Povești la micul dejun (II) – Joaca, atunci și acum

– Băieți, haideți la masă!
– Stai așa, că avem de terminat un meci de Macao.
– Hai, că se răcesc ouăle.
– E, se răcesc ouăle! Ține-le în tigaie, tu nu înțelegi că e ultimul meci, scor egal și trebuie să-l înving pe tati?!?

…

– Ce bun e, mami, mulțumim!
– Cu plăcere, iubitule!
– Tati, după ce terminăm, ieșim afară să ne jucăm?
– Dacă vrei, poți să ieși tu, da, sigur…
– Eu?!?…
– Da, tu.
– Singur?!?
– Ahahaha! Când eram eu copil, ieșeam doar singur și vedeam eu cu cine mă întâlneam pe stradă.
– Adică Bunicu’ nu ieșea cu tine la joacă?
– Nu.
– Nici Bunica.
– Nici. Dă-mi și mie o felie de pâine, te rog.

– Stai să văd pe care o vreau eu și-ți dau și ție după aceea. Dar de ce nu ieșeau cu tine?
– Pentru că pe atunci joaca arăta altfel, în sensul că părinții nu prea se jucau cu copiii lor.
– Deloc?
– Aproape deloc. Și niciodată pe stradă. Nu vedeai atunci adulți care să intre în jocurile copiilor. Adulții erau cu treburile lor, copiii cu joaca lor.
– Și ție îți plăcea asta?
– Hmmm, asta e o întrebare foarte bună. Acum, dacă mă gândesc…nu, nu mi-a plăcut și-mi pare rău că Bunicu’ nu s-a jucat cu mine, cred că am fi putut să ne facem niște amintiri foarte frumoase și să avem o relație mult mai apropiată, adulți fiind amândoi.
– …
– …
– Trebuie să mănânc ardeiul ăsta?
– Da, și castravetele.

– Bine, fie…Păi și de ce nu i-ai spus atunci că ai vrea să se joace cu tine, așa cum fac eu?
– Când te-ai făcut tu, mă, așa deștept?
– De la mami!
– Am înțeles. Nu i-am spus pentru că pur și simplu lucrurile se întâmplau altfel: nu știam de vreun părinte care să se joace cu al său copil, așa că și eu, și prietenii mei probabil că ne imaginam că așa stau lucrurile și că adulții nu se mai joacă și că i-am întreba degeaba…
– Asta e o prostie.
– Așa este și așa pare acum.
– Nu, chiar este.
– Pe de altă parte, faptul că ne-am jucat atât de mult singuri, că a trebuit să avem grijă de noi, că nu ne întreba nimeni ce și cum ci doar strigau după noi să intrăm în casă la un moment dat, ne-a făcut mult mai indepeden…
– Și eu sunt independent.
– Bine, măi, independentule, atunci ia să te văd cum torni singur laptele.
– E, e simplu asta. Uite, pot…cred că pot…ajută-mă!

– Deci, ieși cu mine la joacă?
– Tu n-auzi că ieși singur?
– Și dacă nu mai e nimeni, ce fac?!?
– Te-ai și panicat, nu?
– Puțin.
– Găsești o variantă prin care să te joci singur.
– Deci nu te mai joci niciodată cu mine?
– Hai, mă, iubitule, cum să fac așa ceva? Normal că ne mai jucăm, dar trebuie să înveți să te joci și singur. Și nu doar să te joci, să stai singur, tu cu tine, și să îți fie bine. Ăsta este un semn de sănătate emoțională.
– Nu știu ce zici acolo, dar te cred pe cuvânt.
– O să înțelegi mai târziu.
– Ok, dar promiți că te mai joci cu mine, da?
– Da, măi, promit!
– Tu să nu faci cum făceau părinții pe-atunci!
– Ok, hai, la joacă cu tine!

 

„Povești la micul dejun” este o serie de momente din viața noastră de familie petrecute în jurul mesei de mic dejun, o serie realizată în parteneriat cu prietenii mei de la Nestle România, prin inițiativa lor „Nestle for Healthhier Kids”. Încercăm pe cât de des putem să luăm masa în familie, pentru că Iuliei și mie ni se pare un obicei important.
De asemenea, încercăm să ne jucăm cât de mult putem cu Mark afară din casă, pentru că dintre lucrurile bune pe care le-am luat din copilăria noastră, cât și cum ne-am jucat afară, alături de prietenii noștri este ceva ce n-am uitat și ceva de care am vrea să aibă parte și Mark. Pentru că, așa cum arată acest studiu, în România, doar 23% dintre copii și adolescenți fac suficientă activitate fizică. Altfel spus, 77% dintre ei nu fac! Iar acesta este un procent cel puțin îngrijorător.
Iar unul dintre motivele pentru care mă bucură această colaborare cu cei de la Nestle este preocuparea lor constantă pentru o nutriție sănătoasă și o stare de bine a copiilor, așa că vă invit aici să descoperiți mai multe povești despre un stil de viață sănătos al copiilor.
Și vă invit să reveniți și săptămâna viitoare pentru o nouă poveste de-ale Zamfirilor. ☺