Siguranța copiilor noștri

Iulia și cu mine avem un copil foarte norocos. Și nu spun asta ca pe-o laudă la adresa noastră, căci nu despre asta vreau să povestesc aici.
Mark este un norocos căci de peste 6 ani de când există el pe acest Pământ, nu am fost nevoiți nici măcar o dată să îl lăsăm singur. Niciodată.

Săptămâna trecută, la invitația Tedi, am fost la o școală din București să asist la o oră de educație a siguranței în rândul copiilor care tocmai termină clasa a I-a, deci copii de 7 – 8 ani.
La întrebarea doamnei învățătoare: Câți dintre voi ați rămas vreodată singuri acasă? mai mult de jumătate (spre trei sferturi) din clasă au ridicat mâna sus!!
Mi s-a făcut pielea de găină căci, plecând de la premisa că acei părinți chiar nu au altă opțiune, m-am gândit că trebuie să le fie nu greu, ci extrem de dificil să plece știind că le rămâne copilul singur.

De aceea mi se pare și mai admirabilă inițiativa Tedi și a lor Școală a Siguranței, niște ore de educație ținute de polițiști locali care le povestesc copiilor, pe înțelesul lor și prin povești, cât de important este să respecte câteva reguli:
– să nu deschidă ușa la străini
– să facă zgomot atunci când cineva încearcă să intre cu forța în casă
– să nu povestească altora că rămân singuri acasă
– etc.

Căci dacă tot n-ai variantă și îți lași copilul singur, mi se pare important ca pe lângă mesajele pe care i le transmiți tu, să existe unele transmise de niște oameni în uniformă, nu? Oamenii în uniformă sunt impunători chiar și pentru niște adulți, ce să mai vorbim de niște copii. Plus că la noi în societate avem și această credință prostească, și anume că polițiștii sunt mai degrabă răi. De ce se întâmplă asta e un subiect pentru altă dată, dar dacă tot se întâmplă, nu mai bine există niște oameni în uniformă care să le fie apropiați copiilor noștri?

Și apropos de oamenii în uniformă: după o jumătate de oră în clasă, ne-am dus în sala de sport pentru niște exerciții aplicate legate de siguranța rutieră și nu numai. Măi, mi s-a umplut inima de bucurie să-i văd pe acei polițiști (o doamnă și doi domni) jucându-se de la înălțimea staturii și a uniformei lor cu acei copii. Nu pe genul: Hai să vă arătăm cum să vă jucați voi. Nu! Pe genul: Hai să ne jucăm împreună!
A fost un haos minunat pentru treizeci de minute, haos care ne-a făcut pe toți să uităm de furtuna de afară și să ne amintim cât de frumos e să fii copil și cât de frumos este să te joci, indiferent de vârstă.

Iar ora s-a încheiat cu cei de-a-ntâia care le-au transmis “uniformele” Școlii Siguranței Tedi către cei care tocmai termină clasa pregătitoare. Ceea ce înseamnă că o serie nouă de copii va învăța cum să se țină departe de probleme acasă, pe stradă sau în vacanță.

Da, e minunat să fii copil! Și e foarte bine să-i învățăm de mici cât mai multe lucruri. Lucruri de care sperăm să nu aibă nevoie vreodată, dar pe care e important să și le amintească atunci când apare un pericol.

Acest articol a fost scris cu sprijinul Tedi, o marcă în care eu am încredere. Mulțumesc celor care sprijină mărcile care sprijină celmaibuntată.ro.