Sărbători frumoase

Îmi place la nebunie weekend-ul de Paște. Îmi place la fel de mult ca și perioada Crăciunului. Pentru mine weekend-ul acesta înseamnă multă relaxare, multă mâncare – compensată cu ceva alergare, sper –mult râs și sentimentul că oricum ar fi, iarna a trecut. Și de mai ninge, frigu’ dracu’ nu (prea) mai are cum să fie (deși sunt convins că brașovenii m-ar contrazice vehement).
Plus că abia aștept ziua de sâmbătă ca să înceapă mesajele cu “Fie ca…”. Sincer, sunt un pic trist pentru că s-au împuținat în ultimii ani (sau poate doar nu mai îmi trimite lumea mie). Și noi suntem de vină, prea facem mișto pe acest subiect.
Mie îmi place Paștele și mă bucur de el în fiecare an.

Pentru prea mulți copii însă, weekend-ul care urmează nu aduce vreun motiv de bucurie. Cancerul lor nu intră în vreo vacanță de Paște, tratamentul lor nu se oprește, iar suferința e tot acolo. Iar pentru părinții lor, Paștele…Paștele este probabil doar un alt moment care le amintește de faptul că viața lor, atât de liniștită înainte, a luat-o acum razna. Că au intrat într-un vârtej din care habar nu au când și dacă o să iasă. Și, cel mai important, cum o să iasă.
Da, se prea poate ca și ei, părinți și copii, să încerce să se bucure de această mini-vacanță și aceste Sărbători. Dar adevărul este că orice ar face și oricum s-ar distra, nu au cum să uite. Măcar un colțișor din mintea lor își va continua munca asiduă de a încerca să găsească o soluție care pur și simplu nu se arată. Pentru că dacă nu e suficient de rău că ai un copil bolnav de cancer, mai ai și stresul imens de a găsi modalități de plată pentru tratamentul oncologic, foarte scump prin natura lui. Boala aceasta groaznică te sărăcește în atât de multe feluri.

Noi, toți ceilalți, avem luxul de a fi sănătoși. Și avem luxul de a nu trebui să ne gândim la aceste probleme, mai ales că nu sunt ale noastre și, slavă Cerului, avem și noi multe altele.
Avem în schimb o posibilitate. Avem posibilitatea de a fi atenți la restul pe care o să-l tot primim zilele acestea: la pâine, la cozonaci, la ouă, la vopsea, la miel sau la Cola. Și indiferent că e vorba de 10 sau 50 de bani, de 1 leu sau 4 lei, unii poate vom fi atenți la acest rest și nu îl vom arunca în vreun buzunar sau bol de-acasă. Ci ne vom gândi să facem extraordinar cu el. Cum ar fi un spital de oncologie pediatrică. Pentru că e nevoie de atât de puțin de la fiecare dintre noi.

În ultimii 20 de ani, toată lumea a râs de leul nostru, inclusiv noi. Vorbeam de milioane când ele nu însemnau nimic, apoi l-am întărit doar ca să-l urmărim înfrigurați cum stă neputincios la mâna dolarului, a francului sau a monedei euro. Dar adevărul este că leul nostru e mic doar când e singur. Pus alături de mulți alți lei el chiar poate face minunile să se întâmple. Cum ar fi un spital pentru copii.

Să n-aveți vreun dubiu, noi putem să transformăm leul nostru într-un leu foarte puternic! Și astfel, peste câțiva ani, mulți alți copii, astăzi bolnavi, să se poată bucura de un Paște frumos și liniștit.

Sărbători Fericite!

Follow

Send