
Dragă viitoare membră a familiei noastre,
Te rog să înțelegi încă de la început cât de greu îmi este să-ți scriu această scrisoare. Căci, deși nu ne cunoaștem, mă frământă deja un lucru: băiatul meu este lumina ochilor mei. Asta nu se va schimba niciodată. Iar acum este la vârsta la care și eu sunt lumina ochilor lui. Asta se va schimba la un moment dat. Din cauza Datorită ție. Și doar pentru că înțeleg că așa stau lucrurile, nu înseamnă că e mai simplu.
Mai mult, ne creștem băiatul să fie o persoană independentă care să se poată baza în primul rând pe el și pe deciziile sale. Deci gândul că la un moment dat veți sta tolăniți într-un pat sau într-o canapea, râzând în hohote de această depeșă a mea, mă (cum să zic eu așa, ca să nu par disperat) înnebunește.Nu uita că deși acum, când citești aceste rânduri, sunt doar un bărbat bine, bogat, care-și petrece cea mai mare parte a timpului scriind de prin diferite colțuri exotice ale lumii, am fost și eu la un moment dat (mai) tânăr și am ținut cont de părerea alor mei la fel de mult ca și voi. Adică deloc.
Cu toate acestea, mă bazez pe faptul că, nefiind în totalitate o ciumăfaie persoană insensibilă, vei pleca urechea la aceste vorbe așternute pe o coală de internet îngălbenită de timp, vorbe spuse doar din dragostea imensă ce i-o port fiului meu. Și eu, ca și oricare alt părinte, am convingerea că știu ce-i mai bine pentru el. Mai bine chiar decât știe el, uneori.
Dacă am reușit să-ți captez atenția și nu te-am tentat doar să postezi asta direct pe Facebook sau ce-o fi la modă atunci ca să râdeți și mai tare de mine, îmi permit să te rog câteva lucruri. Faptul că știu că le veți ignora amândoi fără nicio jenă, nu mă oprește din acest demers al meu (ți-am spus doar că EU știu ce-i mai bine pentru el).
1. Te rog să nu ai vârsta mea. Sigur, asta ar însemna ca el să aibă niște “mommy issues” mari de tot, dar totuși. Ar fi păcat, zic eu, ca discuțiile dintre tine și mine să fie mai degrabă despre cel mai frumos/rentabil cămin de bătrâni pe care l-am vizitat săptămâna trecută sau să punem un pariu care dintre noi va crăpa primul. Plus că simt că, pentru a mă enerva complet, mă vei întreba dacă poți să-mi spui Tată, ceea ce, Da, mă va enerva groaznic.
2. Te rog să nu fii o scorpie. Știu, știu, asta este o chestiune mai degrabă teoretică, căci nicio femeie de fapt nu e scorpie, cu atât mai puțin în relația cu socrii ei. Dar chiar n-aș vrea să fii tu prima femeie din istorie ce ar putea fi caraterizată așa. Fii blândă, bună, iubitoare, empatică, înțelegătoare. Și cu el, dar și cu noi. Și să n-o zici acum pe aia cu E simplu să fiu așa, având în vedere că ne vedem de 3 ori pe an, căci asta te-ar face, Scorpie, o persoană diferită de cea care ești în realitate, și anume blândă, bună, iubitoare, empatică, înțelegătoare.
3. Te rog să nu ai mai multe kilograme decât el. Nu sunt un tradiționalist per se, dar îmi place la nebunie s-o iau pe mama băiatului meu în brațe, uneori cu dragoste, alteori în vreo hârjoană. Copilul vede aceste lucruri și sunt convins că va dori să facă și el același lucru. Și n-aș vrea să ajungă la spital din cauza asta. Mai mult, mi-ar plăcea ca la nunta voastră, prietenii mei să nu facă toată noaptea pariuri referitoare la cine o să care pe cine peste pragul casei.
4. Te rog să nu-l iubești doar pe el. Adică atunci când vei fi cu el, sper să-l iubești doar pe el. Așa cum sper să mai fi iubit și pe alții înainte. Ok, știu că asta e o doleanță ușor aberantă, un fel de chestie retroactivă pentru viitor. Dar eu cred că există o persoană pentru fiecare….de la un moment încolo, după ce-au fost mai multe persoane pentru fiecare. Da, știu, așa sunt eu, un tip de modă veche.
5. Te rog să nu fii o manipulatoare. Da, ai dreptate: deja exagerez și pare că-mi doresc, de fapt, un robot, ceea ce nu este deloc adevărat. Bun, atunci să fii cât mai puțin manipulatoare. Ce? Aberez în continuare?
Dar mai mult decât toate celelalte, pe care poți să le ignori, ceea ce sper că nu vei face, te rog să ai grijă de el. Te rog să încerci să-l faci fericit. Te rog să îți propui să-l faci să râdă mult. Sunt convins că te vei molipsi și tu de râsul său. Te rog să-i spui cât poți tu de des cât este de minunat.
Pentru că este un om minunat, ai să desoperi și tu asta. Și, dacă te-a ales pe tine, înseamnă că și tu ești la fel.
Sau că i-a luat Dumnezeu mințile, caz în care am belit-o.
Cu teamă pentru ceea ce ne rezervă viitorul,
Tatăl soțului tău
PS Dacă te cheamă Marian, Horia sau vreun alt nume care să spună despre tine că ești bărbat, poți ignora doar punctul 3. Restul rămân la fel de valabile.
Sursa foto: someecards.com
Leave a Reply