Pe vremea mea…

Merg astăzi în piață și în timp ce trec pe lângă o tarabă, aud două doamne în vârstă vorbind:
– Acum trebuie să ne spălăm pe mâini atât de des…
– Da, da…
– Pfff!!!…
– ….
– Pe vremea mea ștergeai roșia de copac și o mâncai direct așa…și uite că n-am pățit nimic…și acum ăștia zic de virusul ăsta că e periculos…pfff!…
– Da, da…

Poate că discuția a continuat, poate că nu. Cert este că acest “pe vremea mea” este, din punctul meu de vedere, o frază mult prea des și greșit folosită în ziua de azi. Suntem în epoca schimbărilor zilnice sau foarte dese, în epoca în care progresul se desfășoară cu o viteză pe care nici cei mai fanteziști autori de ficțiune nu cred că și-au imaginat-o, o epocă așa cum n-a mai fost alta. Și cu toate acestea, mult prea mulți oameni continuă să trăiască după niște reguli pe care le-au învățat ei când erau mici, când lumea era cu totul alta, dar care lor li se pare că se aplică și acum.

Deci, cum ar veni, dacă nu exista acest virus atunci, “pe vremea lor” și ei au supraviețuit mâncând de pe jos și nespălându-se pe mâini, asta înseamnă că niciodată de acum încolo, lumea nu trebuie să se mai spele pe mâini, pentru că totul e ok.
Și nici nu vreau să încep să vorbesc despre educație, despre creșterea copiilor, despre valorile pe care le transmitem mai departe și tot așa. Argumentul acesta cu “pe vremea mea” mi se pare unul dintre cele mai tâmpite moduri de a încheia o dezbatere:

– Poate ar fi bine să vă spălați mai des pe mâini.
– Nu, nu trebuie să fac asta.
– Ba da, specialiștii spun că e musai să facem așa.
– Nu, nu e, știu eu.
– De unde știți?
– Păi, pe vremea mea mâncam de pe jos și n-a murit nimeni. Așa că e ok…

What the flying fuck? Ce are una cu alta? Pe vremea ta poate nici mașini nu existau, dar asta nu înseamnă că acum, când traversezi strada, nu ar trebui să nu te uiți la stânga și la dreapta înainte, doar pentru că “pe vremea ta” puteai traversa strada nestingherit(ă), nu?

Ca o persoană mai degrabă conservatoare, înțeleg frica de nou, de necunoscut, de schimbare. Înțeleg că e greu să te schimbi, dar de aici și până să refuzi să te schimbi pentru că știi tu cum era pe vremuri, mi se pare un drum lung. Și extrem de periculos.
Adaptarea la nou ar trebui, cred eu, predată acasă și în școli, căci fără această maleabilitate le va fi foarte greu noilor generații să aspire la o viață normală. Căci probqbil în 20 – 30 de ani, cum arăta lumea “pe vremea mea” va fi total incompatibil cu felul în care va arăta lumea atunci.

sursa foto: https://cutiacuvechituri.wordpress.com/

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*