Sunt bărbat, deci sunt iremediabil sedus de mrejele televizorului

Nu că mă laud, dar am o teorie foarte deșteaptă, dezvoltată pe parcursul câtorva minute bune: până la apariția televizorului, bărbații iși umpleau timpul liber făcând războaie și/sau copii. Multe războaie și foarte mulți copii. Astfel că, la un moment dat, Consiliul Mondial al Văduvelor de Război și al Mamelor cu Cel Puțin 9 Copii s-a întrunit să găsească o soluție. Din informațiile mele pe surse, ședința s-a desfășurat cam așa:
– Fetelor, e belită! Ce ne facem?
– Hai să inventăm ceva.
– Super! Ce?
– Televizorul!
– Bravo, fată! Gata, așa rămâne!
– Nu, și să le dăm senzația fraierilor că e ideea lor!
– Ahahahahah…adică cum facem de obicei. Buuuuuun!
Și ca lucrurile să degenereze total pentru noi, s-a mai venit cu o propunere:
– Stați așa…și dacă tot facem asta, îi lăsăm pe fraieri fo’ 50 de ani să se obișnuiască cu el și apoi inventăm Mega Image-ul la fiecare colț de stradă ca să le stricăm serile.
– Ahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahahaha!!!!

Și cumva, nu știu cum, ajungem la mine. Măi, mi se strânge inima când mai aud câte un prieten că zice Nu m-am mai uitat la tv de 6 luni. Îmi vine să mă duc să-l iau în brațe și să-l întreb ce necazuri groaznice îl fac să renunțe la atât de multe mici bucurii: vreo reluare din Seinfeld, episodul 8487 din seria 2471 din Tânăr și Neliniștit sau emisiunile de analiză politică din fiecare seară în care te simți exact ca în 1984 a lui Orwell: în funcție de canalul tv la care te uiți, același personaj este fie erou, fie dușman. Cum să renunți la așa ceva!!??

Pentru că sunt genul care mănâncă și carne și bea și Cola (și Pepsi și Coca), până să începeți să aruncați cu pietre, trebuie să spun în apărarea mea că nu-mi pare rău. Nu, asta nu e în apărarea mea, dar m-am gândit s-o spun oricum. În apărarea mea tre să spun că șmecheria e să nu ajung să deschid televizorul. Și aici mai am o teorie deșteaptă: nu-l deschid, nu mă uit la el.
Problema e că, la fel ca și la Cola, mi se face poftă. Și, după ce ajung acasă, mă joc cu Mark mult (să tot fie vreo 17 minute), vorbesc suficient cu Iulia (să tot fie 6 – 7 minute), o ascult mai mult decât suficient pe Iulia povestind (fărănumărfărănumărfărănumăr), încep să dau târcoale telecomenzii. Dacă nu mă vede Iulia, o apăs. Dacă mă vede, mă repliez:
– Ce faci?
– Bine, tu?
– Nu, ce faci cu telecomanda în mână?
– Auzi, chiar voiam să te întreb: crezi că telecomanda asta mă face să par gras?
Sau:
– Ce faci cu telecomanda în mână?
– Hm, ce chestie..tu știai că sunt peste 30 de butoane pe această telecomandă?

Problemele adevărate apar dacă apuc să dau drumul la tv, să mă întind și eu pe canapea (da’ ce? nu merit și eu după o zi de muncă??) și să mă uit la ceva, orice. Și chiar dacă, atenție!, singurele sporturi la care mă pot uita sunt lupte, curling sau ciclism, având cablu de la UPC (Alo, Șefu’ dă la UPC, se aude!!??), SI-GUR găsesc ceva interesant și educativ pe care să-l urmăresc: vreun film pe care l-am mai văzut de 4 ori sau vreo cădere de guvern în vreo țară despre care nu știu nici măcar pe ce continent se află, după nici 40 – 50 de minute petrecute acolo, aud o voce:
– Cum facem? Te duci la Mega sau stai cu copilul?
– Facem cum vrei tu.
– Ok, atunci mă duc eu la Meg…
– Bine, fie, mă sacrific eu și ies din casă să mă duc la Mega. Mark, mergi cu mine?
Și dacă am noroc să zică copilul Da, când mă întorc obosit (indiferent ce trebuie să cumperi, secretul e să pari obosit când intri în casă), consider că am dreptul să mă odihnesc un pic în canapea. Unde, când mă arunc, cad întâmplător peste telecomandă iar televizorul se aprinde fix pe indicii bursieri. Nu joc la bursă, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să fiu informat. Nu?

 

 

Acest pamflet este plin de exagerări și pentru că nu vreau să ies cu imaginea pătată, simt nevoia să fac câteva precizări:
1. Nu mă joc cu copilul doar 17 minute. Chiar au fost câteva cazuri când am făcut niște eforturi supraomenești și m-am jucat și 21 de minute încontinuu.
2. Habar n-am la ce episod a ajuns Tânăr și Neliniștit. Dar când dau peste el, râmăn fermecat minute bune cum nu se schimbă nimic în acel serial.
3. Mănânc carne și beau Cola, dar la un moment dat, demult, am gustat și conopidă și varză de Bruxelles, deci eu zic că încă sunt în bonus.
4. Iulia nu vorbește atât de mult. Cred. De la un punct încolo îmi pierd concentrarea și nu mai știu.