Sentimente

Dragoste, fericire, tristete, gelozie, mandrie, implinire, plictiseala, frustrare. Sentimentele sunt de cand lumea si sunt o parte integranta a fiintei noastre. Si, ca sa lamurim lucrurile de la inceput, cu totii (deci si copiii) avem si sentimente negative, care SI-GUR nu vor disparea doar ca pentru alegem sa le ignoram.
De cand cu aceasta noua indeletnicire (da, da, cea de tata) sentimentele mele au capatat valente necunoscute pana atunci. Ori s-au manifestat in situatii cu totul surprinzatoare. Asa ca hai sa vedem:

1. Dragoste – sunt convins ca urmatoarea comparatie ii va ofensa pe unii, adica pe cei care nu au avut niciodata un caine. Dar abia dupa ce s-a nascut Mark am inteles ce inseamna dragostea neconditionata. Asa cum un caine te iubeste orice i-ai face si tot ce isi doreste este sa iti faci un pic de timp si pentru el, asa mi se pare mie ca iubesc parintii. Indiferent ce face copilul tau, indiferent daca te baga in seama sau te ignora, indiferent daca vorbeste cu tine sau tipa la tine sau intra in “silenzio stampa” si iti tranteste usa de la camera lui in nas, tot ce iti doresti este sa il/o iei in brate, sa ii spui cat il/o iubesti si ca vei avea grija de el/ea toata viata ta si ca nu vei lasa pe nimeni, niciodata sa ii faca vreun rau. Exact ce mi-ar fi spus si Rambo sau Jordanel daca ar fi putut sa vorbeasca, va garantez.

2. Fericire – pe asta trebuie sa o impart in 2 “subsentimente”
a. Fericirea absoluta. Nu cred ca se intampla de foarte multe ori in viata, dar cred ca fiecarui parinte i se intampla macar o data. Pentru mine momentul a fost cand i-am auzit prima oara vocea lui Mark. Avea aproape 4 luni, ii faceam baie intr-o seara in cadita lui si, ca de obicei, am inceput sa tin un discurs cantat, de o elevatie intelectuala de necontestat…ceva de genul: “Dadudibabubambamtampam”. Si atunci l-am auzit razand clar, lung si neintrerupt…m-am uitat la Iulia si ea la mine si am stiut fara indoiala ca acela a fost unul dintre MOMENTELE vietii mele.
b. Fericirea post-stress. Cand te trezesti noaptea si copilul are 39,5 si ii faci dus rece si impachetari cu prosoape ude si ii iei temperatura care nu scade si el plange pentru ca nu intelege de ce l-ai trezit si de ce il chinui asa. Si cand pui apa pe el are frisoane din cauza socului termic. Si faci asta timp de 1 ora si febra nu scade si suni la o prietena doctor care iti spune ca acum il imbraci si te duci cu el la Grigore (Alexandrescu). Si exact inainte sa iesi pe usa, stiind ca la spital doctorii il vor lua de langa tine si ii vor scadea febra dar il vor trata ca pe un caz de urgenta si esti ingrozit de acest gand, exact atunci ii mai iei o data febra si vezi ca a scazut. Mda, that’s fucking happiness right there.

3. Tristete – e superb atunci cand un cuplu isi doreste un copil, incepe sa “lucreze” la el si, pana sa isi dea seama, urmeaza sa devina parinti. Doar ca atunci cand ti-l doresti si “lucrezi” si “lucrezi” si “lucrezi” (nu fiti nebuni, nu in aceeasi noapte) si apoi, la un moment dat ea vine la tine si stii din privirea ei, chiar inainte sa iti spuna cele 2 cuvinte pe care ai ajuns sa le urasti: “Mi-a venit”. Da, poate ca in primele luni e si frustrare acolo. Pentru mine, insa, dupa o vreme, era doar foarte multa tristete.

4. Gelozie – aici e simplu, din pacate. De cate ori ma duc si il intreb “vrei sa ne jucam/sa iti citesc/ sa iti dau sa mananci/sa te spal?” sau orice altceva si raspunsul lui sec, far nicio inflexiune a vocii este “Nu, vreau cu Blablabla pentru ca blablabla”…da, din pacate asta aud de multe ori dupa “NU”. Oricata intelegere, oricat mi-ar placea in teorie sa il stiu independent si capabil sa se descurce, in momentele acelea ma simt naspa rau.

5. Mandrie – si aici lista este extrem de lunga. Pe mina ma distreaza si ma uimeste de fiecare data cat de mandru pot sa fiu cand il aud cum se partzaie sau ragaie. Am crezut ca e o chestie doar pentru bebelusi, dar inca mi se mai intampla. Cat de tare!

6. Implinire – sunt fericit si va anunt cu mandrie ca ma simt implinit in fiecare moment al vietii mele. Mi se pare ca am o viata minunata. Fara niciun grad de comparatie. Fara “mai minunata decat acum 3 luni” sau “mai minunata de cand nu stiu ce”. Si ce mi se pare foarte tare este ca trebuie sa muncesc pentru asta. Trebuie sa fac eforturi. Trebuie sa ma straduiesc. Si asa ajungem la urmatorul sentiment

7. Plictiseala – m-am simtit in foarte multe feluri in ultimii 3 ani. Mai mult ca sigur ca m-am simtit si plictisit de cateva ori. Imi cer scuze, nu imi mai aduc aminte acele momente. Mi se pare ca am avut o viata PLINA. Cu bune si cu rele, dar PLINA. Dar da, simt uneori nevoia sa ma plictisesc. De ceva, orice.

8. Frustrare – am crezut ca “De ce-urile?” ma vor innebuni. Nici pe departe atat de rau ca “NU”-urile. “Nu” la si pentru orice, “Nu” by default, “Nu” desi ieri iti placea, “Nu” desi vezi si tu cat iti este de rau, “Nu” desi vezi ca ma tarasc si ca am nevoie de o pauza, Nu nu nu nu nu nu nu. Am 3 cuvinte pentru voi: FRU STR ANT!

Cred ca ar fi bine sa inchei intr-o nota optimista. Ca sa va conving sa mai treceti si alta data pe aici…
(Dar chiar cred asta: sentimentele rele sunt bune. In sensul ca ele vor aparea oricum. Si cu cat invatam mai repede acest lucru si cum sa le facem fata, cu atat mai bine ne va fi. Noua, adulti si/sau copii. )
…asa ca

NU.