
Acest articol conține scene de nuditate mai mult sau mai puțin închipuită și nu este recomandat copiilor sub șaiș…cinșpe…ok, mai jos de paișpe ani nu cobor nici cu Poliția. Iar acest disclaimer îi va face probabil pe toți copiii rătăciți pe acest blog să-l citească.
Duminică dimineața într-o familie bucureșteană oarecare compusă dintr-un tată, o mamă și un copil pe nume Mar…cel. În timp ce Marcel se delectează cu niște desene animate, tatăl lui Marcel o cheamă pe mama lui Marcel în dormitor, pentru o chestie extrem de urgentă:
– Iubito, vino repede, mi-a apărut ceva!!
– Ce-ai pățit? zice mama lui Macrcel, intrând stresată în dormitor. Să sun la 11..vai, ce porc ești! țipă ea, ușor jenată dar și plăcut impresionată de p..iciorul mai mic al tatălui lui Marcel, proaspăt trezit și el din somn.
– Te invit lângă mine
– Nu se poate, dacă vine Marcel?
– Nu vine, că i-am pus Kung Fu Panda și durează peste o oră. Până la sfertul filmului suntem gata demult, cu tot cu chestia aia pe care o vrei tu înainte…
– Preludiu?
– Aia, exact!
– Bine, fie! zice mama lui Marcel, părând doar să se lase greu convinsă.
– Vino în brațele tandre ale iubitului tău protector! n-a zis în viața lui tatăl lui Marcel.
– Hai că vi..aaaaa, ce mâini reci ai. Încălzește-le!
Aici urmează o paranteză mare pentru prezentarea pe larg a acestei stări de fapt și a soluțiilor ingenioase găsite de tatăl lui Marcel. Dacă deja v-ați înfierbântat, e cam patetic. Dar nu vă faceți griji, spre final voi reveni la această scenă de iubire conjugală.
Tatăl lui Marcel este un tip mișto…zice lumea. Ca orice bărbat, se plânge non-stop că vrea sex și că nu primește suficient. Căci, vorba aia, ce mai înseamnă suficient în ziua de de azi? Ca să nu mai lungim vorba, tatăl lui Marcel este un om deosebit. Și mama lui Marcel este deosebit de friguroasă. Dacă vă aflați pentru prima oară pe acest blog trebuie să știți ce înseamnă „friguroasă” când vine vorba de mama lui Marcel: ea oprește centrala de apartament undeva în jur de 15 iulie, numai pentru a-i da drumul la începutul lui septembrie, în primele seri când îi este „un pic de frigulică”. Iar pe timpul iernii…fiecare factură la gaze zici că este factura de regularizare…o știți, factura „saună” cum îi zic eu: cum o deschizi și îi vezi valoarea, transpiri instananeu 2 kile. Iar adevărata factură de regularizare a lunilor de iarnă costă cât un rinichi..d-ăla bun.
Bun, acum că i-am prezentat pe cei doi protagoniști, trebuie să înțelegeți că tatăl lui Marcel a dezvoltat de-a lungul celor 15 sezoane reci petrecute alături de mama lui Marcel (și când spun sezon rece, mă refer la anotimpul standard cuprins între lunile octombrie și sfârșit de mai) o serie de tehnici care să îi permită să se bucure alături de iubita sa de câte o partidă de sex fierbinte, indiferent că afară sunt -20 de grade sau 10 cu plus, ceea ce în cazul mamei lui Marcel înseamnă cam același lucru, respectiv „frigu’ dracu’!”.
Și pentru că la noapte se anunță cea mai rece noapte a sezonului, tatăl lui Marcel mi-a dat permisiunea (să vedem ce-o să zică și mama lui Marcel când o să citească) să vă povestesc și vouă tehnicile lui. Iată-le:
1. Sexul fierbinte presupune o atmosferă fierbinte. Conform literaturii de specialitate, atmosfera fierbinte începe de la peste 50 de grade. Nu trebuie să exagerați, dar fără un minim de 26 de grade în orice colț al casei, mai bine vă culcați direct și nu vă mai faceți sânge rău.
2. Uitați de lenjeria intimă. E doar un motiv pentru ca mama copilului care locuiește cu voi în casă să vă spună că pentru asta trebuie să așteptați până se mai încălzește vremea. Ceea ce în unele cazuri poate să însemne lunile de vară.
3. Dacă totuși insistați cu lenjeria intimă și primiți un răspuns afirmativ, ar trebui să aveți niște așteptări realiste: ciorapii de plasă și portjartierul vor fi înlocuiți de niște dresuri 40 deni, pantofii cu toc cui vor fi înlocuiți de papucii îmblăniți cu vreo față de șoarece obosit, iar haina de blană cu nimic pe dedesubt va fi înlocuită de haina de blană cu pijama groasă și urâtă pe dedesubt.
4. Dacă ești ca tatăl lui Marcel și ai probleme cu extremitățile (nu fiți porci, nu vorbim aici de Acea Extremitate) în sensul că ai mereu mâinile și picioarele reci, trebuie să știi că este perfect acceptabil să stai gol în pat, atâta timp cât ți-ai pus mănușile și ciorapii groși de lână. Ar fi bine, totuși, să nu-ți faci vreun selfie, nu dă chiar bine.
5. Și nu în ultimul rând, nu uita cea mai importantă regulă: Milogește-te! Perseverează! Nu ceda! Cerșește! În cazul de față, scopul chiar scuză mijloacele! Sigur, această tehnică nu are nicio legătură cu sexul fierbinte pe vremea geroasă, dar nu stric niciodată s-o menționezi pentru a le da de știre și colegilor că fac bine ceea ce fac.
Bun, gata paranteza, ne întoarcem la scena de amor:
– Hai că vi..aaaaa, ce mâini reci ai. Încălzește-le!
– Sigur, iubire, ce mănuși preferi să-mi pun: cu un deget sau cu 5?
– Și picioarele?
– Sunt demult învelite în prosoape înmuiate în apă fierbinte. Duduie de căldură!
– Bine, dar după ce mă dezbrac tre să mă lași un pic să mă încălzesc sub plapumă!
– Nu e nicio grabă! Plus că am dat drumul și la salteaua electrică!
– Te-ai ocupat de toate, nu-i așa?
– Tot ce-i mai bun pentru doamna mea!
– La cât ai dat centrala?
– ……….
– Ale….tatăl lui Marcel, la cât ai dat centrala?
– Iubire, îmi cer scuze, cred că doar la 25 de grade!!
– Of, de-asta mi-a fost mie friguț toată noaptea!
– Mă ierți?
– Sigur. Te doresc!
– Și eu te doresc!
– Și eu îmi doresc un alt desen, că m-am plictisit la Kung Fu Panda!!
Sursa foto: www.someecards.com
Biineee marcel! Ai uitat de centrala! Asa am petrecut eu weekendul asta. A inceput cu… e cam frig aici! Continuarea o banuiti! Data viitoare pun sticle cu apa calda in pat!