Tați în dialog: Mihai Bobonete – “Nu cred că google-ul te poate învăța ceea ce poți afla de la un alt om.”

Joi seara trimit un mail : Salut, sunt Alex și sunt cel care a făcut interviul cu Bogdan (Naumovici). Mi-ar plăcea să stau de vorbă și cu tine pe același subiect.
Reply-ul vine a doua zi dimineața: Luni la 11 sau la 13?

Așa l-am cunoscut eu pe Mihai Bobonete. Cine e ăsta, se mai întreabă câțiva dintre voi? Bobiță din Las Fierbinți. Am înțeles, deja zâmbiți cu toții. Aveți și motive. Doar că discuția dintre noi, doi tați, a fost despre mult mai multe lucruri interesante.
Ne-am văzut luni dimineață, am stat să fumeze el o țigară, ne-am așezat la masă și am dat drumul la înregistrare:

A.Z.: Cine e Bobo, tatăl lui Octavian și al…Mariei-Elena, corect?

M.B.: Da, Octavian-Mihai și Maria – Elena…..Ia uite, mă, și am zis să mă uit atent ce a răspuns Bogdan (Naumovici) la asta. Și pe el l-ai luat puțin prin surprindere cu…

A.Z.: El a început zicând că este Bogdan, tatăl lui Robert…ca să tragă de timp, să se gândească…

M.B.: Da, păi și eu cred că tot asta sunt. Ar fi mai funny să spun că sunt Mihai Bobonete, tatăl lui Mihai Bobonete, că am stat foarte mult pe gânduri la nume…și Octavian a venit de la naș…Octavian Strunilă e nașul lui și prietenul meu foarte bun. Dar, din parte mea a fost Mihai.
Mihai, tatăl lui Mihai și al Mariei. Eu sunt tatăl lor, asta e clar. Cred că dacă era un al treilea aș fi avut dubii (zâmbește) pentru că am fost foarte mult plecat.

A.Z: Cum sunt ei? Ce lucruri le plac sau nu le plac?  20150413_131635_HDR copy

M.B.: Sunt foarte diferiți copiii, dar într-un fel au și o chestie comună: sunt foarte liniștiți. Cât mi-a fost mie frică de chestia asta pentru că foarte mulți prieteni au avut copii înaintea mea și îmi tot spuneau : nopți nedormite, alea, alea. N-am avut de-astea. Octav are deja 6 ani și suntem prieteni foarte buni, eu cu el suntem prieteni foarte buni. A fost un copil liniștit, iar Maria…Maria a fost și mai liniștită, aproape că nu plânge, plânge doar când nu-i convin lucrurile. Ea este o altă fire: Octav nu se enervează și înafara faptului că insistă de o mie de ori pe un lucru, nu dă din picioare, în schimb Maria are o chestie de-asta, se ridică pe vârfuri și scoate așa un sunet nervos Mmmmmmm!, nu știu, cred că lui Octav i-am dat o palmă la fund acum un an, doi, 20160112_084754 copydestul de târziu și atunci chiar n-am mai avut eu resursele de înțelegere, că nu sunt un tip violent și chiar nu încurajez asta, dar ținând cont că e copilul meu, nu mă interesează ce-o să spună lumea, i-am dat o palmă la fund.
Sunt diferiți: sunt fată – băiat, Maria este Balanță, Octav e Capricorn…prietenii mei din Capricorn au avut foarte mari ghinioane cu femeile, sper să…(zâmbește)

A.Z.: Eu sunt Capricorn, așa că o să ignor…

M.B.: Nu știu ce să zic. E, așa, o calitate de-a voastră, să căutați mult până să găsiți.

A.Z.: Ce te scoate din minți când vine vorba despre ei?

M.B.: Băi, Octav mă scoate din minți pentru că nu-și respectă promisiunile. Încă e la vârsta aia în care promite doar ca să obțină lucruri și acum că a mai crescut, avem discuții pe tema asta Bă, dacă eu ți-am promis că fac treaba în felul ăsta și tu ai promis, hai s-o facem!”
Nu spun că nu ne alintăm sau că nu ne spunem în fiecare zi Te iubesc! sau că nu ne pupăm, spun doar că atunci când vorbesc cu el, nu știu de ce, poate din cauza faptului că sunt comediant sau actor, nu mi-am propus să fiu și aici un fel de comediant și puțin actor atunci când vorbesc cu el și Octav s-a obișnuit așa, adică când stăm de vorbă, stăm de vorbă serios.
Copiii nu cred că sunt capabili, indiferent cât ar fi ei de mici sau de mari, să scoată un adult din minți, doar dacă adultul e deja ieșit din minți, de-asta cred că întrebarea nu e chiar corectă, dar am momente în care simt nevoia să zic Bă, hai să ne separăm un pic – tu la tine în cameră, eu la mine în cameră și ne revedem într-un sfert de oră, atunci când văd că nu mai avem nicio variantă de comunicare, sau nu găsim calea.

A.Z.: Aveți vreun șef “de facto” în familie? 20160110_161642

M.B.: Octav zice treaba asta cu șeful. Adică eu când sunt plecat el mereu îmi spune Tati, cât ești tu plecat eu sunt șeful sau cine?. Așa că tre să-l anunț: Nu, mami e șeful!Păi, nu înțeleg!?!.Nu, acu’ mami e șeful, când plec data viitoare o să te pun și pe tine.
Că uite, el, de exemplu, are o problemă cu mâncarea: îi punem ciorbă în farfurie, mănâncă 3 – 4 linguri și zice Am terminat! și noi zicem Ba nu ai terminat! Și dacă el e șef, ar zice treaba asta: “Îmi pare rău, dar cât e Tati plecat eu sunt șef și fac ce vreau și în mod normal nici voi n-ar trebui să mai mâncați (râd), adică am terminat eu, ne ridicăm și la revedere. Eu oricum le-am zis Bine că nu vă pune pe voi, femeile, să mâncați după, că dacă ar fi șef adevărat ar mânca singur, după care să vină femeile.
Și așa spectacolele astea mă fac să fiu foarte mult plecat și când sunt acasă, crede-mă că asta e ultima problemă, încercăm să ne bucurăm de timpul ăla și să facem lucruri împreună, dar cred că am un cuvânt de spus în egală măsură cu maică-sa. Eu am respectat de obicei majoritatea deciziilor pe care le-a luat Cătălina în legătură cu ăștia mici și, fiind destul de mult plecat, am încercat să nu-mi dau foarte mult cu părerea, ci să văd din exterior lucrurile și atunci când am simțit nevoia mi-am făcut simțită prezența, dar în general Cătălina se descurcă foarte bine cu ei, așa că nu există un șef dar dacă ar fi un “Șef”, Cătălina ar fi șeful familiei pentru că știe cum merg lucrurile.

A.Z.: Te simți în vreun fel vinovat că trebuie să stai atâta timp plecat?

M.B.: Am avut un moment în care m-am gândit foarte serios la treaba asta dar am găsit destul de multe argumente și nu, nu mă simt vinovat. Sunt destul de mult plecat de acasă pentru că fac ceea ce-mi place: fac oamenii să râdă și cred că asta e menirea mea până la 40 – 45 de ani pentru că după (începe să mustăcească) nu prea mai cunosc oameni funny…

A.Z.: Asta-i pentru Bogdan? (Naumovici)

M.B.: Da, da, da…spuneam că nu mă simt vinovat pentru că într-un fel plec pentru că fac ceea ce-mi place. Și nu mă simt vinovat pentru că, până la urmă, într-un fel sau altul, nu vreau să intru într-un șablon de-ăsta al discuțiilor despre cât de mult muncește părintele, dar, clar că o fac și pentru ei..Adică eu am 36 de ani…

A.Z.: Mulți înainte!

M.B.: ..mulțumesc! N-am ajuns la criza bărbatului de 40 de ani care-și ia Harley Davidson și așa mai departe…(mustăcește)

A.Z: Ohoho..from the bottom of the garden a fost asta…

M.B.: Da, da ,da…sau să-și tatueze pe spate tot felul de Venus din Milo și așa mai departe.
Dar consider că am ce-mi trebuie, adică am reușit să fac o casă, reușesc să întrețin 2 copii la școli, grădinițe și așa mai departe, soției nu-i lipsește nimic, părinții sunt, Slavă Domnului, sănătoși și trăiesc amândoi, am un frate care se descurcă și el, și consider că atâta timp cât fac oamenii să râdă și sunt respectat într-un fel aparte de publicul meu, zic “într-un fel aparte” pentru că nu fac nici Hamlet, nici Operă, fac comedie și publicul meu e mai deosebit față de altul.
Dar am avut o perioadă în care mă simțeam și mă întorceam cu jucării multe. Iar aici e o altă problemă pe care o regret acum, faptul că Octav nu pune preț pe jucării sau pe orice cadou, adică dacă azi are o mașinuță, mâine vede alta și nu se mai joacă cu cea veche, dar încercăm să schimbăm lucrurile. La copii nu funcționează asta Gata, schimbăm puțin, nu-ți mai iau mașinuța azi, îți iau miercuri. La mine funcționează Gata, nu-ți mai iau nimic!De ce?…Pentru că tre să înțelegi că ai foarte multe jucării.”
Uite, eu o dată la 3 – 4 luni de zile strâng 4 saci mari de jucării și îi duc la Fierbinți, unde filmăm, la niște copii amărâți de acolo. Și atunci când fac triajul ăsta de jucării, ăsta e disperat. Dacă îi spun Hai să mă ajuți! el îmi pune 2 mașinuțe după o zi întreagă cu toate că nu se mai joacă el..acum a găsit-o pe asta O să se joace Maria!..Bă, n-o să se joace cu excavatoarele tale!
De exemplu, eu am fost pasionat de traforaj, de pirografie și acum îmi place Lego. Eu n-am avut Lego, iar lui i se pare că orice lego se face în 5 minute. Am stat la o navă Star Wars 3 zile i-am zis Tati, tre să stai, să fii calm când le faci și la final să vezi ce iese din toată treaba asta. Că așa e și în viață, și în carieră.
Am mai avut momente când am plecat cu ei fiind bolnavi sau răciți și efectiv m-a durut carnea pe mine de dor că nu știam ce e cu ei. Am fost plecat o lună jumate în Africa de Sud cu emisiunea, am crezut că înnebunesc.

A.Z.: Simți când nu ești linișit din cauza lor, simți asta pe scenă? Simți că nu ești în forma ta maximă?

M.B.: Nu, nu…Reușesc să fac o departajare concretă a sentimentelor…e vorba de jumătate de oră cât stau pe scenă și de obicei atunci când faci stand-up comedy sau când încerci să faci lumea să râdă tre să fii apt 200% ca să rămâi 100% spre final. Procesul de a face un om să râdă, psihologic vorbind, tre să-i anulezi anumite lucruri. Așa că tre să ai tu energia, tre să crezi ceea ce spui, gândește-te că sunt glume pe care le repeți ani de zile, pentru că în stand-up ca să-ți faci un număr de 45 de minute durează ani de zile. Nu e nimic pe loc: e un text pe care îl repeți, pe care îl testezi să vezi cum reacționează publicul, și atunci dacă tu nu crezi în lucrurile alea, lumea nu te va crede și nu va râde.
Așa că pot să separ lucrurile, pot să las jumătate de oră gândurile, atât cât e cu putință, că nu sunt robot. Dacă lucrurile sunt mai grave, Doamne ferește, îl anulez de tot, prefer să nu fac compromisuri din astea. Eu nu sunt genul de actor care a făcut UNATC-ul să mă laud cu chestii din astea Dom’le, dacă-i mama moartă în casă, eu pot să fac lumea să râdă!” Nu, sunt om și nu-mi ascund asta.

A.Z.: Având un băiat și-o fată, ți se pare că te porți diferit cu ei sau că îi tratezi diferit?

M.B.: Nu, nu mă port diferit cu ei. De exemplu, timpul pe care mi-l petrec cu Maria este ușor defazat din punct de vedere energetic, dacă privești un adult și un copil. Adică mie mi-ar plăcea s-o țin tot timpul la piept și s-o pup și s-o mângâi, iar ei i-ar plăcea toate astea dar să mă și joc cu jucăriile. Dar jucăriile alea nu sunt lego, nici mașini cu telecomandă și nici roboți și nu prea știu ce să le fac, pentru că sunt niște cuburi care se bagă în alte cuburi și trebuie să par și încântat, ca și ea, că am reușit să fac chestia asta.
Și atunci, dacă mă port diferit? Da, mă port diferit în direcția asta. Cu Octav e foarte simplu: Hai să facem o FIFA sau un Counter Strike sau hai să desenăm. Pe mine mă relaxează foarte desenul și Octav desenează. La Maria e mai…

A.Z.: Un consum mai mare? 20160401_192043

M.B.: Un consum mai mare și de fapt încă sunt într-o căutare să văd cam care ar fi de fapt rețeta aia perfectă, tre să găsesc varianta în care vin supt de energie și tre să fac ceva cu ei.
Am fost un părinte care a avut temeri înainte de naștere: cum o să fie cu al doilea copil? Și tot timpul vorbeam cu nevastă-mea și spuneam: Bă, atât de tare îl iubim pe ăsta încât ce-o să facem și cu ăstălalt? Adică o să fie ciudat să-l iubim și pe ăsta, nu? Adică ăsta o să vină și-o să-i spunem de la început: Frate, tu ai venit târziu, noi deja ne iubeam aici.
Mai ales când o să înceapă să fumeze o să-i spun: Uite, eram sigur că tu o să fumezi! Eram sigur că tu o să începi să fumezi pentru că tu, Maria, ai venit și mai târziu, noi ne iubeam…” (zâmbește)
Și-am avut o temere de asta, dar lucrurile n-au fost deloc așa, au fost total invers: a trebuit să avem grijă să nu-l facem pe Octav să sufere niciun fel, să înțeleagă că mai e cineva, dar acum e ok: se joacă împreună, se iubesc, e ok.
Bine, aștept perioada aia de “Game of Thrones”. Adică am prieteni care au băiat și fată, exact aceeași diferență care e între ai mei – 5 ani. Urmează o perioadă în care indiferent ce creștere le-ai dat, ce părinte exemplar ai fost, la un moment dat el va avea 15 ani, ea 10 ani. Nici nu vreau să mă gândesc…
Atunci o să vreau să fiu plecat de-acasă (râdem), nici n-o să regret, dar în schimb o s-o găsesc pe nevastă-mea cu păr alb pentru că o să fie nenorocire, inchipuie-ți: pentru că fetele au și turbo..deci ele au și eco-boost, noi n-avem. Deci ăla la 15 ani o să fie de-o seamă cu asta la 10 ani în anumite chestii și o să fie Război, ce să mai, o să fie circ.
Atunci nu știu dacă o să mai fiu așa un mare militant împotriva ăstora care-și bat copiii (râdem), poate chiar o să găsesc niște variante din astea în care îi legi de calorifer, să-i bați cu prosopul ud. Să fac o combinație de la cureaua lui tata la furtunul de mașină (râdem), la alți prieteni de-ai mei, nu știu…

A.Z.: Poate-i rogi pe ei să facă asta, ca să nu poți fi tu acuzat. Nu știu, noaptea când dorm…

M.B.: Da, nu știu, că ăștia mici sunt ingenioși și te trezești că îți pun chestii în ceai (râdem), îți ascund aparatul de respirat (râd în hohote), adică nici tu nu mai ești tânăr așa, adică eu mă gândesc cum ar fi să-i leg de calorifer, să-i bat pe amândoi peste 15 ani, dar nu știu eu dacă o să mai pot să ridic furtunul ăla (râdem) deasupra capului, să și lovești în copil, să-l și nimerești..o să fie greu, cu miopie, cu dureri de spate…

A.Z.: Plus că în 20 de ani oricum ajungi la mâna lor…

M.B.: Da, plus că vorba lui bunică-miu: dacă tot dai într-unul și dacă s-a ridicat, fugi! Asta ar putea să fie o problemă…Nu, nu, nici nu vreau să mă gândesc…

A.Z.: Trecând de această paranteză… (încă râd)

M.B.: Da (foarte serios)

A.Z.: Cum ai povesti cuiva care are un singur copil că ajungi să-l iubești la fel de mult și pe al doilea? Știi că și copiii au problema asta, cum i-ai explicat lui Octav venirea Mariei? 

M.B.: Noi i-am explicat lui Octav într-un fel aparte, am ales varianta asta. Ți-am zis, discuțiile mele cu el au fost destul de serioase încă din fragedă pruncie.
Și am încercat să-i explic lui Octav ceea ce cred eu că se întâmplă: eu sunt un om credincios, cred într-un Dumnezeu. Nu sunt habotnic, nu sunt bisericos, cred în Dumnezeu și atât! Și i-am spus lui Octav că din punctul meu de vedere toți copiii lumii nu sunt ai noștri, ai părinților, cei care ne dăm tutorii legali în acte și că Dumnezeu ți-i dă, cum îți dă foarte multe lucruri în viață și că, de fapt, copilul este un lucru foarte de preț pentru că ți-l dă de mic, să-l crești așa cum vrei tu și, la final, o să ți-l ia tot el, la un moment dat. Și copilul va pleca să aibă și el copiii lui, va avea și el datoria asta față de Dumnezeu.
Și Octav a avut o problemă de genul Adică eu nu sunt băiatul tău și a lui Mami?….Ba da, ești băiatul nostru, dar ești și al lui Dumnezeu în egală măsură și eu trebuie să am mare grijă de tine, căci dacă se supără Dumnezeu, nu e ca și cum mă supăr eu sau Mami, e puțin mai diferit.
Și i-am spus Uite, Dumnezeu a ales să ne mai dea o fată. Și Octav chiar a fost bucuros încă de la început că o să aibă o surioară și nu cred că s-ar supăra dacă ar mai veni unul sau doi: e sociabil, e afectuos și îi place mereu să fie în jurul altor copii.
Eu, unul, așa i-aș explica și unui adult, aș zice că dacă ai un copil să nu-ți fie frică de cum ai să-l iubești și pe al doilea sau pe al patrulea pentru că pe toți îi vei iubi la fel. Așa cum Dumnezeu are grijă să ți-i dea pe mână, așa va avea grijă să-ți modifice și creierașul ăla mic și îmbâcsit de grijile vieții, să împartă iubirea în mod egal către toți.

A.Z: Ai spus că acum reușești să îi tratezi la fel. Crezi că va fi același lucru și la adolescență?

M.B.: Nu, nu , nu. Nu ,clar, voi avea raport separat. Octav e băiat, e mai mare, va fi într-un fel, cu Maria în alt fel…nu știu…

A.Z.: Să înțeleg că vei fi mai protector cu Maria?

M.B.: Nu neapărat, nu știu ce să zic. Mi se pare că Maria nu e ca Octav, e mai băiețoasă și atunci s-ar putea ca Maria să nu aibă nevoie nici de protecția pe care a avut-o Octav din partea noastră, s-ar putea să se descurce mai bine singură.
Plus că-l are și pe Octav, e un atu. Uite, diferența dintre mine și frate-miu e de 5 ani, dar n-am avut mari șicane. Iar acum ne ajutăm, ne sunăm, ne cerem păreri. Vorbim destul de des, ținem legătura și eu mereu am considerat că fratele meu, chiar dacă e mai mic cu 5 ani, e mai deștept decât mine și când am probleme , eu fiind și o fire mai boemă, când sunt lucruri mai serioase, el mă ajută pentru că e altfel. Și cred că și la ei o să funcționeze.
Nu știu, poate o să găsesc și un sistem din ăsta, revoluționar, al meu, cu proprii mei copii în care să fac lucrurile altfel decât am fost noi învățați. Atât eu cât și nevastă-mea avem niște lucruri care ne-au lipsit în copilăria noastră și încercăm să le remediem transpunând proiecția pe viața copiilor noștri și pe viața noastră cu ei.
Octav mă percepe ca pe un părinte comic, vine cu noi la spectacole aici, la Mall Băneasa, a văzut ce fac, își dorește și el să facă treaba asta. Mă vede la televizor în Las Ferbinți, a înțeles că ăla e un personaj.
Nu-mi fac probleme de mai târziu, cred că voi găsi o variantă și cred că o să fie mișto să…cred că voi face și puțină bășcălie de ei pentru că voi fi mai bătrân, mai înțelept. Acum nu suportă foarte mult bășcălia, de exemplu Octav râde la început, apoi se oftică de ce râd de el.
Dar o să mai crească și o să înțeleagă că de fapt cu umor și cu zâmbet poți trece peste niște situații absolut fără ieșire la început. O să încerc să le transmit asta, făcând ușor comedie de ei. Sunt convins că o să treacă prin niște momente și abia aștept. (mustăcește)

A.Z.: Ți-ai făcut planuri de cum o să îi tratezi pe viitorii iubiți ai Mariei? Cum o să-i chinui?

M.B.: Nu, nu, nu. E, de chinuit nu-i o problemă, că eu casa am prevăzut-o și cu un beci, am văzut și Fargo. L-ai văzut, nu? Eu sunt fan, am prevăzut un beci care are tot felul chingi, de ustensile de-astea ruginite pe care doar dacă te tai din greșeală, nu neapărat…eu o să vreau să tai osul

A.Z.: Bineînțeles…(râdem)

M.B.: Dar și dacă te tai din greșeală, n-ai injecție la tine, se umflă, coace și mori oricum, foarte repede…Am niște șerpi, am luat din Africa niște mamba și m-ajută (râdem), și sunt pregătit să fac față…

A.Z.: Pentru mine imaginea clasică a unui tată de fată este cea din Bad Boys când Will Smith și Martin Lawrence stau în ușa casei de vorbă cu un băiat care venise s-o scoată în oraș pe fata lui Martin. Și scot pistolul la el, îl pun să facă flotări, de-astea. Eu cred că orice tată visează…

M.B.: Eu cred că o să fac altfel…o să-i pun foarte multe capcane din glume. Și la un moment dat o să-i spun Bă, ești prost dacă râzi la astea…ai picat testul! Nu mă interesează prea mult laturile celelalte, adică nu mă gândesc că la un moment dat un bărbat va face dragoste cu fata mea. Nu, nu mă gândesc la asta, că asta e în firea lucrurilor, dar o să vreau să fac glume să văd…

A.Z.: Adică faci glume proaste ca să vezi cum reacționează?

M.B.: Nu știu dacă fac glume proaste, nu pot să spun care-i planul, dar clar va fi unul foarte bine pus la punct să-l văd când râde, la ce râde și de ce râde. Și văd eu ce fel de om e, din asta îmi dau seama că vorba aia, am făcut atâția oameni să râdâ de-a lungul vieții că peste 10 ani, 20…am zis 20? Peste 45 de ani când o să se întâmple chestia asta…

A.Z.: Cel mai devreme…

M.B.: Cel mai devreme! Și uite, acuma mi-am luat și permis de port-armă că m-a îndrumat Bogdan, nu e o problemă asta..o bilă, două de cauciuc (râdem), dă-le dreacu’, le cumpăr eu de undeva, nu mă mai uit la ele dacă e vorba de împușcat un adolescent de-ăsta care vine la ușa mea s-o ia pe fii-mea la discotecă.

A.Z.: Uite, eu mi-am propus problema asta: dacă aș avea vreo problemă la viitori iubiți sau iubite ale lui fii-miu. Tu te gândești că ai vreo limită peste care nu poți trece? Nu știu, că e gay, că vine acasă cu unul sau una de vârsta ta, că mai știu eu ce?

M.B.: Bă, da, va fi greu. Ți-am spus, fiind și un tip credincios consider că unele lucruri sunt mai aproape de normalitate decât altele. Acum, nu vreau nici să fiu judecat, nici să judec. Am prieteni care sunt gay, am prieteni care sunt cuplați cu MILF-uri și le place zona asta. Slavă Domnului, n-am prieteni care să fie pedofili.
Știi că se spune că te naști cu asta, cu homosexualitatea? Eu nu cred, eu cred că asta devii…”după facultăți”, vorba lui Moromete.
Și atunci, atâta timp cât oferi o creștere în direcția în care și tu ai fost crescut, copilul nu va urma calea asta. Nevrând, iar, să judec. Că, uite, am prieteni gay care sunt foarte de succes, scriu cărți și care sunt ok, n-am niciun fel de problemă, nu mă interesează ce face fiecare în pat, pentru că iar, nici nu știu ce e mai rău: ca un bărbat să se culce cu un alt bărbat sau ca un cuplu să experimenteze, nu știu, extinctorul și tot felul de bile care, de fapt, se bagă în nas la vacă.
Adică nu știu ce e ok din treaba asta, mai ales că trăim într-o eră a pornografiei free. Poți să accesezi oricând, oriunde, orice…adică vrei să vezi un bărbat care i-o trage unui curcan? Tastezi “naked man fucks turkey on 4th of July”.
Și atunci nu știu ce mai e normal, dar clar în mintea mea mi-ar plăcea ca Octav să vină acasă cu fete cât mai aproape de vârsta lui, la fel cum și Maria mi-ar plăcea să vină cu băieți.
Dar până la urmă și le așează ei cum știu, eu o să le explic doar prin ce am trecut noi și sper să învețe din experiența noastră. Deși e ciudat, știi, eu și Cătălina suntem împreună de 20 de ani…

A.Z.: Mulți înainte!

M.B.: Mulțumesc! Nici n-am fost vreun crai, am fost prin liceu. Apoi nici n-am fost un tip care să fie atras de asta, pentru că am fost foarte focusat pe ce-am de făcut. Și indiferent că faci comedie sau că lumea vede lucrurile ca fiind ușoare, relaxate, nu e așa. Nu, nu am fost un tip așa, dar sper să explic din lucrurile pe care le-au trăit prietenii mei.
Uite, Mihai Rait e Capricorn, el e născut pe 14 ianuarie și Octav pe 12. Și știu exact prin ce a trecut Mihai pentru că e un prieten foarte bun și o să încerc să le explic..

A.Z.: Vrei să nu public asta, cu Mihai? Că poate nu vrea el…

M.B.: Nu, poți să publici, suntem prieteni foarte buni. Mai ales că acum sunt bucuros pentru el că pare fericit. S-a despărțit de o tipă cu o relație pe care eu am considerat-o…ca mucegaiul ăla care se face pe borcanul de gem (zâmbește): adică jos gemul e ok, dar deasupra e o floare de nu poți să treci cu lingura. Și după 6 ani a scăpat și acum a găsit o fată cu care se pare că se înțelege foarte bine și mă bucur pentru el. Nu știu multe detalii despre ea, dar îl văd fericit și mi-e prieten foarte bun, am crescut împreună, suntem ca frații și atunci când îl văd pe el fericit mă gândesc că așa ar trebui să fie lucrurile.
Dar Mihai, ce spuneam, fiind Capricorn, meniul lui amoros de-a lungul timpului a fost constituit din foarte multe alimente stricate (zâmbește) și atunci m-aș bucura să mai aibă și 2 stele Michelin sau măcar o șaorma d-aia bună, cu de toate.

A.Z.: Ți-e teamă că internetul îți/ne educă copiii mai mult decât ar trebui?

M.B.: Nu! Pentru că eu mă bazez pe faptul că având prieteni cum e Mihai, cum e Magicianul, cum e Mărgi, cum e Tedi, cum e Bogdan, eu cred că Octav va învăța de la ei pentru că eu încerc să fiu un tată așa cum este Bogdan cu Robert. O să-l iau cu mine la seri în care bem un șpriț. Chiar dacă nu bea sau fumează, să stea pe lângă noi, să învețe niște lucruri. Cred că astea se învață și de acolo.
Iar, mă aștept să aibă o relație cu Mihai, Mihai poate să-l învețe, ei fiind Capricorni. Mă aștept să învețe lucrurile astea și atunci nu mi-e teamă. Cred că internetul va fi mereu pe ultimul loc.
O să-i explic că mie mi se pare de prost gust și fără nicio valoare expresia cu “dă un search pe google”. Nu, frate! Nu cred că google-ul te poate învăța ceea ce poți afla de la un alt om. E mai simplu, mă! Și mai credibil! Că de-aia am ajuns să ne citim analizele pe internet și să credem că avem cancer când de fapt te-a tras curentul, de-aia ai impresia că știi tot despre orice, dar de fapt nu e așa. Din cauza acestui google care încearcă să-ți dea o direcție.

A.Z.: Înafară de sănătate, ai temeri în ceea ce-i privește?

M.B.: Temeri?

A.Z.: Da, adică îmi închipui că te îngrijorezi când au o problemă de sănătate. Dar, nu știu, alte temeri, gen droguri ai?

M.B.: Nu, acum sunt mici. Știu, o să-mi spui că timpul trece repede. Nu, nu m-am gândit niciodată serios. Văd prin ce trec ei, părinții de copii ai căror prieten sunt și copiii lor au 14-15 ani. Nu mi-e teamă, n-am niciun prieten care să aibă o asemenea problemă cu copilul. Nu, nu vreau să am temeri de genul ăsta, e vorba de educație.

Uite, mă bucur că văd tineri din ce in ce mai logici. Cunosc tineri, adolescenți ai unor prieteni, care ne văd pe noi fumând și ne întreabă Bă, știți că o să muriți de la chestia asta, nu?..și noi suntem “Nu, mă ,că l-am avut pe unu’ care a fumat și a băut toată viața lui până la 70 de ani și a murit c-a dat mașina peste el. Și ei sunt mai direcți și ne spun: Bă, nu există aproape nicio șansă să nu mori de la țigări! Și eu am început să devin din ce în ce mai conștient de chestia asta: Vei muri clar din cauza tutunului la un moment dat. E o variantă în care poți să te gazezi în 3 minute și mai e e o variantă în care de-a lungul vieții să bagi fum în tine și tutun până când la un moment dat corpul o să zică: Mulțumesc, mi-ai dat exact ce aveam nevoie ca eu să plec, acum noi ne despărțimPăi, cum, că tu ești corpul meu!?!Bă, eu o să intru puțin în groapă (râdem), tu vezi ce p#@$ mea mai faci pe-aici pe-afară, că nu mai e treaba meaPăi, stai, că n-am vrutBă, nu mă lua cu de-astea că eu mi-am luat ce am vrut: nicotină, alcool, nopți nedormite, toate astea s-au făcut un pachet frumos, ai câștigat la 5 stele, o groapă frumoasă de 2 pe 2…și te trezești în p&%# goală ca suflet așa, și fără corp.
Și te uiți, așa deasupra și te gândești la copiii ăia care spuneau Bă, o să mori ! și tu erai (își ia o voce de uncheș turmentat) “E, mai toarnă, mă, niște spirt și dă s-aprind o țigară…du-te, mă, nepoate, de-aicea, du-te-n p&^@ mă-tii..ia uite, bă, îmi spune el mie ce să facNu mai fuma, mă, unchiule, c-o să faci cancer…Pleacă-n p%#$ mă-tii, nu mai cobi…ia uite, tu, al dreacu’ copil, l-am făcut să-mi spună că fac cancer…du-te-n p@#% mă-tii că te bag în biserica mă-tii..ia uite, mă, nu pot să stau și eu liniștit să fumez o țigară…De-aia și fumez, să mă mai liniștesc, că m-ați omorât, mi-ați mâncat zilele…
Bă, ia-ți-l p-ăsta d-aicea, a venit să-mi zică de cancer, ce n-ai avut grijă să ți-l crești…Copilul a venit să-ți spună ca faci cancer că tu oricum ai mustața galbenă unde trebuia să fie albă și scuipi sânge. Clar, Paradontax ăla de la televizor e o minciună, dacă ai ajuns să scuipi sânge, ești pe moarte. Paradontax îți albește dinții să fii frumos în sicriu, atâta tot, nu te ajută să treci peste niște momente.
Așa că sper ca alegerile pe care le vor face copiii mei să fie mai bune decât ale mele. Recunosc că am început să fumez de mic, să beau de mic. A fost contextul de așa natură, că mă tot întreabă lumea, tata chiar a avut o cârciumă la sat. Dar sper să fie altfel.

A.Z.: Ziceai mai devreme o chestie cu care sunt de acord, respectiv că ne proiectăm mai degrabă neîmplinirile copilăriei noastre asupra copiilor noștri. Cât de bun sau de nociv ți se pare că, în general, încercăm să facem prin copiii noștri tot ce n-am reușit noi?

M.B.: Nu cred că e bine. Și noi ne-am dat seama, și eu și nevastă-mea. Nu trebuie să forțezi un individ care vine cu un bagaj, să facă niște lucruri pe care tu n-ai reușit să le faci. Sunt timpuri diferite, oameni diferiți, și nu știu dacă mai au atâta valoare cât aveau înainte lucrurile astea.
Ai văzut că a apărut din nou guma Turbo?

A.Z.: Da, n-o cumpără nimeni, cred…

M.B.: Tu ai cumpărat?

A.Z.: Nu.

M.B.: Nici eu. Dar presupun că ai mestecat la gumă Turbo de ți s-au blocat dinții în ea. Și o lipeai, o luai peste 2 zile…

A.Z.: Păi cum…

M.B.: A reapărut, cu surprize, la fel cum era. Ea tot pentru noi a fost scoasă, de același producător, pentru cei de vârsta noastră. N-am cumpărat nici măcar de curiozitate.
Da, neajunsurile copilăriei noastre se proiectează pe copilăria copiilor noștri pentru că zici Eu n-am avut parte, să aibă el. Te gândești că ar trebui să aibă? Dar de ce ar trebui?
Bine, nu sunt în direcția în care să spui Noi n-am avut nici tabletă, nici aia și ne jucam că nu poți să impui copilului să facă lucrurile cum le-ai făcut tu. Dar poți să îi arăți.
Am început să mă plimb cu Octav prin București, eu fiind din provincie, din Craiova, el fiind bucureștean. Și la un moment dat am ajuns la Teatrul Național și i-am zis Uite, tati, aici au murit niște oameni, au trecut cu tancurile peste ei”…Cine?…și a început discuția: Păi, uite era un tip, Ceaușescu. Și când am început să-i spun ce NU aveam și cum arătau lucrurile, el a rămas cu chestia asta că au trecut cu tancurile peste ei și au murit niște tineri ca el să aibă niște lucruri sau măcar să trăim cu impresia că datorită lor, săracii, Dumnezeu să-i ierte, avem noi asta.
Eu cred în asta și cred că dacă n-ar fi fos niște oameni care să se arunce în fața tancurilor, n-am fi avut nici acum. Dar o spun cu părere de rău pentru că, din păcate, ei au murit și trăiește Iliescu, și a trăit Iliescu și din punctul meu de vedere idiotul ăsta ne-a făcut mai rău decât ne-a făcut Ceaușescu.
De multe ori m-am gândit dacă m-aș fi dus acolo …aveam 11 ani și nu m-am dus, dar cred că dacă aveam 14-15 ani, m-aș fi dus. Sunt genul de om care vrea să facă lucruri, dar acum mi-ar fi părut rău…adică, Dumnezeu să-i ierte că au murit și că nici n-au știut pentru ce au murit și mă gândesc la părinții ăstora, frate, care au trăit după…știu niște cazuri..au murit copiii acolo în speranța că o să fie mai bine…
Dar când vezi că îți moare și copilul pentru un vis, o credință și îți apare tâmpitul ăsta care se c@#$ pe tine, efectiv, ani de zile, îți vine să te sinucizi.
Și i-am explicat și a reacționat mai mult la asta, cu ce nu aveam. I-am spus cu bicicleta, cum făceam schimb cu altul, i-am zis cu guma, cu ciocolata, cu Pepsi. Și a zis Foarte rău a fost Ceaușescu că nu vă dădea ouă Kinder!Tati, nu ne dădea!…”Le mânca el pe toate!?!….Le mânca, cu nația lui de dobitoc ce-a fost!
Când am ajuns la Casa Poporului i-am zis că aici ținea ouăle Kinder, a zis Aoleo, imposibil să nu mai fie câteva ascunse, să căutăm….Nu, tati, nu mai sunt, a murit ăla demult, l-au împușcat…și n-a avut o problemă că l-au împușcat Dacă a fost rău și v-a ascuns ciocolata și nu v-a lăsat să vă uitați la desene cu Tom și Jerry, trebuia împușcat!
Când o să fie mai mare o să înțeleagă că acum avem și Tom și Jerry, dar tot degeaba. Știi, mi se pare că generația asta a noastră, 30 – 50 de ani, suntem niște străjeri pe niște ziduri ale unei cetăți goale, adică nu păzim nimic, dar păzim că n-am avut și avem impresia că trebuie să păzim oricât de puțin. Ca-n Sobieski și românii, ții minte că ăia au ajuns și mai erau 6 sau 7 de-ai noștri, dintre care unu’ parcă era pe gâtul altuia, că nu mai putea să meargă…Ce faceți, mă, aici?…Păzim!…Ce păziți?…Cetatea!…Nu mai păziți, mă, că nu mai e nimic de păzit, au plecat toți.”

A.Z.: Și cum schimbăm asta? Pentru copiii noștri? 20150714_223832

M.B.: Dacă rămân la aceeași metaforă pe care ți-am spus-o mai înainte, cred că se poate schimba păstrându-ne oarecum din “prostie” sau din credință, prostie în ghilimele și credință dusă la maxim, să ne vadă pe zidurile astea, dar măcar să ne vadă demni, crezând în continuare că mai e ceva în cetate. Cred că putem să murim liniștiți, așa, peste 30 de ani, crezând că apărăm niște lucruri sau că le schimbăm. Și cred că în general România are nevoie de niște oameni ca noi care să creadă că lucrurile se schimbă și să vrea să le schimbe , fără să mai stea pe gânduri dacă e bine să schimbe sau de ce trebuie schimbat. Nu, tată, trebuie schimbat!
Și dacă tot nu se poate, n-ar trebui să fim dezamăgiți, sau n-ar trebui să renunțăm, ar trebui să credem în ccontinuare. Nu știu, cred că așa tre să fie lucrurile.
Gașca mea de prieteni e formată din oameni care cred, unii mai mult, alții mai puțin, într-o schimbare, dar fac lucruri în direcția asta. Și, uite, sunt foarte puțini cei care s-au decis să plece dintre ai mei.
Eu cred că viitorul nostru stă în educație și în școală, pe primele noțiuni asimilate, pentru că dacă pe vremea când eram noi adolescenți a mers asta cu fofileaua și cu ajutatul colegului la lucrare și, uite, de bine, de rău, ne-am fofilat prin viață. Nu neapărat printr-o caracatiță, vreo “La Piovra”, nu, efectiv ai vrut să-l ajuți și pe ăla, și pe ăla, nivelul de cunoștințe generale era cam la fel. Eu cred că în viitor nu mai funcționează: dacă nu ești un tip inteligent într-o lume a viitorului, nu doar în România, ci peste tot, nu vei mai avea șanse să răzbați. Cred că în viitor vei putea să mori liniștit și cu o facultate făcută.

A.Z.: Ți-ar plăcea să fie vreunul dintre ei sau amândoi comedianți?

M.B.: Da, de ce nu? Mi-ar plăcea să devină ceea ce-și doresc, dar să nu se grăbească în decizia asta. Să nu trebuiască acum să se focuseze pe ceva. Cred că perioada cea mai frumoasă a vieții mele a fost adolescența și copilăria spre adolescență, așa, cu puținele care erau.
Am și acum flash-uri: stăteam într-un IAS, mama fiind inginer agronom, eram repartizați de la Craiova într-o zonă și mi-aduc aminte: mă duceam să iau laptele efectiv de unde se mulgea vaca, dintr-un bidon, și mergeam pe jos peste un câmp de mazăre.
La televizor era serialul Baywatch, ba nu, Sunset Beach, care era undeva la 6 seara și se termina cu un generic de apus de soare peste oraș. Și eu ieșeam din casă și soarele apunea peste lanul de mazăre când mă duceam să iau laptele și mă simțeam ca-n Sunset beach. Sunt unele chestii care mi-au rămas bine impregnate. Asta e perioada pe care o iubesc și cred că și copiii noștri ar trebui să se bucure de copilărie, până-n 14 – 15 ani, și să fie concentrați pe a trăi și a se bucura, pe a râde, pe a fi un om bun cu ceilalți. Nu cred în prea multă disciplină și rigurozitate la un copil.
Cred că ar trebui lăsat copilul să se simtă copil atunci când poate și când trebuie, pentru că dacă i-a dat mustața, intervin griji. Adică nu va mai ieși la fotbal, sau dacă va ieși, înainte se și bărbierește. Dacă ți-a dat mustața sau ți-au crescut țâțele…zic asta și de băieți și de fete. În momentul în care fetița începe să poarte sutien la plajă se schimbă lucrurile. Nu zic că nu e un lucru normal, doar că, îti dai seama că…

A.Z.: Începe o nouă etapă…

M.B.: Da, da. Eu mi-am dat seama că am devenit părinte acum 4 ani de zile când a murit mama tatălui meu, Octav se născuse și mi-am dat seama că am devenit tată în momentul în care Mamaie a murit, ultima mamaie, Octav a-nceput să vorbească și să le spună lui Mama și lui Tata – Mamaie și Tataie, mie și Cătălinei – Tata și Mama, și-atunci raportul s-a schimbat. Părinții mei au devenit bunici și noi părinți. Atunci îți dai seama că s-a schimbat, s-a mai dat o foaie și se merge mai departe.
Așa și cu mustața și cu țâțețe. Cred că până la acest moment ar trebui lăsați să copilărească și să se bucure. De aceea cred că indiferent cât de obosit ești când ajungi acasă, e bine să faci măcar o glumă cu copiii, să le aduci zâmbetul pe buze, pentru că țin minte chestiile astea.
Și e important să învețe ce îți aduce zâmbetul și ce îți aduce lipsa lui. Copiii pe care îi cunosc eu și care au crescut cu zâmbetul pe buze sunt niște copii sănătoși, mental și fizic.
Ceilalți, căci cunosc și din aceștia, au în privire o copilărie tristă.

A.Z.: Ce crezi că au nevoie copiii tăi pentru reuși în viață, orice ar însemna asta?

M.B.: Cred că au nevoie de o experiență a copilăriei lângă o familie foarte bine închegată și cu niște valori pe care le respectă, o educație foarte bună și adaptată vremurilor în care trăim, de o energie și de o pozitivitate mai mare decât a altora, au nevoie de cât mai mult râs și zâmbet pe buze, astea pot fi cele mai mari și cele mai bune arme într-un “război” cu viața de acum încolo, și toate acestea dacă le asociezi cu o credință în Dumnezeu, ești ca într-o bilă din aia, de energie, la jocurile de strategie, când eroul poate să treacă prin orice.
Cred că iubirea față de oameni, bunătatea și credința sunt lucrurile cele mai de preț la ora asta, pentru că nu sunt palpabile, nu se pot fura, și atunci poți să le ai tot timpul la tine: o copilărie în care părinții te-au iubit, o viață în care poți să zâmbești oricând și să glumești despre orice și un lucru la care să te rogi seara și să crezi că e mai puternic decât orice pe Pământul ăsta e de ajuns ca să poți să faci lucruri mari.
Și din punctul meu de vedere ar mai fi ceva: eu am fost foarte atașat de oamenii care au dispărut din viața mea și am încercat să-i păstrez pe fiecare așa, ca într- film, un diapozitiv, care din păcate e din ce în ce mai lung, dar le păstrez o imagine pentru că fără să vrei în viitor te întâlnești cu niște situații care au fost trăite de niște oameni anterior și pe care i-ai cunoscut. Și dacă păstrezi aceste imagini poți găsi și niște soluții, amintindu-ți cum a reacționat acel om într-o situație asemănătoare.

A.Z.: Unde te vezi peste 10 – 15 ani?

M.B.: E greu, nu știu. Eu sper ca încă 10 ani să mai muncesc, făcând lucruri pentru oameni. Visul meu e ca după acești 10 ani să nu mai muncesc. Vor crește și cei mici. Mă văd ori la țară, la o căsuță lângă vie, copiii la oraș sau plecați prin alte țări. Și mă văd alături de Cătălina, liniștiți, așa…
Am 36, peste 15 ani o să am 51. Zic bine, nu?…Scuză-mă, schimbăm: cred că pe la 51 de ani aș vre să-mi permit să văd niște lucruri din lumea asta, m-aș plimba, pe cuvântul meu că m-aș plimba. Mi se pare că e ciudat și așa, e o țară mică care ni se pare mare și mi se pare ciudat să muncești toată viața și să nu apuci să vezi o parte din lume.
La 51 de ani știi cum m-aș plimba? Aș lua-o pe nevastă-mea din avion în avion, din vapor în vapor, să mă duc să văd India, Tibet, America, Australia.
Tata avea o hartă a României, căci a călătorit mult și trasase pe ea cu creionul pe unde a fost în toată România. Și când eram mic eram Băi, băiatule!
Și acum eu am o hartă a lumii în care am început să trasez pe unde am fost. Aș vrea s-o am plină, până mor…

A.Z.: Și din când în când te mai întorci la beciul tău, că ai oameni de chinuit…

M.B.: Asta fără doar și poate. Dar poate o să fiu atât de bogat încât o să-mi permit să angajez pe cineva să-i chinuie.

A.Z.: Dar unde mai e distracția atunci?

M.B.:…..Skype, Whatsapp (râdem), ochelari de-ăia virtuali să dau și eu prin aer și să-i lovesc: Te doare, mă? Păi da’ bravo, mă!

Am oprit înregistrarea și a fugit la o altă întâlnire. Iar astăzi, miercuri, când eu mă pregătesc să public această discuție, el se pregătește la Madrid pentru un spectacol. Sper să apuce și el să citească tot articolul, deși a fost cam lung. Mi-am propus să mai editez pe ici, pe colo, dar am realizat că ar fi păcat să fac asta. Sunt foarte interesante poveștile unui tată serios care face aproape în fiecare zi comedie.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*