Draga Andra,
Ma bucur nespus ca am reusit sa va cunosc ieri pe toti 3: pe tine, pe Tudor si pe Mihai, nimeni altul decat tatal lui Tudor 😉 . Mi-ati parut o familie frumoasa, linistita si plina de dragoste unii pentru ceilalti.
Iti scriu astazi pentru ca as vrea sa iti spun cateva lucruri pe care nu cred ca as putea sa ti le spun altfel decat in scris. Si, mai ales, pentru ca as vrea ca oamenii care nu te cunosc sa te vada asa cum te-am vazut eu.
Am venit la intalnirea noastra dornic sa va cunosc, oricum s-ar fi dovedit ca ati fi. La cat de nedreapta mi se pare mie ca a fost soarta cu tine, cu voi, ai fi avut tot dreptul sa fii inversunata. Suparata si frustrata pe toti si toate. Hotarata sa iti strigi oful catre oricine ar fi fost dispus sa asculte. Ai fi putut fi, pe buna dreptate, toate acestea si inca multe altele iar mie mi s-ar fi parut absolut normal. Ba nu, mi s-ar fi parut indreptatit.
Iar tu te-ai dovedit a fi o Mama. Mama lui Tudor, pe care il iubesti mai presus de orice. Mama unui copil care nu este perfect (nu este nici macar “normal” dupa multe standarde), dar la care nu am vazut, in cele 2 ore petrecute alaturi de voi, altceva decat dragoste. Te-am urmarit atent in timp ce povesteai despre Tudor si n-am vazut niciun pic de incrancenare sau de ura, asa cum n-am vazut nici macar o urma de predare in fata sortii. Am vazut o Mama indragostita de baiatul ei frumos (Doamne, ce frumos e Tudor!), o Mama mandra de copilul ei, o Mama increzatoare mai presus de orice dubiu ca fiul ei va fi bine. Dar cel mai mult mi-a placut ca am vazut o Mama care nu se uita la copilul ei si vede un baiat suferind de tetrapareza spastica, ci vede o minune.
In ultima saptamana te-am tot rugat sa nu-mi mai multumesti atat pentru ca, deocamdata cel putin, nu am reusit sa fac mare lucru pentru Tudor. Ieri dupa amiaza am realizat ca m-am aflat in tot acest timp intr-o grava eroare.
Eu ar trebui sa-ti multumesc tie. In primul rand pentru ca mi-ai scris si astfel mi-ai dat sansa sa va cunosc. Si apoi pentru ca i-ai redefinit unui tata care se credea cunoscator in domeniu, notiunea dragostei neconditionate.
M-ai intrebat ieri de unde imi iau energia. Si am balmajit un raspuns aiurea cand de fapt ar fi trebuit sa iti raspund ca de la oameni ca tine. Parinti care se trezesc dimineata stiind ca urmeaza o noua zi infernala, o zi cu nimic, poate, mai buna decat ieri, o zi de suferinta pentru copiii lor si care, dupa ce probabil trag o portie zdravana de plans si/sau injurat, intra in camera copilului cu cel mai mare zambet pe fata. Nu pentru ca asa trebuie, ci pentru ca asa simt. Ca sunt atata de norocosi incat sa petreaca o noua zi alaturi de marea lor dragoste.
Tot ieri mi-ai spus ca tu iti iei energia de la Tudor, care este un luptator. Si n-am nicio indoiala ca asa este. Dar sa nu ai nici tu vreuna cand iti spun ca daca Tudor lupta, este si pentru ca tu esti acolo si ii oferi in fiecare moment, dar in fiecare moment, certitudinea ca totul va fi bine. Ii oferi un tel spre care sa tinda. Ii oferi linistea sa fie asa cum este el. Si ii spui, prin fiecare por al fiintei tale, ca pentru tine el este perfect. Stii cat de rar poti vedea asta la un om?
Sunt foarte multe lucruri in neregula pe lumea asta, Andra. Dar sa nu ai vreun dubiu cand iti spun ca tu, Mihai si Tudor nu sunteti printre ele.
Va imbratisez cu drag,
Alex
Follow
Send
Am donat pt.prima data unui copil bolnav si asta datorita post-ului tau pe care l-am citit pentru prima data. Nu auzisem de tine, nu auzisem de Tudor. Dar asta nu e important…Ii doresc lui Tudor sa se faca bine, parintilor infinita putere sa treaca peste aceasta incercare.
imi place cum scrii, asta intr-o alta ordine de idei.
tuturor va doresc numai bine!!!!
Multumesc, Alina, in numele lui Tudor! si multumesc pentru aprecieri! 🙂