1. Mingea: este permisa utilizarea oricarui tip sau dimensiune de minge sau inlocuitor de minge. Pentru rezultate spectaculoase, dar cu impact minim asupra terenului de joc si a mediului inconjurator, se recomanda utilizarea unei mingi de plastic, nu foarte grea. Bineinteles, se poate folosi si o minge de fotbal adevarata, nerecomandata insa de Federatia Internationala de Fotbal in Casa (vezi de ce la punctele 3 si 5).
2. Echipele: jocul se desfasoara intre 2 echipe. O echipa, denumita generic Mark, se afla mereu in atac, in sensul ca este INTOTDEAUNA in posesia mingii descrise la pct. 1 al acestui regulament. Cea de-a doua echipa, numita tot generic, dupa caz, Alex/Iulia/Alex si Iulia/Bunici/Prieteni in vizita se afla mereu in apararea obiectelor din casa aflate in pericol, atata timp cat mingea se afla la echipa Mark (adica intotdeauna).
3. Modalitatea de lovire a mingii: mingea se poate lovi in orice fel si cu orice parte a corpului. Studiile efectuate in ultimii 3 ani demonstreaza o tendinta clara e echipei din atac (Mark) de lovire a mingii doar din dropgol, ceea ce duce intr-adevar la o traiectorie extrem de spectaculoasa si greu de prevazut de catre echipa din aparare.
4. Terenul de joc: orice camera a casei. Tot din studiile efectuate in ultimii 3 ani se poate observa ca au fost utilizate cu predilectie urmatoarele zone: zona din apropierea televizorului; zona din apropierea canilor aflate la vedere; zonele de sub orice bec/lampa din casa; zona din apropierea aragazului atunci cand pe acesta se afla o oala/tigaie incinsa.
5. Scopurile jocului: fiecare dintre cele 2 echipe are cate un scop independent de cel al echipei adverse. Echipa din atac (Mark) isi propune de fiecare data sa traga un sut cat mai spectaculos/tare/sus si, intr-o situatie ideala, sa sparga ceva, orice aflat pe terenul de joc sau in imediata sa apropiere. Echipa din aparare incearca, din rasputeri si uneori fara succes, sa apere obiectele din casa. Din nou, pe baza acelorasi studii, echipa din aparare a inteles ca nu poate pazi TOATE obiectele in acelasi timp si atunci si-a focusat atentia pe obiectele considerate strategice: televizor, planta, cescutele Iuliei, aragazul si oalele de pe el si cam atat. Restul, din ciclul “Dumnezeu cu mila” sau “si-asa farfuria aia de la maica-ta nu-mi placea”.
6. Finalul jocului: jocul se termina in unul din urmatoarele 3 cazuri:
a. Atunci cand oboseste/plictiseste echipa din atac. Daca echipa din aparare a obosit sau s-a plictisit…ei bine, nu intereseaza pe nimeni.
b. Atunci cand mingea se duce sub pat si nimeni nu are chef sa se bage dupa ea. Si, in ciuda plansetelor echipei Mark, echipa din aparare reuseste sa se tina tare.
c. Atunci cand se sparge ceva sau aproape se sparge ceva si pe unul din jucatorii echipei din aparare (sa il numim generic Iulia) il apuca nervii aia mari si stabileste ca asta a fost.
De la inventarea acestui joc si pana acum, s-au jertfit pe altarul performantei urmatoarele obiecte: o lampa, 2 cescute, 2 papusi Momiji, lampa de podea s-a crapat, planta a pierdut un numar rezonabil de frunze iar televizorul, in ciuda a peste 50 de lovituri primite, reuseste sa ramana in joc.
Probabil ca la un moment dat, nu foarte indepartat avand in vedere forta loviturilor din ultimele luni, Seful Suprem al Casei (da, stiu baieti, si mie mi-ar fi placut sa fiu eu) va scoate acest joc in afara legii. Si aia va fi.
Follow
Send
Leave a Reply