Alegeri

– Vrei sa iesim la un suc?
A ignorat-o pur si simplu. Miruna fusese intotdeauna draguta cu el: il saluta la venire si la plecare, ii mai zambea uneori, ba chiar o data il rugase sa o ajute cu o chestie la mate. Dar cam atat. Asa ca nu se putea ca cea mai frumoasa fata din clasa sa ii adreseze tocmai lui o asemenea intrebare.
– Catalin? 
– Parrdon?
– Te-am intrebat daca vrei sa iesim la un suc?
S-a mai uitat o data in jur ca sa fie sigur ca nu mai era vreun alt Catalin prin apropiere.
– Tu vrrei sa esi cu mine la un suc?
– Da! Duminica dupa-amiaza? Uite, ai aici adresa si numarul meu. Suna-ma cand ajungi in fata blocului si cobor. Te descurci?
– Ihi.

Tot drumul spre casa si urmatoarele doua zile nu s-a gandit decat la asta. Si nici acum, cand se indrepta spre ea, nu-i venea sa creada in totalitate. Adica era convins ca nu era o farsa. Se pricepea destul de bine la sufletul oamenilor si era sigur ca Miruna nu era genul care sa-i pregateasca o gluma proasta.
Cu toate astea, nu intelegea de ce o fata atat de draguta si de…normala ar fi vrut sa iasa la un suc cu el. Adica, lui ii placea mult de el si i se parea ca era foarte normal. Cu toate acestea, era constient ca sindromul Down il facea atat de diferit de toti ceilalti. Avea deja 17 ani de experienta in spate, de priviri pline de mila, de compatimire, de “n-ai de ce sa faci un efort, e bine cat poti tu”. Ajunsese sa se obisnuiasca cu toate astea, desi tot ii venea sa strige de fiecare data ca tot ce ar vrea este sa nu-l mai cocoloseasca nimeni. Ca nu e nicio tragedie. Ca da, are acest sindrom, dar ca poate face multe lucruri la fel de bine ca toti ceilalti, iar unele chiar mai bine.
Ajuns in fata blocului, a sunat-o, inca circumspect si pregatit ca ea sa inventeze o scuza de ultim moment.
– Esti jos?
– Da.
– Cobor acum.
Cand a vazut-o iesind din scara blocului i s-a parut atat de frumoasa incat a amutit.
– Esti bine?
A putut doar sa dea din cap ca da.
– Grozav! Facem o plimbare prin parc? Si sper ca ai de gand si tu sa povestesti ceva in seara asta, a zis si i-a facut cu ochiul.

Nu-si mai aducea aminte exact cand a inceput si el sa vorbeasca, doar a realizat la un moment doua lucruri: ca vorbea de foarte multa vreme si ca ea il luase de brat.
I-a povestit despre pasiunile lui: despre baschet si pictura. Despre cat era de fericit ca baietii din echipa scolii il lasau sa se antreneze cu ei si sa stea pe banca la meciuri. I-a povestit despre jucatorii lui favoriti, din Europa si de peste Ocean.
I-a povestit ca a inceput sa picteze de mic, ca o forma de terapie. A-ncercat multe altele, dar asta era singura care ii facea cu adevarat placere si in care isi gasea linistea, intr-o zi agitata.
La un moment dat, si-a dat seama ca Miruna il indrumase cumva spre o terasa, unde se asezasera si acum stateau fata in fata, sorbind amandoi din sucurile lor.
A continuat sa-i povesteasca despre sora lui mai mica, Daniela.
– E si ea…adica are si ea…adica…
– Nu, e un pic mai norrmala ca mine…Asta a fost o guma.
A vazut-o cum mareste ochii, apoi izbuneste intr-un ras sanatos. Era si mai frumoasa cand radea!

– Cata?
– Da? Am vorrbit prrea mult, nu?
– Nu, mi-a placut tot ce mi-ai povestit. Doar ca trebuie sa-ti fac o marturisire. La inceput, am avut un motiv ascuns sa te invit la un suc.
Intuise el bine. Sau asa credea. Miruna a inceput sa-i povesteasca despre viata ei, despre familia ei. I-a spus ca era singura la parinti, dar ca acum vreo 4 ani mama ei ramasese din nou gravida. Doamne, ce fericita fusese! Urma sa aiba un fratior sau o surioara de care putea sa aiba grija, pe care il sau o putea invata tot ce stia ea.
Doar ca unul din testele facute in primul trimestru al sarcinii aratase ca fatul (parea sa fie baietel) urma sa se nasca cu sindromul Down. Asa ca mama sa hotarase sa faca un avort.
– “Ca sa nu se chinuie copilul” ne tot zicea prin casa. Dar eu sunt convinsa ca a facut-o din egoism, ca sa nu trebuiasca sa se chinuie ea.
– Imi…imi parre rau.
– Nu, mie imi pare rau, Cata. Pentru ca si eu am fost foarte egoista. Am iesit cu tine pentru ca..am vrut sa vad..sa inteleg cum ar fi fost fratele meu. Si acum mi-e si mai ciuda pe mama.
– De ce?
– Pentru ca oi fi tu altfel, dar mie mi se pare ca esti altfel…de minunat.

Nu-si mai aducea aminte daca au mers pe jos pana acasa la ea sau au plutit. Doar ca ajunsi in fata blocului, ea s-a intors spre el si l-a pupat pe obraz. Apoi, in timp ce intra in scara blocului, s-a mai intors o data si i-a spus pe un ton cat se poate de normal:
– Duminica viitoare ma scoti la un film, da?
– Ihi.

Avea de mers 3 statii cu metroul pana acasa. Le-a fugit. A inceput sa alerge imediat ce a dat coltul, ca sa nu-l vada Miruna, si s-a mai oprit acasa.
A intrat val – vartej strigand:
– Mama? Tata?
– Ce-i? Ce s-a-ntamplat? Esti bine?
– Daaaa! Mi-a spus ca sunt altfel de minunat!!!
Si i-a luat pe amandoi in bratele lui ca de urs si i-a strans cat de tare a putut.
– Mami? Tati?
– Da, iubitule.
– Multumesc.
– Pentru ce, minune?
– Pentrru tot…Darr mai ales pentrru ca ati ales sa ma pastrrati.
– O, iubitule, a zis tatal sau…dintre toate alegerile noastre, tu ai fost de departe cea mai buna.

Follow

Send