Scrisoare către Andrei, homofobul

Salut, Andrei,

Zilele trecute am primit următorul mesaj de la tine:

Cautam niste statistici pe net si intamplator am dat peste postarea asta. Brusc mi s-a facut mila de cei ca tine. Ar fi bine sa speri sau sa te rogi ca aceasta initiativa sa devina lege pt ca altfel statisticile vor fi si mai negre. Sa legalizezi homosexualitatea/lesbianismul nu face decat sa atragi mania lui Dumnezeu peste tine ca natie. Crezi sau nu, chiar exista un Dumnezeu si El nu poate privi asemenea spurcaciuni.
Doar site-ul/blogul se numeste ‘cel mai bun tata’ pt ca din ce ai scris imi dau seama ca nu esti asa. Nici nu stiu daca esti tata! Ma gandesc,ca daca ai avea copii ai simti altfel pt viitorul lor.
O parere de cetatean modest!

Mesajul tău, public și pe blog, este un comentariu la un articol de-al meu de anul trecut în care spuneam că deși sunt atâtea probleme grave de rezolvat în țara asta, cum ar fi: abandonul copiilor, abuzul sexual asupra lor sau asupra adulților, cazurile de violență domestică sau de exploatare, părea că la vremea respectivă cea mai mare problemă a noastră consta în redefinirea prin Constituție a familiei ca fiind formată dintr-un bărbat și o femeie.

Trebuie să recunosc că în momentul în care am primit mesajul tău, primul impuls a fost să îți răspund și să-ți spun, pe un ton vehement, de ce cred că nu ai dreptate. Dar știind că nu are cum să iasă nimic bun din asta, am zis să mai las câteva zile să treacă și să revin apoi către tine.
Acum, într-o luni dimineață și după ce chiar m-am gândit mult la tine, vreau să-ți spun așa: te cred că îți este foarte teamă. Ai fost învățat că această orientare homosexuală este o boală, un flagel al societății și că de câte ori auzi despre ea, trebuie s-o combați cu vehemență. Mai mult, probabil că îți este teamă că este ca un virus care se poate lua și de care nu te mai vindeci. Și, cel mai important, ai fost învățat că acest virus trebuie stârpit.

Andrei, orientarea sexuală a oricăruia dintre noi nu este o boală. Și, așa cum arată cele mai multe informații pe care le avem până acum, nu este nici măcar o alegere. Ne naștem heterosexuali sau homosexuali sau bisexuali. Cei mai ghinioniști dintre noi din acest punct de vedere se nasc transgenderi, adică bărbat captiv într-un corp de femeie sau invers. Poți să-ți imaginezi ce complicat trebuie să fie asta și, colac peste pupăză, după ce că îți este ție atât de greu, să mai fi și stigmatizat pentru o vină care poate, cel mult, să fie atribuită geneticii?
Și eu mai cred ceva foarte important: că oricine de pe acest Pământ are dreptul să iubească un alt om. Și daăc această iubire este reciprocă, nimeni altcineva..NIMENI nu ar trebui să poată să interzică asta. Și aici nu vreau să intru în detalii despre căsătorie, adopții și așa mai departe. Le consider tehnicalități asupra cărora e puțin probabil să cădem de acord, în orice societate. Dar asta nu înseamnă că dreptul fiecăruia la iubire nu ar trebui să fie la fel de inalienabil ca dreptul la viață, la hrană sau la educație gratuită.

În mesajul tău îl invoci pe Dumnezeul creștin și-mi spui că dacă am accepta ideea homosexualității, acest Dumnezeu și-ar pogorî mânia asupra țării noastre.
Recunosc că nu-ți împărtășesc această credință. Dar dacă ar fi să ai tu dreptate și nu eu, când te gândești câteva secunde la ceea ce spui, realizezi și tu, probabil, că este o copilărie. În primul rând știu și eu măcar atât că acest Dumnezeu este bunătatea întruchipată. Și dacă el îndeamnă la viață în bună înțelegere cu oricine, mă gândesc, totuși, că nu și-a pus problema ca tocmai pe aceste persoane gay să le excludă. Adică vrei să-mi spui că nu-și pogoară mânia asupra noastră, în condițiile în care ne abandonăm copiii, îi violăm pe ei și pe femeile noastre, abuzăm, furăm,mințim etc și El ar fi relativ ok cu asta, având în vedere că nu și-a pogorât mânia până acum, dar nu, pur și simplu nu poate suferi persoanele gay? Da, sper ca deja să zâmbești și tu, căci chiar e de râs ceea ce scriu eu aici.
De asemenea, din câte știu eu (și, recunosc, nu știu foarte multe) Dumnezeu este Iubire. Nu Iubire Heterosexuală, nu. Iubire. Și atunci, dacă doi oameni se iubesc, de ce să nu ne bucurăm pentru ei? De ce să îi marginalizăm, să spunem că asta ar fi un lucru rău sau urât sau mai știu eu ce? Pentru mine, Andrei, iubirea este iubire. Mă bucur când o văd și mi-ar plăcea ca noi, românii, să o celebrăm mai mult, în toate formele ei.

De asemenea spui că doar site-ul poartă numele de cel mai bun tată, că eu nu pot fi așa ceva, din cauza celor afirmate. Și că mai speri că nu sunt părinte și că atunci când voi fi, să-mi schimb opiniile.
Ei bine, vreau să te anunț cu bucurie că sunt tatăl unui băiat minunat, așa cum sunt toți copiii. Un băiat care are prieteni mai mari și mai mici ca el. Prieteni cu aceeași culoare a pielii ca a lui și prieteni cu o culoare a pielii diferită. Prieteni români și de alte nații, cu care se înțelege foarte bine, deși nu vorbesc nicio limbă comună. Prieteni cu părinți ortodocși, catolici, musulmani sau atei. Prieteni cu care se joacă și se ceartă și se împacă fără a lăsa ca diferențele dintre ei să stea în calea relației dintre ei.

Vezi tu, Andrei, niciun om nu se naște cu ură în suflet. Cu toții ne naștem buni și fără prejudecăți. Și apoi, în funcție de părinți, de mediu, de prieteni, de ceea ce citim sau auzim, ajungem să ne formăm diferite opinii. Și uneori, din păcate, ajungem să îi urâm pe cei diferiți față de noi. E, eu nu-mi doresc ca băiatul meu să crească într-o țară care promovează ura față de ceilalți. Căci dacă azi îi urâm pe cei care sunt gay sau bi sau transgenderi, cine poate spune că mâine n-o să-i urâm pe creștini, iar poimâine pe cei care poartă șapcă?
Îmi doresc foarte tare ca băiatul meu și cu mine și cu tine și cu toți ceilalți să trăim într-un loc al toleranței. Într-un loc în care să acceptăm că putem fi diferiți, că putem să nu ne placă felul în care sunt ceilalți, dar să știm că și ei sunt, până la urmă, fix ca noi. Oameni care își caută fericirea pe acest Pâmânt. Oameni care au dreptul la fericire, chiar dacă este genul de fericire care nu ne place sau nu o înțelegem.

Eu cred cu convingere că opusul Urii nu este doar Iubirea, ci și Empatia. E foarte bine și important să fii un om bun și iubitor, e mult mai important să fii sau să înveți să fii un om empatic, adică un om care se poate pune în papucii celuilalt chiar și pentru o clipă. Și sper ca internetul să mai facă în așa fel încât și această scrisoare să ajungă la tine. Sunt foarte curios ce mi-ai răspunde? Oare ai putea fi de acord cu ceva din ce am spus eu? Asta ar fi grozav, căci, iată, am avea un punct comun de la care să plecăm pentru a crea un pod între lumile noastre, un pod pe care să putem păși amândoi atunci când vrem să venim în vizită, știind că deși mergem într-un loc diferit, e un loc pe care am vrea să-l înțelegem mai bine.

Sau ți-ai continua tirada la adresa mea? Se poate și asta. Din punctul meu de vedere, e voie. Știu că suntem diferiți. Dar mie faptul că oamenii sunt și pot fi diferiți mi se pare un lucru extraordinar.

Să ai o zi liniștită îți doresc,

Alex

Sursa foto: https://www.motherjones.com/