Ieri, în ultima zi frumoasă a anului, am ieșit cu Mark și Iulia într-un loc de joacă din parc. Mulți copii fericiți alergau dintr-o parte în alta, chiuind bucuroși. Pe margine sau pe lângă cei mici, părinții și bunici vegheau: unii copiii, alții telefonul propriu.
Dintre ei se distingea clar tatăl a doi copii, o fetiță și un băiețel. Părea ceea ce eu numesc un “tată antrenor”, genul care dă indicații non-stop și care aleargă alături de “echipa” sa:
– Hai, ține-te cu ambele mâini când urci….nu, te dai doar pe funduleț, nu pe spate, te rog eu…nu, stai la rând, nu vezi că mai sunt alții în fața ta…ai grijă și de fratele tău…vino să-ți șterg nasul…nu, am zis pe funduleț…pe acolo doar se coboară, nu se și urcă….ia, ai transpirat?…ah, te-ai lovit, îmi pare rău, dar chiar n-aveai ce să cauți pe acolo…cu ambele mâini am spus…”
Pentru că Murphy nu doarme în astfel de situații sau poate doar pentru că toată lumea îl remarca, din când în când mai veneau și alți copii la el să se plângă de una alta:
– Domnu’, să știți că Andreea (nume inventat) m-a lovit cu piciorul.
Moment în care discursul său se adapta:
– ……te rog nu mai alerga pe-acolo că te poți lov..ce, ți-a tras una Andreea? Vai, îmi pare rău, stai că o să-ți ceară scuze imediat…Andreea, l-ai lovit pe băiețel…pe funduleț te-am rugat….
Și tot așa. În apărarea lui, trebuie să spun că nu s-a enervat pe copiii lui nici măcar o dată, deși ei, ca orice copii, făceau tot felul de năzbâtii și mai mereu invers față de ce le spunea tatăl lor. ☺ De la un punct încolo, omul mi-a devenit simpatic și am vrut să văd cât poate vorbi, cât îl țin indicațiile. Spec-ta-cu-los! Nu s-a oprit nici măcar un minut să-și tragă sufletul. Dacă vreunul a căzut lat de oboseală când au ajuns acasă, eu aș paria că el, la cât a vorbit și câți kilometri a băgat învârtindu-se prin acel loc de joacă.
Ca orice adult mascul trecut de 30 de ani, cea mai bună analogie pe care o pot face e legată de sex. Dar înainte să ziceți “Știam eu!”, ascultați-mi pledoaria: cel mai mișto lucru pentru copii e joaca. Cel mai mișto lucru pentru adulți e…clar, sexul. (ok, sau ar trebui să fie ☺ ). Așa că închipuiți-vă că atunci când “vă distrați de minune” apare cineva cu indicațiile:
– nu, nu pe canapea că are arcurile sărite…te rog, ai grijă în poziția aia că știi că ai probleme cu spatele…stinge lumina să nu vadă vecinii…sub pătură repede, știi că ești sensibil…nu mai țipa așa…scoate-ți mâna să nu-ți amorțească….stai să-ți suflu nasu’ că ai muci…
Da, e plăcut să știi că cineva te iubește atât de mult încât să fie mereu îngrijorat pentru tine, 
dar sunt momente când tot ce vrei să faci este să…te joci. Să te joci cum vrei tu, cu cine vrei tu. Să te cațeri invers pe tobogan, să alergi până cazi jos, să te dai pe burtă și nu pe fund șamd.
Iar noi, ca părinți știm că nu-i vom putea proteja pe cât de mult ne-am dori, cel puțin de la o vârstă încolo. Și tocmai pentru că știm asta, uneori exagerăm când ei sunt mai mici. Ne mințim singuri că o facem spre binele lor când de fapt o facem pentru confortul nostru.
Orice copil are nevoie de independență pentru a deveni un adult sigur pe sine. Cât de multă independență, de la ce vârstă și în ce situații, ei bine, astea sunt deja chestii subiective. Nu există răspunsuri clare, dar sigur nu e bine să fii în vreuna dintre extreme: părintele super protectiv sau părintele absent. Unde te situezi între cele două depinde de foarte mulți factori. În cei 4 ani și jumătate am învățat că cel mai bun barometru e….copilul. Dacă îl asculți, el îți va “spune” de fiecare dată când se simte în siguranță și când îi este frică și are nevoie de tine lângă el/ea. Poate nu îți va spune în cuvinte, dar fiind copilul tău ar trebui să-l poți “citi” relativ ușor. (nu discutăm aici de chestii extrem de periculoase când nu mai contează ce vrea copilul ci doar să îl scapi din respectiva situație).
Eu personal aplic următoarea strategie: încerc să gândesc cu 2 pași înaintea situației. Ce se poate întâmpla dacă se urcă acolo și cade? Ok, se poate lovi nasol? Atunci stau pe lângă el, fărăr să îi spun nimic, fiind pregătit să în prind sau măcar să atenuez căderea.
E frig afară? Ne îmbrăcăm relativ gros..(aici nu sunt cel mai bun exemplu, pentru că eu sunt rău de cald, așa că dacă ar fi doar după mine Mark ar purta geaca groasă de la -5 grade în jos). Dar, din nou: ok, sunt șanse să răcească în comparație cu să îi fie prea cald și acest lucru să îl enerveze. Mergem pe varianta 1 (spre norocul meu, nu țin minte să fii răcit vreodată din cauză de cum l-am îmbrăcat eu..dacă s-ar fi întâmplt acest lucru, acum aș fi tastat acest articol cu cel puțin 2 degete în minus, degete oferite ca ofrandă Iuliei pentru a nu mă rupe și mai rău cu bătaia ☺ ).
Vrei să tai pâinea cu cuțitul la 3 ani? Ia un cuțit (nu cel mai ascuțit din casă) și taie…tu, Alex, stai pregătit și cu inima cât un purice să fugi la spital dacă se taie nasol nasol. Nu s-a tăiat, între timp trecând și la tăiat lemne cu toporul.
Habar nu am dacă e cea mai bună strategie, dar sunt sigur că e cea mai bună strategie pentru mine și copilul meu. Și, fiți convinși, strategia mea diferă foooarte mult de strategia Iuliei. A mea fiind, evident, superioară. (apropos de strategii, tocmai ați fost martorii uneia prin care bărbatul renunță de bunăvoie la unul din degetele sale).
Așa cum văd eu lucrurile, avem 2 variante: să le inoculăm diferite frici nelăsându-i să facă una sau alta sau, ne putem lua noi la trântă cu fricile noastre (ale noastre, nu ale lor) și să încercăm să nu le transmitem mai departe.
Pentru că oricât ne-am strădui, protecția părintească nu funcționează ca un scut de super erou. Ba, în multe cazuri, poate dăuna grav.
sursa foto: thewellarmedwoman.com
Follow
Send
Leave a Reply