Scuze publice

Nu știu despre voi, dar eu sunt un norocos. Sunt norocos din atât de multe puncte de vedere, că n-aș ști de unde să încep. Așa că astăzi vă voi povesti despre cele două faruri ale mele.

Nu, nu farurile de la mașină, ci farurile călăuzitoare din viața mea. Voi poate credeți că ele se numesc Iulia și Mark sau Mama și Tata. Ei bine, în cazul meu ele se numesc…D. și G.

Băieții ăștia doi…dar ce zic eu „băieții”…Oamenii ăștia doi, cu O mare, veghează mereu ca eu să nu o iau pe arătură. Cum fac un pas greșit, cum „Pac”, unul dintre ei îmi atrage atenția. Și, adevărul este că am făcut mulți pași greșiți în ultimul timp. Cred că e din cauză că mi s-a urcat la cap cu apariția acestei cărți și am uitat lucrurile importante. Uitați aici două exemple:

În primul rând, nu știu ce-a fost în capul meu când am fost de acord ca pe coperta 4 a cărții să apară, în background, culoarea albastră. Asta în timp ce, pe cotor, background-ul este roșu.
Voi vă dați seama!?! Sigur, nici eu nu mi-am dat, noroc cu acești prieteni…scuze, Prieteni, care mi-au atras atenția asupra lucrurilor importante: și anume că deși EU nu simpatizez cu Steaua, adevărata problemă este că EI țin cu Dinamo. Și nu se poate o asemenea rușine, respectiv ca această carte A MEA să conțină aceste culori odioase pentru EI.

Iar partea cu adevărat frumoasă este că precum niște tați…scuze, Tați, m-au dojenit pe un ton blând, astfel încât să înțeleg pe deplin greșeala făcută:

„Ai stabilit că dacă decizi să mergi pe drumul pierzaniei, nu mai pomenești numele meu!” ( de aici și decizia de a folosi doar inițialele numelor)

„ Mă, da’ fucsia sau cyan îți spun ceva ca și culori?!? Sau îți place ție la nebunie albastru’ ăla bagabond?!?”

„Te dau în judecată dacă mai îmi citezi numele, în cazul în care apare cartea așa!” (din nou, problema cu numele)

„ Noi când o să vedem cartea s-ar putea să orbim!”

Și tot așa. Eu, tânăr, încăpățânat și purtat pe aripile efemere ale bucuriei apariției cărții MELE nu am ținut cont de faptul că LOR nu le plac culorile. Iar ei….scuze, EI, ei mi-au mai dat o șansă, pentru că, nu, LORZII (n-am mai uitat) asta fac.

Și ce am făcut eu cu această nouă șansă? Absolut nimic! Mai rău, am ignorat-o! I-am dat cu piciorul! Nu mai departe de ieri.
Ieri, când am fost invitat la radio să povestesc despre aventurile MELE de tată și despre cartea MEA, știți ce am făcut? Am vorbit exact despre aceste lucruri și nu despre ce era cu adevărat important: despre EI!

Mă, da’ nu că n-am vorbit…Nu i-am menționat! N-am zis nimic, n-am zis nimic de imensa greșeală cu alegerea culorilor steliste ale cărții MELE care nu țin cu Steaua, dar ce contează că țin EI cu Dinamo. Nimic! Am vorbit doar despre mine.
Și, din nou, EI, răbdători, m-au dojenit:

„Ăsta se duce la radio, că acolo nu se văd coperțile!”

„Să anunți în direc când apare filmul!
Da, da…Anthony Hopkins o să fie cel mai bun daddy. Iar copiii o să-l alinte Doctor Lecter!!
☺ ☺ ☺ ☺ ☺ ☺ „

„Să mor dacă mai ascult vreodată de el, să-l urmăresc, dacă nu vorbește de noi!!
Clar de noi nu vorbește!!”

„Gata, mă, ne ceartă pe toți!”

„Te doare gura, mă, dacă zici ceva de G. și D.?!?”

Acestea fiind spuse, simt nevoia să-mi cer scuze public față de acești doi DOMNI. Nu știu ce-a fost în capul meu să pun pe cartea MEA culorile care nu vă plac VOUĂ. Și nu pot să-mi explic de ce nu am vorbit de VOI și am ales să vorbesc despre experiențele MELE de tată? Sunt greșeli impardonabile pe care mi le asum și peste care, sper, la un moment dat, nu acum, veți putea să treceți. Știu că puteți face asta, căci voi, spre deosebire de mine, se pare, aveți ceea ce eu numesc SUFLET. Nu știu, însă, pe bună dreptate, dacă, după câte v-am făcut, mai vreți să-mi dați o altă șansă.

Nu de alta, dar deja mă știți…poate voi fi invitat și în altă parte să povestesc despre cartea cu aventurile MELE de tată. Și, mai mult ca sigur, voi uita să menționez și de VOI.

Și, dacă tot e ziua confesiunilor publice, mai simt nevoia să fac una: sunteți, de departe, oamenii care mă iau cel mai rău la ștangă! De departe! Și vă iubesc pentru asta, și mă râd cu voi în fiecare zi, și sper ca asta să nu schimbe niciodată!

Sunteți grozavi și sunt un norocos să vă am în viața mea. Voi…pare că n-ați avut același noroc…. ☺ ☺ ☺ ☺

Sursa foto: huffingtonpost.com