Cred că e important să stabilesc un lucru încă de la început: ca un mândru reprezentant al regnului uman masculin, pot spune cu mâna pe inimă că n-am refuzat în viața mea sexul. Până pe la 37 de ani. După, na, te mai lasă…genunchii, mai începi să preferi un meci sau o bere, te mai lasă…genunchii. Mă rog, ați prins ideea, îmi place să fac sex la fel de mult ca oricărui alt bărbat.
Tocmai de aceea am remarcat că bucuria mea de a face sex cu iubita mea în timpul sarcinii a fost într-o relație invers proporțională cu burta ei: cu cât era mai mare burta ei, cu atât mă lăsau pe mine mai tare genunchii. Sigur, nu m-au lăsat niciodată de tot, pentru că eu sunt convins de două lucruri:
1. Orice bărbat este, DE FIECARE DATĂ, la fel de uluit și de bucuros că cineva și-ar dori să se culce cu el. Nu ne obișnuim cu ideea asta, iar din acest punct de vedere (da, știu, și din multe altele) rămânem mereu acei adolescenți nesiguri, plini de hormoni și visând la sexul care nu se mai întâmplă o dată. Iar atunci când se întâmplă, nu ne vine să credem c-a dat ditamai norocul peste noi.
2. Orice bărbat trăiește cu frica reală, din momentul în care a terminat o partidă de sex, că aceea a fost ultima oară când a avut parte de așa ceva. Că atât i-a fost norocul și că toată viața va trăi din amintiri. Așa că următoarea dată când se ivește ocazia, revenim la punctul 1 și nu ne vine să credem c-am mai tras o dată lozul cel mare.
Bun, având făcute aceste precizări, acum puteți înțelege mai bine situația în care ne aflăm noi, bărbații, în timpul sarcinii. Nu, nu vă găsim tocmai apetisante. Nu, dacă am avea libertatea de a alege, nu cred c-ați fi în Top….în topul preferințelor noastre. Dar asta nu înseamnă că atunci când vă întrebăm dacă vreți și voi spuneți Da! sau atunci când ne întrebați voi, nu depășim orice barieră fizică sau psihică și ne bucurăm ca niște copii ce suntem de acea experiență.
Pentru că nu-mi plac lucrurile făcute de mântuială, am analizat atent acest fenomen și am ajuns la câteva concluzii referitoare la motivele care fac sexul în timpul sarcinii mai puțin plăcut pentru noi:
1. Măi, în primul rând, cine, Doamne iartă-mă, ar vrea să facă sex cu un pui de cașalot?
2. Burta cea mare a mamei, atunci când o vezi de-aproape, îți poate trezi foarte multe sentimente. NICIUNUL dintre ele (dacă nu există fetișuri, pe care nu le condamnăm, dar nici nu le discutăm aici) nu au vreo legătură cu dorința de a o lua pe deținătoarea burții și a face niște lucruri cu ea ce nu pot fi povestite pe acest blog.
3. Dacă ești genul de bărbat căruia i–au plăcut filmele de groază sau SF pe când erai mic, atunci când vezi burta aceea care tot crește, primul lucru la care te gândești este Alien. Jur! Îți și închipui cum chestia aia mică și băloasă din metal crește acolo, înăuntru. Păi cum să vrei s-o îmbrățișezi pe Regina care poartă în pântece dușmanul de moarte al rasei umane? Sau cum să riști să deranjezi monstrul dinăutru?
Și așa ajungem la cea mai mare problemă a noastră: noi suntem ferm convinși, 150%, împotriva tuturor evidențelor, că avem niște…genunchi atât de lungi și puternici încât sigur îi putem face rău copilului din burtă. Sau, cumva, că el, micuțul, captiv acolo, trebuie să trăiască acest supliciu de a-și vedea părinții făcând chestia aia despre care nu vorbim. Poa’ să spună cine ce-o vrea, noi știm mai bine și nimeni nu ne poate schimba convingerea. Iar dacă, fiind prin ultimele luni de sarcină, copilul se mai și mișcă în timpul actului gata, aia a fost, acela e singurul moment când poți auzi un băbat spunând:
– Nu vrei mai bine, să stăm așa, îmbrățișați? Mi-e dor doar să ne ținem în brațe…
Totuși, în ciuda acestor motive, cred că avem impregnat în ADN-ul nostru, în urma evoluției și pățaniei atâtor altora înaintea noastră, faptul că trebuie, în timpul sarcinii, fie că ne place mai mult sau mai puțin, fie că ne sperie sau nu, TREBUIE să facem cât de mult sex putem. Căci apoi se naște copilul și urmează o perioadă mai lungă sau mai foarte lungă cu genunchi sex. Dar asta e o altă poveste…
Sursa foto: https://www.stayathomemum.com.au
Follow
Send
Tare bine ar fi daca nu ai generaliza. Din experiența mea si a(prea) multor mame din jurul meu sunt tot mai multe situatii inverse în care ea vrea si el nu, încât nu cred ca e pentru nimeni sănătos sa perpetuăm această prejudecată care, la proba contrarie, naște frustrari si conflicte. Iar asta e valabil de îndată ce apare copilul in burta sau afara… in plus si pentru bărbați e nasol ca,daca au apucat sa refuze, conform generalizării, nu sunt suficient de bărbați… felicitări pt ca nu ai refuzat,dar e pt ca asa esti tu, nu pt ca asa sunteti toti.
Ai dreptate Cristina. Sincer am exemple in jurul meu de barbati cu femei acasa, care refuza sexul. Desi ele sunt foarte doritoare si isi si exprima aceasta dorinta. Si nu au pe altcineva, asta o stiu sigur. Pur si simplu pentru ei sexul nu mai este atat de important. Nu inteleg de ce…