Tăticul pervers

Da, aș vrea să vă pot spune că nu este decât o poveste. Nu este, cel puțin nu în prima parte. Da, aș vrea să vă spun că nu sunt eu cel din titlu. Eu sunt, deși, după cum veți vedea, n-am nicio vină. Da, aș vrea să…hai mai bine să vă povestesc…

Ieri, mort, copt de răcit ce eram, a trebuit totuși să mă duc până la Mega. Exact, ce-are una cu alta: boala-i boală, condica la Mega e condica la Mega.
Intru în magazin, mă strecor prin porțile rotative și imediat după mă intersectez cu o altă persoană, mă întorc spre ea să-i fac loc, pornesc din nou și simt cum mă ciocnesc de cineva. Mă întorc zicând “Mă scuzați” ca să văd o domnișoară uitându-se foarte urât la mine.
Plec mai departe, neînțelegând de ce mi-a aruncat priviri ucigătoare și rememorând momentul cu încetini…’Ai, să-mi bag….i-am pus mâna pe fund!
Da, chiar dacă o făcusem cu partea exterioară a mâinii (știu, sună patetic), chiar dacă nu avusesem niciun fel de intenție în această privință, domnișoara (consilier la Mega) simțise o mână pe fundul ei și când se întorsese mă descoperise pe mine.

M-am panicat…am vrut să mă întorc, să-i povestesc ce s-a întâmplat:
– Stați, nu e ceea ce credeți….deci haideți să reconstituim ce s-a întâmplat…deci eu am lăsat pe cineva să treacă și când m-am întors mâna mea ex-te-ri-oa-ră, da? v-a atins fundul cam așa…
– Ce faci, dom’ne ai înnebunit?
Așa că m-am gândit că mai bine o las așa. Dar în timp ce-mi luam eu ce-aveam de luat, am urmărit-o, ca un adevărat stalker. După ce i-au trecut nervii, mi s-a părut că întrevăd o brumă de zâmbet pe fața ei. Normal, n-oi fi nici eu Nimeni, nu? Apoi am văzut-o cum își ia telefonul și începe să scrie ceva. ȘI mi-am dat seama că sunt pierdut. Probabil că îi scria celei mai bune prietene: mi-a pus unu’ mâna pe fund în magazin..te sun în pauză să-ți povestesc.

De aici încolo, n-am putut decât să-mi închipui cum va fi decurs acea discuție…
– Fată, mi-a pus unu’ mâna pe fund!
– Ce PERVERS!….Ți-a plăcut?
– Mmm..nu prea…
– De ce? Nu era mișto?
– M, nu (ouch)…era genul bondoc și cu o singură sprânceană. (Mda, n-am cum să te contrazic)
– Măcar era bogat?
– Nu, era un pârlit. (asta a durut!) Și-a luat doar o cola și o pâine (păi doar de pâine aveam nevoie și de Cola mi-era poftă).
– Nasol!
– Și mai era și moș (asta a durut cel mai tare).
– Moș-moș?
– Cam da…spre 40 de ani (O, Doamne, omoară-mă acum!)
– Genu’ nesuferit?
– Ma degrabă genu’ asudat! (SUNT RĂCIT!!!!!)
– Bleah!
– Îl știu, are și un copil, vine des pe la noi.
– Fată, ăștia sunt cei mai periculoși, am văzut eu pe Discovery. (stai, ce? cum am ajuns pe Discovery?)
– Nu, fată, nu e d-ăla…și-a cerut scuze.
– Îi spui lu’ Matteo?
– Nu, că-l rupe cu bătaia. (E, na, da’ ce, nu dau și eu??)
– Așa e, la cele 120 de kile în face poster. (Ok, m-am răzgândit, nu vreau să-l cunosc pe Matteo)
– E căsătorit?
– Așa cred…
– Spune-i ei. (Mamă, asta mi-ar mai lipsi)
– N-o cunosc. (Ha!)
– Spune-i când o să-i vezi o dată împreună (Ha…i c-am belit-o!)
– Așa o să fac! (NUUUUUUU)
– Te pup!
– Și eu, fug că poate chiar mă ciocnesc de unu’ care să merite. (Nu, asta a durut cel mai tare).

Habar n-am dacă așa a decurs dialogul sau dacă a existat vreun dialog. Știu, am o imaginație perversă bogată. Dar și dacă?..nu mai bine fac eu singurul lucru firesc în această situație? Nu mai calc în acel Mega!

Sursa foto: www.canstockphoto.com