Un titlu mi-a atras atenția în această dimineață: Astăzi s-a împlinit o lună de la tragedia din Retezat în care doi copii și-au pierdut viața.
Motivul pentru care acest titlu mi-a atas atenția este pentru că NU l-am regăsit pe nici măcar unul dintre site-urile de știri pe care le citesc, și le citesc pe cele mai importante, zic eu: Digi 24, Hotnews, News.ro, Mediafax, Agerpres.
Niciunul dintre aceste news outlet-uri nu a considerat (sau a uitat) că merită făcută o știre despre acea tragedie la fix o lună de la producerea sa. Așa că îmi vine să greu să cred că au fost mai mult de câteva zeci de persoane în total (rude și apropiați) care au realizat ce zi e azi.
Dar faptul că au uitat cu toții chiar nu mi se pare o problemă. Problemă mi se pare că, de fapt, oamenilor, în marea lor majoritate, nu le mai pasă de tragediile altora. Căci dacă le-ar fi păsat și ar fi cerut astfel de știri, cu siguranță ele ar fi fost livrate.
Și nici măcar faptul că nu le pasă oamenilor de tragediile altora nu mi se pare cel mai grav. Mi se pare grav, dar mai grav este că, deși în realitate nu ne pasă, simțim nevoia atunci când ele se produc să le comentăm. Și nu doar să le comentăm, dar să dăm verdicte, soluții, păreri autorizate despre lucruri de care știm cam câte știu eu despre numele ostașilor din armata lui Decebal și a rudelor lor până la gradul 4.
A fost nebunia aceea din primele 4 – 5 zile de după eveniment, când tot poporul român, altfel iubitor de munte, că doar nu degeaba suntem în Top 3 obezitate infantilă în Europa, și-a manifestat indignarea față de părinți, față de autorități, față de Iliescu (că de la el ne-au plecat toate relele) și a venit cu propuneri care să facă escaladarea unui munte o activitate mult mai sigură, deși ei au escaladat ultima oară un cireș din care au căzut repede.
Și? Ce a urmat? S-a așternut liniștea peste această tragedie, ca și peste multe altele. După acele zile, NIMENI nu a mai zis nimic, NIMENI nu a mai comentat, NIMENI nu a mai dat verdicte. Ați mai auzit ceva despre ancheta începută? Ați auzit ceva despre implementarea unor măsuri concrete referitoare la escaladarea munților? Bine, de vreo lege nu mai întreb.
Voi, cei care erați urcați pe gardurile Facebook-ului urlând să se facă dreptate și să se evite repetarea unei asemenea tragedii, v-ați mai gândit vreo secundă la cei doi copii morți? Nu, nu vreau să știu, sunt convins că o altă tragedie, a altor necunoscuți v-a umplut timpul și mintea.
Nu mi se pare o problemă că ați uitat sau că, de fapt, nu v-a interesat niciodată. Atâta vreme cât nici nu ați fi comentat vreodată pe subiect. Dar așa, doar ca să vă aflați în treabă pentru că dă “bine”, mi se pare o maximă ipocrizie. Și simt o tristețe imensă, pentru că această nepăsare se manifestă în toată societatea noastră. Dacă nu mă credeți, întrebați-i pe supraviețuitorii sau rudele celor decedați în Colectiv. O altă tragedie de la care au trecut mai bine de 18 luni și care a schimbat mai nimic, dacă ceva, în societatea noastră.
Revenind, azi se împlinește o lună de când au murit doi copii. Poate vă faceți puțin timp și vă aruncați ochii spre cer și vă gândiți la ei măcar pentru o secundă. Indiferent cine, cum și dacă a greșit, ei doi au plătit un preț mult prea mare și mult prea nedrept. Și astăzi, în această dimineață mohorâtă în București, ar trebui să fim un pic triști pentru ei. Pentru că nu mai sunt. Pentru că niște familii n-o să-și mai găsească liniștea vreodată. Pentru că nu meritau să moară. Și pentru că nu meritau să vorbim atâta și fără niciun scop după moartea lor.
Sursa foto: http://www.cugetliber.ro/
Follow
Send
Problema nu este că nu îmi pasă, problema este că responsabilitatea le revine integral părinților care au ales să îşi forțeze copiii într-o asemenea manieră şi, în plus, în inconştiența lor nu i-au protejat nici măcar cu o cască. De ce ar trebui să fie problema mea iresponsabilitatea unor părinți? Pot să-i educ eu? Să fie judecați de autorități. Iar copiii să se odihnească în pace. De ce ar fi trebuit media să facă tam-tam pe chestia asta? Dacă strigăm mai mult, se face dreptate mai repede?
in fiecare zi mor oameni fie din accidente auto fie din cauza unor boli incurabile.
din pacate, la oncologia pediatrica exista multi copii care sunt aproape de moarte si nu se mai poate face nimic.
la ei de ce sa nu ne gindim? cu ce sunt speciali cei 2 de pe munte sau cei 60 din club?
omul este o fiinta adaptabila; se obisnuieste cu orice – incepind cu tragediile personale si pina la cele generale. altfel ne-am fi luat de mult cimpii.