
L-am cunoscut pe Daniel când a scos untul din mine. Nu, nu e o glumă. Acum vreo 2 ani, alergam prin Herăstrău când l-am văzut pe el alergând în sens invers într-un ritm superior mie. M-am întors și eu și am vrut să văd cât mă pot ține după el. Răspunsul a fost vreo juma de tură de lac, după care eu m-am dus crăcănat spre casă, iar el și-a continuat antrenamentul.
Zilele trecute, un prieten comun, Marius, ne-a pus în legătură. I-am propus să ne vedem, dar mi-a răspuns că ne-ar fi cam greu, având în vedere că el este în cantonament, în Slovenia. Așa că acesta este primul dialog „facebookian” cu un tată:
A.Z.: Cine este Daniel, tatăl?
D.N.: Daniel, tatăl, este un tip împlinit odată cu venirea pe lume a copilului său. Nu există bucurie și satisfacție mai mare!
A.Z Ce lucruri în plac fetei tale?
D.N.: Fata noastră este un mix între mami și tati,
dar cu o personalitate mult mai puternică decât a amândurora. Îi plac lucrurile simple, cele pe care noi, adulții, le-am uitat ori trecem peste, mult prea repede: joaca, plimbatul , dansul…lucrurile pe care le fac toți copiii.
A.Z.: Îi place fotabalul?
D.N.: Da! Dar mai mult să-l joace, decât să-l privească. ☺
A.Z.: Ți-e greu să fii atât de mult plecat prin catonamente, meciuri în deplasare etc?
D.N.: Da, e o problemă aceasta a timpului…chiar și cel dintr-o săptămână normală, și nu doar pentru un sportiv, ci și pentru un om obișnuit. Ne-am dori să petrecem mult mai mult timp alături de copiii noștri dar,din păcate…
Și apoi, orele acelea de joacă, plimbat sau lecții zboară așa de rapid.
Eu, însă, sunt spre final de carieră, așa că voi avea timp berechet după aceea.
A.Z.: Având în vedere lipsa crasă de civilizație de pe stadioanele din România, ți se pare ok să vii cu copilul la meci? Dacă da, cum îi explici (dacă îi explici) de ce se poartă și vorbesc atât de urât unii oameni?
D.N.: E foarte greu să-ți aduci copilul la meci la noi, dar nici nu trebuie să îi protejăm de lumea reală, exagerat. Am fost cu ea pe stadion și voi mai merge, chiar dacă csunt condițiile care sunt.
E greu să îi explici așa ceva, depinde de vârsta copilului. Apoi, îl faci să înțeleagă că toți vor să câștige și se mai supără când nu se întâmplă asta, însă important este că au participat la acea competiție sportivă.
A.Z.: Ai jucat câțiva ani și în străinătate. Unde ți-ar plăcea/ți-ai dori să crească fata ta?
D.N.: Am jucat ceva timp în Franța și pot spune că am învățat ceva din cultura și mentalitatea francezilor, însă nu aș putea spune că mi-ar fi mai bine dacă aș opta să mă stabilesc acolo. Aș vrea să trăiesc în România, dar cu condițiile de afară…pentru că la momentul actual, condițiile de la noi sunt departe de o țară cu adevărat europeană, din toate punctele de vedere.
A.Z.: Ce înseamna condiții de afară? Ce nu există în România și ți-ar plăcea să existe?
D.N.: Sunt multe de spus, diferența de la mentalitate până la infrastructură. Avem multe lipsuri (școli, spitale, oameni competenți etc) însă tot timpul vom spera la mai bine.
A.Z.: Ce îți place cel mai mult să faci cu ea?
D.N.: Sunt lucruri diferite pe care le face cu mine și altele cu mama ei. Cred că la fel este și la tine…Hai să spunem că facem lucrurile mai…sportive( fizice) împreună: alergăm, mergem în parc, bicicletă, minge.
Mai devin și nava ei spațială din când în când, uneori căluțul etc ☺ ☺
A.Z.: Dacă ai putea să-i dai doar 3 sfaturi în viața asta, care ar fi acelea?
D.N.: E greu să te ghidezi după anumite lucruri…nu știi cum se vor schimba vremurile peste 15 ani.
I-aș spune doar să facă ceea ce simte, să fie responsabilă și că, indiferent de problemele care îi vor apărea în cale , să știe că va avea tot timpul doi prieteni, care o vor sprijini toată viața: Mami și Tati!
A.Z.: Peste 12…hai 15 ani :), vine acasă și ți-l prezintă pe iubitul ei, care este fotbalist. Prima ta reacție?
D.N.: Prima mea reactie?…Îl întreb cu ce echipă simpatizează, să știu dacă îi mai deschid ușa sau nu. ☺ ☺
A.Z.: Dar dacă ai putea să-i faci această recomandare, i-ai recomanda un iubit/soț fotbalist?
D.N.: E foarte puțin importantă ocupația prietenului ei. Sunt alte criterii pe care cred că le-aș pune înaintea ocupației, dar cel mai important lucru este să-l placă ea.
A.Z.: Când te gândești la ea și la viitor, de ce îți este frică? (Dacă ți-e frică de ceva)
D.N.: Îmi este frică doar de lumea în care trăim: o lume schimbătoare, plină de tentații, o lume nebună…
Atâta timp cât va avea o educație bună, echilibrată, din care să învețe ceva, nu îmi e frică de ceea ce va fi.
A.Z.: Lucrul de care ești cel mai mândru, ca tată?
D.N.: Păi tocmai ăsta e lucrul de care sunt mândru: că sunt tată! Și toți părinții ar trebui să se simtă la fel! Nu-i sentiment mai frumos pe lume decât acela când copilul tău te strigă mama sau tata!
A.Z.: Și cel mai mare regret?
D.N.: Poate că nu am devenit părinți mai devreme. Cu vreo 5-6 ani mai devreme…creșteam și copilăream împreună. 🙂
A.Z.: Ți-e dor să fii copil?
D.N.: Îmi este, da! Mereu îmi amintesc cu plăcere de copilărie. Retrăiesc o a doua copilărie alături de copilul meu și toți părinții ar trebui să facă la fel.
Cine a uitat să mai fie copil, nu mai există.
A.Z.: Unde te vezi, pe tine și/sau pe voi, peste 20 de ani?
D.N.: Nu știu ce va fi peste 1 an, darămite peste 20! Sper să fim sănătoși cu toții, să ne vedem copiii crescând frumos, corect și sănătos!
Mi-a fost greu să aleg un titlu pentru acest interviu, pentru că am avut cel puțin 3 citate favorite. Sunt mulțumit cu varianta aleasă, dar din ce a spus Daniel, cel mai mult mi-a plăcut asta: Cine a uitat să fie copil, nu mai există. Din păcate, aș mai adăuga eu.
Leave a Reply