Scrisoare către femeile care-și cară bărbații după ele, la shopping

Stimate Doamne,

Sunt multe lucruri pe care un bărbat adoră să le facă alături de iubita lui: de la sex până la sex și, sigur, să se uite la vreun meci de fotbal cu ea, atunci când, la fel ca și prietenii lui, și el are interzis preferă să rămână cu iubita acasă. Shopping-ul cu siguranță nu este pe această listă. Nu pentru că unui bărbat nu i-ar plăcea să facă shopping, ci pentru că voi, ca specie, nu faceți shopping, ci testați limitele umane.

De exemplu, noi când mergem la shopping, ne alegem o pereche de pantaloni care ne place și luăm la probat două măsuri: aia în care credem că intrăm și aia în care chiar intrăm. Și, în funcție de nivelul de încredere din ziua aceea și de promisiunea solemnă pe care ne-o facem sau nu să ne apucăm de a doua zi de sport, alegem una dintre variante. Gata shopping-ul!
Sigur, asta în varianta corectă în care după perdeaua de la cabina de probă nu ne așteptați voi, iubitele noastre. Caz în care lucrurile se întâmplă cam așa:
– Gata, mi-am ales! zicem noi de dincolo de perdea.
– Ieși puțin, să te văd și eu! vine, prompt, răspunsul vostru.
– Uite ce bine-mi vin! Îmi plac mult!
– ………………….
– Ce???
– Hmmm…ia du-te mai în spate să te văd. (pe bune, ce-i cu asta? Dacă vedeți o pereche de pantaloni de la depărtare, puteți să decideți dacă vin mai bine sau nu??). Întoarce-te….Stai, vino aici, că acolo nu e lumină! (WTF!?!?!)
– …….
– Hmm, îmi plac, dar altă culoare nu aveau?
Altă culoare nu aveau? sau Am mai văzut eu unii, modelul care îți vine ție bine nu reprezintă decât începutul torturii pentru noi. Adică, în cel mai fericit caz, 25 de minute mai târziu și vreo două kile de transpirație abundentă, din aceea care ți se scurge de pe spate până-n gaura fundului, ne-am pricopsit cu o cămașă care nu ne place dar care se asortează cu rochia pe care urmează să vi-o cumpărați voi, în condițiile în care noi chiar ne-am fi dorit să ne cumpărăm o pereche nenorocită de blugi.

Și asta, cu noi la shopping și voi ca ulii pe urmele noastre, este un fel de pistol cu apă în comparație cu ce pățim când ne obligați să venim cu voi, să vă cumpărați ceva:
– A, ce bine că suntem în mall, tre’ să-mi iau un maieu, că nu mai am.
– Ok, eu te aștept în cafenea.
– Nu, vino cu mine, că am văzut și-un tricou care mi-a plăcut mult.
– Nu vreau! Ultima oară când am făcut asta, te-ai enervat rău pe mine că ți-am spus că ți-ar trebui un număr mai mare la rochia care nu ți se închidea.
– În primul rând, atunci ai fost nesimțit, pentru că fermoarul avea un defect. În al doilea rând, acum nu vreau decât un tricou și-ți promit că terminăm repede. Și poate luăm și niște chiloței pentru diseară…
– Nu mai ai chiloți curați? (nu, asta n-a întrebat niciodată niciun bărbat, în istoria omenirii)
Bun, și fără să ne dăm seama, uite cum am ajuns noi pe canapelele (dacă avem noroc și există, dacă nu în picioare) de la cabinele de probă. Aici, partea bună e că nu ești niciodată singur. Mai sunt mulți alți colegi de suferință. Partea proastă este că ți-e atât de rușine de tine și de ei încât niciodată nu intri în dialog, nici măcar nu faci contact vizual.
Voi, bineînțeles, ați intrat în cabina de probă cu tricoul menționat mai devreme și cu niște chiloți. Și cu niște rochii, și cu ceva pantaloni, vreo două fuste, niște pantofi ca să vedeți cum vă vin fustele, patru cămăși și două eșarfe. Perioada de timp pe care o petreceți în cabina de probă, variază între vizionarea unui serial scurt de comedie sau un episod întreg din House Of Cards. Iar asta e partea ușoară pentru noi. Căci la un moment dat fiecare bărbat de acolo aude sunetul de care îi este atât de frică: perdeaua care se dă la o parte la cabina iubitei lui și apariția iubitei în fața lui:
– ……..
– ……..
– M? Cum ți se pare?
Acesta e momentul maxim de panică, pentru că nu am reușit să detectăm dacă ceea ce purtați atunci pe voi este ceva care v-ar plăcea să achiziționați și dați senzația că ați avea nevoie de aprobarea noastră (lucru total neadevărat) sau, din contră, urâți acel lucru și vreți a și noi să vă spunem că e oribil.
– Nu știu, ție cum ți se pare? (asta ar zice cei mai experimentați dintre noi)
– Mm- mm…Tu ce zici?
Aici devine belită. Suntem încolțiți. Așa că singurul lucru pe care–l putem face este să ne supunem la și mai multe cazne.
– Iubito, tu ești frumoasă oricum! (aici poți simți aprobarea imperceptibilă a celorlalți sclavi care își așteaptă stăpânele). Dar mi-ar plăcea să mai văd și alte lucruri până să mă hotărăsc.
Și acest joc prostesc poate dura, în bucle, la nesfârșit. De ce spun că este un joc prostesc? Pentru că pe voi vă doare fix la bască de părerea noastră. Mai degrabă vă luați după ce vă zice o vânzătoare care nu vă cunoaște, dar care lucrează pe comision, deci e interesată să vândă orice, decât să ascultați de noi.

Așa că, doamnelor, în numele tuturor bărbaților care și-au pierdut zile din viață așteptând triști, ca niște câini vagabonzi în ploaia deasă de noiembrie, în preajma unor cabine de probă, vă rog eu frumos: lăsați-ne în pace! Lăsați-ne să ne cumpărăm ceva pe care să-l și purtăm și nu ne mai întrebați dacă ne plac hainele pe care vreți să vi le cumpărați. Nouă ne plac hainele voastre doar atunci când ne lăsați să le scoatem de pe voi. Și, din nou, niciun bărbat, niciodată în istoria omenirii, nu a zis, în timp ce dezbrăca o femeie:
– Wow, nu știi cât mă bucur că ăsta-i cașmir adevărat! Mi se pare atât de plăcut la atingere,a în timp ce-l scot de pe tine și-l arunc pe jos. Plus că nuanța asta se potrivește perfect cu verdele ochilor tăi.
În realitate, noi nu știm dacă acest cașmir chiar există sau e o invenție de-a voastră, pentru a ne teroriza. Ca să nu mai zic că habar n-avem ce culoare de ochi aveți.

Viața ar fi mult mai simplă și mai frumoasă dacă unele chestii, cum ar fi shopping-ul, le-am face separat. Ce ziceți? Nu? Mda, bănuiam eu ă mi-am bătut gura de pomană.

Atunci, să ne vedem sănătoși pe la cabinele de probă,

Un visător nerealist

Sursa foto: https://www.pinterest.com/

Follow

Send