“Mi-e feed-ul plin de îndemnuri la vot. Ce deștepți eram dacă îl umpleam, din timp, de îndemnuri la a candida. Poate nu mai era nevoie de atâtea îndemnuri la vot, dacă era limpede că avem cu cine.
Am, în toată lista mea de amici, unul singur care candidează! Și zeci care îndeamnă la vot. Disproporția asta e cea care ne oprește să schimbăm România.” – Bogdan Naumovici
Mă uit astăzi pe Facebook și în presa online și văd că facem ce știm mai bine să facem: atunci când nu ne iese ceva așa cum ne-am dorit, dăm vina pe alții. Mereu alții sunt vinovații de ghinionul nostru și șigur, om mai fi greșit și noi, dar dacă nu se lua curentul în Giulești sau dacă ieșeau alți încă 6 milioane la vot (asta mă face să râd în hohote) totul se termina cum trebuie pentru noi.
Cine suntem noi? Noi, cei revoltați de pe Facebook. Noi, cei care țipăm de luni de zile să iasă lumea la vot, așa cum am făcut noi ieri. Noi, cei care devenim niște fiare sălbatice când îl amușinăm pe vreun PSD-ist prin grupul nostru de prieteni. Noi, cei care, de fapt, nu prea facem nimic.
Nouă ni se pare că facem foarte multe: votăm, îi îndemnăm și pe alții să iasă la vot, le schimbăm decizia părinților noștri în privința votului și tot așa. Pistol cu apă, adică. Pe bune, să nu ne amăgim: ceea ce am făcut noi în această campanie a fost asimptotic cu zero.
De aceea am început acest articol cu citatul lui Bogdan, citat postat încă de sâmbătă pe Facebook. Pentru că este atât de adevărat: toți ne-am implicat în această campanie de la vreo 2 kilometri distanță. Nu ne-am gândit să ne băgăm în “mocirlă” (pun intended) cu ceilalți, să ne punem pielea și timpul și mai ce vreți voi la bătaie. Nu, noi am zis că dacă votăm și mai convingem vreo 2 – 3 să voteze e de ajuns. Și uite că n-a fost!
Mie nu-mi place Nicușor Dan de nicio culoare. Mi se pare că șansele lui (sau ale noastre) de a fi un bun politician sunt cam la fel de mari cu ale mele de a juca în NBA: am jucat baschet, mă uit la meciuri, la teorie nu prea mă bate nimeni, dar în teren cu jucătorii ăia, m-ar călca în picioare și m-ar face de mega râs.
Dar faptul că nu-mi place nu mă împiedică să nu admir parcursul lui de până acum: a început prin implicare într-un ONG și, când și-a dat seama că vrea și poate mai mult, s-a implicat în politică. Și nu vorbesc de momentul 2016, ci amintiți-vă cum am râs toți de el prin 2012 și cum ne-am gândit că aia a fost, a avut și el cele 15 minute de faimă. Și uite că după încă 4 ani în care a continuat să fie activ în spațiul public a ajuns, meritat, în Parlamentul României. Și, mai mult, a ajuns să semnifice speranța atât de multor români.
Și aici intervine genialitatea lui Bogdan (dacă nu o scriam eu, mă punea s-o menționez după aceea): are atâta dreptate când spune că n-aveam cum să obținem mai mult când ne-am pus toată speranța într-un singur coș. Și că dacă am fi fost mai mulți, am fi obținut mai multe mandate. Nu guvernarea (din nou sunt de acord cu el când spune că nici nu ar fi fost bine, pe termen lung, ca USR să intre acum la guvernare), ci speranțe mărite ca peste 4 ani să avem pregătită, cu adevărat, o nouă clasă politică, gata să preia frâiele țării. O clasă politică formată din noi toți.
Atâta timp cât ăștia de ne zicem noi între noi că suntem mai altfel, mai deștepți, mai cum vreți voi, vom rămâne doar votanți, tare mi-e teamă că le lăsăm copiilor o Românie neschimbată. Sau, ca să ne referim tot la noi, tare mi-e că vom fi trăit mai degrabă degeaba.
Follow
Send
Cate dreptate sta in cuvintele astea! Poate ar fi timpul sa luam noi fraiele in maini? Oare vom reusi intr-un stat patriarhal?
Salut, din pacate nu pot fi de acord cu retorica lansata de tine, nu este atat de simplu sa te implici, mai ales sa o faci in timp ce incerci sa iti faci treaba si la locul de munca, pana la urma trebuie sa traiesti, trebuie sa iti castigi salariul cu care familia ta imediata traieste. Asta din punctul meu de vedere ca parinte, sot, angajat. Indemnul la vot a fost dus de multi oameni in extrema voteaza cu astia ca sa nu iasa ceilalti, profund gresit, mai degraba puteau pune accent pe rezultatul prezentei mari la vot, indiferent cine iese, atunci cand opinia exprimata este a majoritatii oamenilor cu drept de vot, rezultatul poate fi digerat mai usor de pierzatori, de unii nu de toti. La fel ca si la locale cand stim cum a fost de exemplu in capitala cu o prezenta scazuta si cu un primar ce reprezinta probabil 10% din totalul locuitorilor cu drept de vot.
Bogdane, știu că nu e simplu să te implici că nici eu n-am făcut-o. Din păcate, acum avem ceva concret la care să ne raportăm: rezultatele de ieri. Și acestea spun că noi ăștia care am țipat nu am făcut suficient. Ok, poate asta nu înseamnă că trebuie să candidăm toți (o utopie), dar cred că înseamnă măcar că trebuie să găsim noi modalități de a convinge nehotărâții sau nepăsătorii să iasă la vot. Nu crezi?