o să înțelegeți imediat de ce această remarcă de rahat din partea mea), Facultatea: Economia și Gestiunea Producției Agricole și Alimentare, Specializarea: Economia Mediului. Prin anii 2000 mă gândeam că e o idee bună să-l salvez pe Willy. Acum, iată, lucrez în advertising, scriu pe un blog și încerc să construiesc un spital. Close enough, aș spune…
Mai sus am pus frumoase între ghilimele pentru că mi se par frumoase acum. Unele dintre ele au fost într-un fel la vremea respectivă. Sau poate eu am fost într-un fel. Și am spus că s-au întâmplat în perioada studenției, așa că veti vedea că unele au legătură cu facultatea, altele nu. O să fie distractiv….sper să vi se pară la fel și vouă. ☺

Locul 10: Profu’ de mate
La începutul clasei a 12-a am început să fac meditații cu un prof de mate din ASE. Îmi amintesc despre el că avea niște ochelari imenși și niște sprâncene și mai și. Mai mari chiar și ca ale mele, ceea ce nu e ușor. La orele de meditații, profu’ venea, ne dădea niște probleme și aștepta să le rezolvăm. Eu…fiind mai praf sportiv, rămâneam mereu în urmă, așa că la un moment dat i-am zis maică-mii să-l sune să-i spună că nu mai merg. Ceea e a și făcut femeia, spunându-i că m-am hotârăt să mă concentrez pe baschet.
M-am apucat de meditații cu altcineva, am luat vreo 6 și ceva la mate la examen și, la primul curs de matematică în facultate, cine apare în clasă? Exact, chiar el. Dar asta nu e tot. Începe omul să strige catalogul și ajunge la:
– Zamfir!
– Prezent, zic eu.
Instantaneu ridică ochii din listă:
– Știu vocea asta!
– De n-ai mai fi știut-o! Nu, asta a fost doar în mintea mea.
Spre cinstea lui, nu mi-a purtat ranchiună în niciunul fel. Și mi-a fost unul din profesorii mișto din facultate. Domnule profesor Zaharia, dacă citiți aceste rânduri, vă mulțumesc frumos!

Locul 9: Eu, barmanul
Fiind student, voiam bani mulți. Sau măcar puțini. Așa că încercam tot felul de joburi (după cum veți vedea și mai târziu). Astfel am ajuns să lucrez barman la HB, o fostă terasă de la intrarea în Herăstrău. Și prima tură a fost de seară, ceea ce însemna că trebuie să rămân și peste noapte să păzesc.
Cum să vă spun așa ca să mă înțelegeți? Mi-a fost o frică în noaptea aia de n-am pus ochi pe ochi. Că vine unu’ și-mi fură marfa și de unde o plătesc eu? Că vine altu’ și-mi dă încap. Ba la un moment dat am și auzit pe cineva că forțează ușa.
Dimineață am plecat și dus am fost cu cei vreo 6 lei pe care îi făcusem din șpagă. Ce bon bă, pe șpagă, n-auzi că erau anii ’90, nici la McD nu primeai mereu bon pe vremea aia.

Locul 8: Pateu cât pentru-o viață
Prin anul 2 sau 3 am fost la un turneu de baschet universitar în Olanda. Și, așa cum am mai povestit aici, mijlocul de locomoție (pentru că nu poate fi numit de călătorie) a fost un autocar care n-ar fi trebuit să aibă voie să părăsească Bucureștiul. Drept care, am fost plecați vreo 2 săptămâni pentru un turneu de baschet de 3 zile. Dar a fost cool, eram studenți.
Mai puțin cu mâncarea. Prevăzători, ne-am luat multe cutii de acasă. Eu, de exemplu, mi-am luat multe cutii, toate de pateu. Iar după cele 2 săptămâni n-am ami mâncat pateu vreo 3 ani.
Dar n-a fost doar asta: pe drumul de întoarcere, pe Pitești – București, cu vreo 50 de km înainte să ne întoarcem acasă, cu noi toți rupți de foame și sătui de mizeria aia de pateu sau carne la conservă, ia uitați-l pe prietenul meu Soso cum scoate din geanta lui vreo 4 – 5 conserve de compot de ananas.
– Hm…am uitat de astea, zice el.
Soso, io n-am uitat nici după aproape 20 de ani.

Locul 7: De la examene – Fără replică
Anul 1, examen la o materie, ceva legat de agricultură. Examen oral, chiar în laboratorul unde făceam seminariile.
Intrăm noi pe rând, tragem biletul și mergem la câte-un loc liber. Dodo, unul din colegi, nu învățase nimic. Bă, da’ nimic. Cu biletul în mână se așează pe un loc lângă o planșă și, când se uită pe bilet, vede că avea același titlu ca și planșa de lângă. Și începe Dodo al meu să copieze sârguincios, cuvânt cu cuvânt.Când îi vine rândul, se duce în față și, mândru și sigur pe el, începe să povestească tot ce văzuse pe planșă.
Profesorul, un fel de Matusalem, îl ascultă, îlascultă, îl lasă să termine și apoi îl întreabă:
– Cine ți-a spus toate tâmpeniile astea?
Dodo săracu’ pur și simplu s-a blocat. Ce ar fi putut să-i spună??
– Tu cu planșa ta de căcat!!! (n-a fost cu voce tare asta)
Și uite așa s-a revăzut Dodo cu dom’ profesor și în toamnă.

Locul 6: Eu, manechinul
V-am zis că am încercat tot felul de joburi. Și nu, n-am fost model. Nici n-aș fi avut cum. Am fost manechin, la propriu. Manechin viu. Eram promoter la Connex, ăștia tocmai deschiseseră un magazin Xnet (brandul lor pentru tineri la vremea respectivă) vis-à-vis de unde e acum CinemaPro și la dechidere ne-au pus pe noi să stăm în vitrină, cică nemișcați. Horror mi s-a părut! Mai ales că atunci cănd mi-a venit rândul a venit în inspecție, cum altfel, șefa de marketing cu copiii ei. Care stăteau înafara magazinului și se strâmbau la noi, încercând să ne facă să ne mișcăm și apoi fugind și pârându-ne la mă-sa când chiar ne mișcam. Ce pușlamale!
Mai trebuie să vă zic că am fost manechin doar o zi?

Locul 5: Unde e Nordul?
Anul 3, examen de Ecologie cu soția Rectorului de atunci, doamna Bran. Tot oral. Intru în clasă, îmi iau subiectul, mă așez în bancă și mă apuc să scriu. În timpul ăsta, o colegă tot turuia în fața profesoarei, cuvânt cu cuvânt din ce ne predase ea. La un moment dat, profa o întrerupe, apoi îi zice să continue. Colega se blochează. Bă, da’ se blochează. N-a mai fost în stare să zică nimic. Așa că profa zice:
– Ok, văd că te-ai blocat, hai să o luăm cu întrebări mai ușoare.
Și îi pune tot felul de întrebări. Colega, nimic. Nu era în stare să zică vreun cuvânt. Mă rog, adică să gândească. Repet, anul 3 (trei!!) de facultate.
La un moment dat, profa exasperată zice:
– Hai să vedem unde e Nordul?
Iar colega, după un efort imens, îngână:
– Nordul e….jos?
După o liniște deplină în toată sala care a durat câteva secunde, profa zice:
– 7, că ai fost pe la cursuri!
O, Doamne!

Locul 4: Geamul, nu viața
În ’99 am fost în Cleveland, USA. Printre altele, un om de acolo m-a lăsat să-i zugrăvesc casa, plătindu-mă pentru chestia asta. Nu știu de ce, pentru că habar n-aveam ce aveam de făcut și cred că mai mult rău am făcut casei. Dar omu’ a părut mulțumit, sau cel puțin s-a prefăcut foarte bine.
Într-o zi a trebuit să scot din balamale un geam cam de 1,5X1,5m. Și m-am gândit eu (nu uitați că totuși am fost coleg de grupă cu fata care nu știa unde e nordul, da?) că pot s-o fac de unul singur. M-am chinuit, m-am strofocat și într-un final, am scos geamul pe care îl țineam cu ambele mâini din partea de jos. Fiind foarte mare, partea de sus a început să se incline cu oareșce viteză spre mine și spre pâmănt.
Vă jur că în capul meu în acel moment a fost: am belit-o dacă îi sparg geamul, mă costă mai mult decât tot rahatul de zugrăveală de-o lună! Așa că m-am hotărât să nu las geamul să se spargă. Și, având mâinile ocupate, mi s-a părut o idee bună să-l opresc cu capul. Ceea ce am și făcut. Și, trebuie să recunosc, că m-a durut un pic, adică prinsese nițică viteză.
După ce l-am pus jos și l-am revăzut cât de mare era, mi s-au tăiat picioarele când am realizat că putea să mi se spargă în cap, să mi-l secționeze, să am o moarte demnă de Darwin Awards etc.
Ce bou am fost! Mai bine să nu fi știut unde e nordul…

Locul 3: Sprintenul gorun
La același examen de Ecologie din anul 3 (a fost ceva în ziua aia), profa deja plictisită o asculta pe o altă colegă povestind un subiect legat de Dunăre. Și printre turuielile ei, la un moment dat se aude:
– ….și prin apele Dunării înoată și gorunul, și crapul, și șalăul…
– Stai…cine? Întreabă profa.
– Gorunul, crapul, șalăul.
– Cine, mă, gorunul?
– Da! Gorunul!
– Poate morunul!
– Aaaaa, da…morunul!
Doamne, asta a fost bună de tot! ☺ ☺ ☺ ☺

Locul 2: Studentul a Stat
Asta a fost rea! Rea de tot. Doamne, mi-e rușine numai când mă gândesc.
După ce am intrat eu la faimoasa EGPAA din cadrul ASE-ului, am ieșit într-o seară cu Toni, fratele meu din liceu, cel mai bun prieten al meu din ultimii 4 ani, omul cu care împărțisem totul până atunci. Toni care intrase la Româno-Americană. Și în toiul discuției, ia uitați-mă pe mine ce zic:
– Băi Toni, asta e, cred că o să ne vedem mai rar acum, că eu o să ies mai mult cu noii mei prieteni de la Stat.
Da, atât am fost de patetic. Săracu’ Toni a rămas pur și simplu interzis. Și, pe bună dreptate, n-a mai vorbit cu mine vreo 3 luni după. Și chiar și astăzi, din când în când, îl mai aud zicându-mi:
– Da’ du-te, băi Zamfire, cu prietenii tăi de la Stat, nu sunt eu de nasul tău.
Iar eu stau și o halesc de fiecare dată. Măcar atât să fac pentru tot restul vieții mele ca să mai am o speranță de iertare deplină la bătrânețe. Dar, cunoscându-l pe Toni, n-o să mă ierte. Și acu’ pe bune: voi ați face-o? Exact, nici eu.

Locul 1 (de departe!!): I speak American
Vara lui ’96, eu singur în Manhattan, New York. Intru într-un McDonald’s, foarte sigur și relaxat pentru că vorbeam o engleză ca nimeni altul (gândeam eu). Ajung la casă, în fața unei doamne de culoare foarte corpolentă și, zâmbind, îi zic:
– A Big Mac menu with a large Coke, please!
Ea se uită la mine și, la fel de relaxată mă întreabă:
– Tju?
Pe cuvânt, eu asta am auzit. “Tju”. Ce p$3a mea o fi asta? Și, în secundele următoare, se derulează următoarele secvențe:
1. Îmi belesc ochii ca melcul
2. Pe față îmi înflorește cel mai tâmp zâmbet din lume.
3. Încep să dau din umeri, cu zâmbetul tamp pe față.
4. Toate casele se opresc și toată lumea, TOATĂ LUMEA, se întoarce către mine.
5. Încep să transpir instantaneu și abundent.
Doamna se uită la mine și ma întreabă din nou:
– Tju?
O, Doamne, cu ce ți-am greșit! Și uite cum mă subțiez cu fiecare secundă care trece. Gândește, Alex, gândește! Și gândesc: dau din umeri păstrând zâmbetul imbecil.
Într-un final o aud:
– You want it here or to go?
Și atunci realizez că probabil mă întreba “To go?”. Și încep să respir. Și lumea își reia viața. Și uită de mine. Dar eu nu voi uita niciodată cum trebe să fi arătat când aia mă întreba La pachet? și eu dădeam din umeri gen Nu stiu.

Să aveți o studenție mișto! Sau o zi, după caz. ☺

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*